Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Slovacia.
Intrarea în Slovacia este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.
Doriţi să munciţi în Republica Slovacă?
Republica Slovacă a decis liberalizarea accesului cetăţenilor români pe piaţa locală a forţei de muncă.
Cetăţenii romani pot lucra în Slovacia fără să deţină un permis de muncă, în condiţii egale cu cetăţenii slovaci sau cetăţenii altor state UE.
Informaţii suplimentare puteţi obţine accesând site-ul:
http://www.muncainstrainatate.anofm.ro/
Ameninţări teroriste
Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Slovacia nu poate fi exclusă din faţa acestei ameninţări.
Slovacia nu a suferit atacuri teroriste directe pe teritoriul naţional.
Vă sfătuim să urmăriţi în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile slovace şi să accesaţi periodic site-ul web al Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).
Siguranţă şi criminalitate
Slovacia este o ţară sigură din punctul de vedere al criminalităţii.
Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).
Recomandări generale:
- Păstraţi în locuri sigure documentele, valorile personale, biletele de călătorie banii, cărţile de credit şi nu le expuneţi în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini.
- Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.
- În cazul călătoriei cu autobuzul sau trenul păstraţi atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei.
- Pentru ieşirile în oraşe, în special în zonele aglomerate, lăsaţi documentele personale la hotel şi păstraţi numai o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).
- Parcaţi autoturismul, chiar şi pentru perioade scurte, numai în parcări păzite.
În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, vă recomandăm să contactaţi poliţia locală precum şi cel mai apropiat oficiu consular român.
În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor slovace, apelaţi următoarele numere de urgenţă:
- 112 – Servicii de urgenţă
- 158 – Poliţie
- 150 – Pompieri
- 155 – Salvarea
Atenţie! Dacă sunaţi din greşeală la 112, nu închideţi! În caz contrar, vi se poate trimite o maşină în locul în care vă aflaţi, pentru a vedea dacă totul este în regulă!
Condiţii privind traficul auto
- Circulaţia auto:
În Slovacia, circulaţia auto se efectuează pe partea dreaptă a drumului.
Este obligatoriu să menţineţi în permanenţă farurile aprinse (faza de întâlnire).
Participantii la trafic pot fi opriţi atât de către autorităţile poliţieneşti în uniformă, cât şi de cele în civil.
Agenţii de poliţie vor putea opri şi controla nu numai şoferii, dar şi pe ceilalţi participanţi la trafic.
Funcţionează sistemul priorităţii de dreapta.
Este obligatorie echiparea autovehiculului cu cauciucuri de iarnă în cazul în care pe carosabil se află un strat de zăpadă sau gheaţă.
Este obligatoriu ca bicicliştii să poarte cască de protecţie în afara localităţii.
Este obligatoriu ca bicicliştii cu vârsta sub 15 ani să poarte cască de protecţie şi în localităţi.
Taxele pentru autostrăzi se plătesc sub forma vignetelor, care se lipesc pe parbrizul maşinii. Aceste vignete se pot cumpăra de la fiecare punct de frontieră, de la oficii poştale (mai ales în oraşe, mai greu în mediul rural) şi de la fiecare staţie de benzină.
Atenţionăm asupra faptului că poliţia opreşte şi amendează toate autovehiculele care nu au vignetă, fără a ţine cont de faptul că aceste vignete nu se găsesc mereu în stocurile staţiilor de benzină.
Valabilitatea vignetelor: 7 zile, 30 zile sau 1 an calendaristic (ianuarie-decembrie).
Şoferii de camion sau autocar au fost amendaţi pentru lipsa aparatului de taxare, obligatoriu pentru autovehiculele de peste 3,5t şi pentru autocarele care transportă mai mult de 9 pasageri.
În afara aparatului de taxare OBU, şoferii care tranzitează ocazional teritoriul tarii au la dispoziţie posibilitatea achiziţionării unui tichet de tranzit pe o perioadă limitată, aşa-numitul ticketing. Acesta este valabil pentru o perioadă de 18 ore, pentru 18 tronsoane rutiere de tranzit. Mai multe detalii se găsesc pe pagina de internet www.emyto.sk
Avantajele utilizării acestui tichet: nu este necesară instalarea aparatului de taxare (bord unit); nu trebuie plătită garanţia de 50 euro pentru aparatul de taxare; nu este necesară achitarea taxei minime de 50 euro.
Atenţie! Tichetul de tranzit poate fi achiziţionat doar într-unul din punctele de trecere a frontierei de tranzit stabilite.
Este interzisă circulaţia autovehiculelor de mare tonaj şi a tirurilor cu remorci pe autostrăzi şi drumuri clasa I în week-end, în timpul sărbătorilor legale şi a zilelor libere.
Atenţie! Încălcarea legii slovace privind conducerea pe drumurile publice se pedepseşte cu amenzi cuprinse între 60 şi 17.000 euro şi/sau suspendarea permisului de conducere până la 5 ani.
În caz de neplată a amenzii, organele de poliţie slovace pot reţine, potrivit legii, permisul de conducere sau certificatul de înmatriculare al autoturismului, până la achitarea amenzii.
Permisul de conducere poate fi reţinut de către organele de poliţie pentru verificarea dreptului, capacităţii fizice sau psihice de a conduce autovehicule. În acest caz, poliţistul va elibera o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere cu drept de conducere pentru 15 zile. Dovada este valabilă numai pe teritoriul Republicii Slovace.
Amenzi de circulatie :
- Neacordarea priorităţii – începând cu 60 euro
- Depăşirea într-o zonă interzisă – începând cu 60 euro
- Utilizarea sistemelor anti-radar – 15 euro
- Neutilizarea centurii de siguranţă – 60 euro
- Depăşirea limitei de viteză – variază de la 50 euro la 650 euro
- Parcarea într-un loc nepermis – începând cu 60 euro
- Parcarea autoturismului pe locurile marcate pentru persoanele cu handicap – amenda cuprinsa intre 150 şi 300 euro, precum şi posibilitatea reţinerii permisului de conducere
- In cazul transportatorilor lipsa dispozitivului ’’on-board unit – OBU’’ se sanctioneaza cu o amenda cuprinsa intre 1655 si 2655 euro
- Neutilizarea luminilor pe timp de zi – 60 euro
- Lipsa vignetei – până la de 10 ori contravaloarea vignetei maxime
- Starea drumurilor:
Starea generală a drumurilor şi infrastructurii este bună.
- Folosirea telefonului mobil la volan:
Este interzisă.
- Aparatele anti-radar şi de detectare a radarului:
Este interzisă utilizarea tuturor sistemelor anti-radar pe teritoriul Slovaciei.
- Parcarea
Parcarea este permisă numai în locuri rezervate, contra cost, iar tichetele trebuie afişate la vedere în interiorul maşinii.
Atenţie! Parcaţi autoturismul, chiar şi pentru perioade scurte, numai în parcări păzite.
- Limitele maxime de viteză admise
- în localităţi – 50 km/oră
- în afara localităţilor – 90 km/oră (inclusiv pentru autovehiculele de marfă)
- autostrăzi – 130 km/oră pentru autovehicule până la 3.500 kg şi 100 km/oră pentru autobuze
- în zonele de autostradă din localităţi – 90 km/oră.
- Limitele minime de viteză
- pe autostrăzi – 80 km/oră;
- în zonele de autostradă din localităţi – 65 km/oră
- Centura de siguranţă
Este obligatorie.
- Permisul de conducere
Permisul de conducere românesc este valabil în Slovacia.
- Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie
În caz de accident uşor, şoferii implicaţi în accident au obligaţia de a opri imediat autoturismul, de a completa şi semna formularul de constatare a accidentului, pus la dispoziţie de companiile de asigurări, prin care şoferul vinovat se angajează să suporte pagubele provocate.
Dacă în urma accidentului sunt răniţi, după ce aţi acordat primul ajutor, există obligativitatea anunţării şi aşteptării echipajului de poliţie la locul accidentului.
Vehiculele implicate nu trebuie mişcate, chiar dacă perturbă circulaţia. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii de asigurări din Slovacia.
Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.
Telefoane utile în caz de urgenţă:
- 112 Urgenţă
- 158 – Poliţia
- 159 – Poliţia oraşului, (inclusiv pentru ridicări auto)
- 150 – Pompieri
- 155 – Salvarea
- 112 sau (00421) 18-900, 18-128, 18-154, 18-124 – Sistemul de salvare pentru automobilişti şi (00421) 18-777 – Sistemul de salvare numai pentru automobilişti peste 3,5t
- (0850) 11-13-13 – Ajutor (consultanţă pentru acordarea primului ajutor)
- 18 300 – Serviciu de salvare montană
- 18 155 – Serviciul de salvare în caz de accident aviatic
Mai multe informaţii utile puteti afla accesand site-ul www.namk.sk sau www.emyto.sk
Sistemul medical
Asigurarea medicală este obligatorie în Slovacia.
Vă recomandăm cu insistenţă să încheiaţi o asigurare medicală de sănătate sau să obţineţi Cardul European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie.
Dacă vă îmbolnăviţi sau aveţi un accident pe durata unei şederi temporare într-un stat membru UE, formularul E112 sau Cardul european de asigurări sociale de sănătate vă va da acces la îngrijirile medicale necesare.
Acest Card vă va permite să primiţi asistenţa medicală necesară în timpul şederii dumneavoastră temporare în orice ţară a Uniunii Europene.
Mai multe detalii găsiţi la adresele : www.cnas.ro şi www.ceass.ro.
Este bine ca asigurarea medicală suplimentară să fie valabilă în toate ţările. În baza unei asemenea asigurări, facultative, aveţi acces la serviciile de urgenţă atât din sistemul public de sănătate, cât şi din cel privat (în funcţie de tipul poliţei de asigurare). La încheierea unei asemenea asigurări verificaţi coordonatele partenerului societăţii de asigurare în ţara de destinaţie şi de tranzit.
Vă recomandăm să vă încheiaţi, înainte de plecare, o asigurare de călătorie. Aceasta are valabilitate în toate ţările şi poate să acopere de la riscurile de bază (îmbolnăviri, accidente, urgenţe stomatologice, repatriere sanitară sau în caz de deces) până la toate riscurile de călătorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecării în străinătate, falimentul companiei aeriene etc.
Asigurarea de viaţă s-a dovedit benefică pentru familiile celor decedaţi în urma unor accidente sau din motive de boală.
În Uniunea Europeană nu aveţi nevoie de vaccinări speciale.
Utilizarea cărţilor de credit
În Slovacia există o reţea bine dezvoltată de ATM-uri.
Se acceptă plata cu cărţi de credit/debit la majoritatea magazinelor, restaurantelor, staţiilor de benzină.
Reglementări vamale
Nu există controale la graniţele interne, dintre statele semnatare ale Acordului Schengen: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, precum şi Islanda, Norvegia şi Elveţia (ultimele trei nefiind membre ale UE).
Din motive de ordine publică, sănătate publică sau de securitate naţională, la graniţele interne ale UE se pot introduce controale, pentru perioade limitate.
Limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse sunt: ţigări: 200 bucăţi, 1 litru băuturi alcoolice, parfum 50 ml sau 250 ml apă de toaletă.
Este interzisă scoaterea din Slovacia a obiectelor de artă şi cultură.
În cazul expoziţiilor care prevăd scoaterea temporară a obiectelor sau a colecţiilor de artă trebuie asigurat din timp avizul instituţiilor corespunzătoare.
Este permis importul şi exportul de valută sau titluri de valoare, fără declaraţie vamală, în limita a 10.000 euro.
Regimul medicamentelor
Sunt excluse atât la intrare cât şi la ieşire drogurile de orice tip şi substanţele dopante.
Atenţie! Nu luaţi cu dumneavoastră decât cantităţile de medicamente strict necesare!
Vă recomandăm să aveţi la dumneavoastră reţeta medicului pentru medicamentele care depăşesc sfera celor uzuale.
Antibioticele nu se eliberează decât pe bază de reţetă.
Regimul animalelor de companie
Pentru spaţiul UE, aveţi nevoie de paşaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar şi trebuie să conţină informaţii despre vaccinarea antirabică.
Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic. Până în iulie 2011, se acceptă, de asemenea, şi un tatuaj lizibil.
Sursa: www.mae.ro
]]>Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Republica Slovenia. Intrarea în Republica Slovenia este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate.
Toţi străinii, inclusiv cetăţenii UE au obligaţia să se înregistreze la poliţia pe raza căreia locuiesc, în termen de 3 zile de la sosirea în Slovenia. Pentru cazul în care se cazează la hotel, acesta se ocupă de înregistrare.
Pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare şi şedere prevăzute de legislaţia naţională vă recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile slovene:
- Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Sloveniei (http://www.mzz.gov.si/)
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.
Ameninţări teroriste
Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Republica Slovenia nu poate fi exclusă din faţa acestei ameninţări.
Slovenia nu a suferit atacuri teroriste directe pe teritoriul naţional.
Vă recomandăm să urmăriţi în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile slovene şi să accesaţi periodic site-ul web al Ministerului român al Afacerilor Externe.
Siguranţă şi criminalitate
Slovenia este o ţară sigură din punctul de vedere al criminalităţii.
Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).
Recomandări generale:
- Păstraţi în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie banii, cărţile de credit şi nu le expuneţi în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini.
- Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.
- În cazul călătoriei cu autobuzul sau trenul păstraţi atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei.
- Pentru ieşirile în oraşe, în special în zonele aglomerate, lăsaţi documentele personale la hotel şi păstraţi numai o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).
- În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, vă recomandăm să contactaţi poliţia locală precum şi cel mai apropiat oficiu consular român: Ambasada României din Ljubljana.
- În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor slovene, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă: 112 – Servicii de urgenţă (Pompieri si Salvarea) şi 113 – Poliţie.
Atenţie! Dacă sunaţi din greşeală la 112, nu închideţi! În caz contrar, vi se poate trimite o maşină în locul în care vă aflaţi, pentru a vedea dacă totul este în regulă!
Sistemul medical
Asigurarea medicală este obligatorie în Republica Slovenia. Vă recomandăm cu insistenţă să încheiaţi o asigurare medicală de sănătate sau să obţineţi Cardul European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie.
Dacă vă îmbolnăviţi sau aveţi un accident pe durata unei şederi temporare într-un stat membru UE, formularul E112 sau Cardul european de asigurări sociale de sănătate vă va da acces la îngrijirile medicale necesare. Acest Card vă va permite să primiţi asistenţa medicală necesară în timpul şederii dumneavoastră temporare în orice ţară a Uniunii Europene.
Mai multe detalii găsiţi la adresele: www.cnas.ro/ şi www.ceass.ro/.
Este bine ca asigurarea medicală suplimentară să fie valabilă în toate ţările. În baza unei asemenea asigurări facultative, aveţi acces la serviciile de urgenţă atât din sistemul public de sănătate, cât şi din cel privat (în funcţie de tipul poliţei de asigurare). La încheierea unei asemenea asigurări verificaţi coordonatele partenerului societăţii de asigurare în ţara de destinaţie şi de tranzit.
Vă recomandăm să vă încheiaţi, înainte de plecare, o asigurare de călătorie. Aceasta are valabilitate în toate ţările şi poate să acopere de la riscurile de bază (îmbolnăviri, accidente, urgenţe stomatologice, repatriere sanitară sau în caz de deces) până la toate riscurile de călătorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecării în străinătate, falimentul companiei aeriene etc.
Asigurarea de viaţă s-a dovedit benefică pentru familiile celor decedaţi în urma unor accidente sau din motive de boală.
În Uniunea Europeană nu aveţi nevoie de vaccinări speciale.
Condiţii privind traficul auto
- Circulaţia auto
În Republica Slovenia, circulaţia auto se efectuează pe partea dreaptă a drumului.
Pe tot parcursul anului este obligatoriu ca farurile să fie aprinse în permanenţă (faza de întâlnire).
Funcţionează sistemul priorităţii de dreapta.
Este interzisă oprirea autoturismului pe banda de urgenţă.
Atenţie! În cazul în care primiţi o amendă şi nu dispuneţi de suma necesară, autorităţile competente slovene (poliţia si/sau compania slovena care administrează autostrăzile – DARS) au dreptul să vă reţină actele până la plata amenzii.
În urma încălcării legislaţiei privind siguranţa traficului rutier, autorităţile competente eliberează un proces verbal de amenda si un proces verbal de reţinere a tuturor documentelor de identitate ale conducătorului auto şi ale autoturismului.
În Republica Slovenia autorităţile poliţieneşti pot fi prezente atât în uniformă, cât şi civili cu autoturisme corespunzătoare.
Atenţie! În cazul în care, în urma unui control al poliţiei rutiere slovene, există suspiciuni privind provenienţa legală a maşinii, aceştia au dreptul să reţină autovehiculul până la identificarea acestuia, perioada care poate dura până la 6 luni, fără drept de despăgubire.
Atenţie! Începând cu data de 1 iulie 2009, pentru vinietele aferente utilizării reţelei de autostrăzi din Slovenia, sunt aplicate următoarele tarife:
Pentru autovehiculele de până la 3,5 t:
- vinietele cu o valabilitate de 1 săptămână costă 15 Euro
- vinietele cu o valabilitate de 1 lună pot fi achiziţionate cu 30 de Euro
- vinietele cu o valabilitate de 1 an pot fi achiziţionate cu 95 Euro
Pentru motociclete:
- vinietele cu o valabilitate de 1 săptămână costă 7,50 Euro
- vinietele cu o valabilitate de 6 luni costă 25 Euro
- vinietele cu o valabilitate de 1 an costă 47,50 Euro
Pentru autovehiculele cu masa de peste 3,5 t se va utiliza in continuare sistemul valabil in prezent: plata în numerar la staţia de taxare.
Vinietele pot fi achiziţionate de la staţiile de carburanţi din Ungaria, Croaţia, Austria, Italia – înainte de intrarea pe teritoriul Republicii Slovenia, sau de la prima staţie de carburanţi de pe teritoriul Sloveniei.
VINIETA SE LIPEŞTE OBLIGATORIU PE PARBIZ, ÎN PARTEA DREAPTĂ SUS.
Informaţii suplimentare referitoare la punctele de vânzare a vinietelor se pot obţine la adresa:
Contravenţia pentru nerespectarea legislaţiei locale este de 300 euro sau 150 euro achitaţi în termen de 8 zile.
- Starea drumurilor
Starea generală a drumurilor şi a infrastructurii este foarte bună.
- Parcarea
Parcarea în interiorul localităţilor este permisă numai în locuri rezervate, contra cost, iar tichetele trebuie afişate la vedere în interiorul maşinii.
- Centura de siguranţă
Centura de siguranţă este obligatorie.
- Limitele de viteză admise
- în localităţi – 50 km/oră
- în afara localităţilor – 90 km/oră
- pe drumuri expres- 100 km/oră
- autostrăzi – 130 km/oră.
Depăşirea limitelor de viteză poate atrage aplicarea unor amenzi intre 60 si 1200 de euro şi suspendarea permisului de conducere în cazul în care şoferii au depăşit cu 30-50 km/h limita de viteză, în funcţie de categoria drumului.
- Folosirea telefonului mobil la volan
Este interzisă.
- Permisul de conducere
Permisul de conducere românesc este valabil în Slovenia.
- Aparatele anti-radar şi de detectare a radarului
Pe teritoriul Sloveniei sunt interzise deţinerea şi utilizarea dispozitivelor de detectare a radarelor, precum şi a aparatelor antiradar.
Amenzile pentru încălcarea legislaţiei privind siguranţa traficului rutier pentru acest articol sunt cuprinse intre 400-800 euro pentru persoanele fizice.
- Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie:
În caz de accident uşor, notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia.
Dacă în urma accidentului sunt răniţi, chemaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii de asigurări din Republica Slovenia. Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.
Telefoane utile în caz de urgenţă:
- 112 sau 911 – Urgenţă (Pompieri şi Salvare)
- 113 – Poliţia
Utilizarea cărţilor de credit
În Republica Slovenia există un sistem bine dezvoltat şi o reţea puternică de ATM-uri. Se acceptă plata cu cărţi de credit/debit la majoritatea magazinelor, restaurantelor, staţiilor de benzină.
Reglementări vamale
Nu există controale la graniţele interne, dintre statele semnatare ale Acordului Schengen: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Republica Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, precum şi Islanda, Norvegia şi Elveţia (ultimele trei nefiind membre ale UE).
Din motive de ordine publică, sănătate publică sau de securitate naţională, la graniţele interne ale UE se pot introduce controale, pentru perioade limitate.
Limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse sunt: ţigări: 800 bucăţi sau 200 ţigări de foi sau 50 trabucuri sau 1 kg tutun; 10 litri băuturi alcoolice cu concentraţia mai mare de 22 % sau 20 litri de băutură cu concentraţia mai mica de 22 %.
Este interzisă scoaterea din Republica Slovenia a obiectelor de artă şi cultură.
În Republica Slovenia este interzisă deţinerea ilegală de arme de foc, iar intrarea/tranzitarea spaţiului acestei tari. În cazul excursiilor destinate vânătorii, cetăţenii români pot călători cu arma de vânătoare cu următoarele condiţii: deţinerea unui permis european, licenţa pentru armă şi documentele care să dovedească scopul călătoriei + vânătoarea.
Sfătuim persoanele interesate să călătorească cu alte arme care nu sunt de vânătoare sa se adreseze din timp autorităţilor poliţieneşti slovene pentru obţinerea autorizaţiei de intrare/tranzitare cu arme în această ţară.
Regimul medicamentelor
Sunt excluse atât la intrare cât şi la ieşire drogurile de orice tip şi substanţele dopante.
Atenţie! Nu luaţi cu dumneavoastră decât cantităţile de medicamente strict necesare!
Vă recomandăm să aveţi la dumneavoastră reţeta medicului pentru medicamentele care depăşesc sfera celor uzuale.
Antibioticele nu se eliberează decât pe bază de reţetă.
Regimul animalelor de companie
Pentru spaţiul UE, aveţi nevoie de paşaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar şi trebuie să conţină informaţii despre vaccinarea antirabică.
Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic.
Informaţiile prezentate în această secţiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conştient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume şi să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.
Pentru informaţii suplimentare verificaţi pagina Direcţiei Vămilor din Republica Slovenia http://www.carina.gov.si/en/travellers/travelling_within_eu/travelling_w…
Sursa: www.mae.ro
]]>Obligaţia generală de securitate
Accidentele casnice sau din timpul liber
– 1. Ce precauţii trebuie să-ţi iei?
– 2. Anumite produse prezintă mai multe riscuri. Care?
Un exemplu special: securitatea jucariilor
Obligaţiile generale de securitate: supravegherea la nivel naţional
Supravegherea pieţei la nivel european
Răspunderea pentru pagubele generate de produse cu defecte
Marcajele de conformitate
Toate produsele disponibile în Uniunea Europeana ar trebui să fie sigure. Acestea sunt acoperite de obligaţia generală de securitate a produselor. Anumite produse afişează totuşi un marcaj care indică recunoaşterea suplimentară: marcajul de conformitate.
1. Ce este marcajul de conformitate?
Reprezintă certificarea că un produs este în conformitate cu toate normele prevăzute de marcajul aplicat.
Un asemenea marcaj nu poate fi aplicat decât după verificarea, de către fabricant, a unei serii de parametri referitori la siguranţa, calitatea, impactul unui produs sau al unui serviciu asupra mediului înconjurător etc.
Respectarea sau nerespectarea acestor parametri este determinată prin supunerea produsului la o examinare a cărei derulare este strict reglementată.
Marcajele de conformitate permit o evaluare şi, dacă este necesar, o ameliorare a siguranţei şi a calităţii produsului sau a serviciului.
Aceste marcaje pot, într-adevar, să stabilească norme mai stricte decat legislaţia.
Aplicarea unui marcaj de conformitate pe un produs sau pe un serviciu nu înseamna totuşi că trebuie să fii mai putin atent şi că nu trebuie să iei toate precauţiile necesare. Într-adevăr, marcajul nu reprezintă decat o prezumţie de conformitate, din două motive:
Respectarea normelor este stabilită de fabricant, controalele avand loc la întamplare şi după fabricarea produsului.
Testele se fac pe un eşantion şi nu pe toate produsele.
De altfel, este posibil ca normele stabilite să fie insuficiente.
2. Ce este marcajul CE?
Este marcajul “conform cu normele CE” (Comunităţii Europene) care certifică faptul că un produs este conform cu normele stabilite de Uniunea Europeană şi care sunt comune tuturor Statelor Membre.
Aceste norme garantează securitatea produselor puse pe piaţa europeană.
Totuşi, dacă un Stat Membru constată că un produs prezintă un anumit pericol (prin intermediul sistemului său naţional de supraveghere a pieţei), îl poate interzice chiar dacă produsul poartă acest marcaj.
O asemenea masură face obiectul unui control la nivel european.
3. Când este obligatorie aplicarea marcajului CE?
Acest marcaj trebuie să apară pe toate jucariile şi produsele electrocasnice comercializate în cadrul Uniunii Europene sau pe ambalajul lor.
Absenţa şi abuzul de marcajul CE pot atrage sancţiuni.
Aplicarea obligatorie a marcajului conferă acestor două categorii de produse o garanţie specifică în materie de siguranţă şi calitate.
Obligaţia generală de securitate
În fiecare an, noi produse sunt puse pe piaţă. Unele dintre acestea se pot dovedi periculoase în utilizare (de exemplu, artifiicii sau jucării care au componente ce ar putea răni copiii). Pentru limitarea riscurilor, legislaţia impune ca produsele comercializate să fie sigure.
1. Ce este un produs sigur?
Este un produs care nu prezintă nici un risc sau numai riscuri reduse, compatibile cu utilizarea sa şi considerate acceptabile pentru un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii şi a siguranţei consumatorilor.
Un produs este considerat sigur dacă este conform dispoziţiilor specifice referitoare la siguranţa sa.
Exista o serie de reglementări care privesc anumite categorii de produse specifice, precum jucăriile, ascensoarele etc.
În absenţa unor astfel de reglementări un produs este considerat sigur atunci când răspunde aşteptarilor legitime privind securitatea ale consumatorului care utilizează produsul în condiţii normale sau rezonabil previzibile, în special asupra utilizării de către copii, instalării, punerii în funcţiune sau întreţinerii.
Anumite criterii permit verificarea îndeplinirii acestei condiţii.
Se presupune, de asemenea, că un produs sigur nu aduce atingere sănătăţii persoanelor.
2. Cum este asigurată securitatea?
1. Obligaţia generală de securitate
Toate produsele comercializate în cadrul Uniunii Europene trebuie să fie sigure.
Aceasta obligaţie se aplică tuturor produselor şi tuturor serviciilor susceptibile de a fi utilizate de către consumatori, indiferent că le sunt destinate direct sau că le sunt puse la dispoziţie indirect, de exemplu în cadrul unei prestări de servicii.
Obligaţia este impusa atât producătorilor, cât şi distribuitorilor:
– Producătorii trebuie să ia masuri adecvate astfel încât, într-o ordine descrescatoare a priorităţilor, să elimine riscurile privind utilizarea normală sau rezonabil previzibilă a produselor pe care le comercializează, să le reducă şi să-i informeze pe consumatori asupra acestor riscuri. Aceste măsuri pot lua forme diferite (retragerea produselor de pe piaţă, furnizarea unor instrucţiuni de utilizare clare şi detaliate etc.).
– Distribuitorii nu pot comercializa produse despre care ştiu sau ar fi trebuit să ştie, pe baza informaţiilor pe care le deţin, că nu satisfac obligaţia de securitate. Nu sunt vizaţi decât distribuitorii a căror activitate nu are efect asupra caracteristicilor de siguranţă ale produsului.
Sunt stabilite măsuri de supraveghere pentru controlul conformităţii produselor cu aceasta obligaţie de siguranţă.
2. Informaţii care trebuie oferite
Producătorii trebuie să transmită consumatorilor toate informaţiile utile astfel încât acestia să poată evalua şi preveni riscurile inerente ale utilizării produsului. Aceste informaţii permit consumatorilor să-şi ia anumite precauţii.
Pentru a putea furniza informaţii complete, producătorii trebuie să ia masurile necesare pentru a cunoaşte:
– riscurile inerente ale unui produs în timpul utilizării sale normale şi
– riscurile rezonabil previzibile atunci când nu sunt imediat perceptibile fără un avertisment adecvat.
Mai mult, trebuie luate măsuri pentru a asigura trasabilitatea produselor.
In acest fel, este posibilă cunoaşterea alcăturirii lor exacte şi a regulilor respectate în cursul fabricării.
3. Răspunderea pentru pagubele generate de produse cu defecte
Orice producător al unui bun mobil defect este obligat să repare pagubele provocate integrităţii fizice sau bunurilor unei persoane, indiferent dacă a existat sau nu o neglijenţă din partea acestui producător.
3. Ce se întamplă în cazul serviciilor?
Şi prestarea serviciilor poate prezenta riscuri pentru sănătatea şi siguranţa consumatorilor, de exemplu un accident produs ca urmare a lipsei de supraveghere în cazul unei activităţi sportive periculoase sau un accident de tren.
În România prestatorii de servicii au două obligatii generale de siguranţă:
– să folosească, în cadrul serviciilor prestate, numai produse şi proceduri sigure şi, după caz, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate şi/sau certificate şi să anunţe imediat existenţa pe piaţă a oricărui produs despre care au cunoştinţă că este periculos;
– să presteze numai servicii care nu afecteaza viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor.
De asemenea, au fost elaborate acte normative care privesc securitatea în anumite sectoare, cum ar fi parcurile de distractii etc.
Accidentele casnice sau din timpul liber
Ce înseamnă expresia “accidente casnice sau din timpul liber”?
Sunt toate accidentele care nu intră în categoria celor de automobil şi a celor de muncă. Poţi să le cazi victimă acasă, în timp ce te distrezi, în vacanţă…
Aceste accidente sunt foarte frecvente şi încă insuficient cunoscute.
Totuşi ele reprezinta una din principalele cauze de mortalitate şi provocatoare de răniri invalidante, în acelaşi fel cu accidentele rutiere şi cele profesionale.
1. Care sunt principalele cauze ale acestor accidente?
Accidentele sunt provocate în principal fie de defectul sau de uzura unui produs, fie de utilizarea normală (eroare umană), fie de un mediu care nu este securizat, fie de o combinaţie a acestor factori.
1. Defectul sau uzura produsului
Anumite produse nu respectă obligaţia generală de siguranţă sau prezintă un defect de proiectare. În acest caz, se poate întampla ca un produs, utilizat în mod normal sau utilizat într-un mod rezonabil previzibil, să constituie cauza directă a unui accident.
O asemenea situaţie este inacceptabilă.
Consumatorii sunt în drept să se aştepte ca produsele comercializate să fie sigure, în cadrul unei utilizări normale. Producătorul şi/sau vânzătorul pot răspunde direct în aceste cazuri.
2. Factorul “eroare umană”
Uneori, consumatorii utilizează un produs într-un mod necorespunzător. Adică utilizarea nu se face nici conform recomandărilor fabricantului, nici într-un mod rezonabil previzibil. Probabilitatea unui accident este în acest caz mai mare. Producătorul şi/sau vanzatorul nu pot fi făcuţi răspunzatori într-o asemenea situaţie.
Exemplu: O persoană vrea să schimbe un bec, care este conform, cu mâinile umede. Se electrocutează şi moare.
Siguranţa consumatorilor înseamnă mai mult decât siguranţa produselor şi a serviciilor!
2. Cum pot fi evitate aceste accidente?
Rolul autorităţilor
a) Supravegherea pieţei: Autorităţile trebuie să vegheze la respectarea obligaţiei generale de siguranţă. Ele trebuie să supravegheze piaţa şi să se asigure că toate produsele comercializate respectă acestă obligaţie.
b) Stabilirea regulilor de siguranţă pentru produsele şi serviciile care prezintă riscuri mai mari: O analiză a datelor privind accidentele poate releva nivelul mai ridicat de pericol pe care îl prezintă anumite produse sau servicii. În acest caz autorităţile trebuie să adopte normele necesare pentru a garanta un nivel ridicat de siguranţă pentru aceste produse şi servicii.
c) Informarea consumatorilor: Consumatorii trebuie să fie suficient informaţi asupra posibilei existenţe a unor produse periculoase şi asupra pericolelor inerente utilizării acestora.
Rolul consumatorilor
Un produs nu poate fi nicodată sută la sută sigur sau periculos. Chiar şi un produs foarte sigur poate provoca accidente, dacă este utilizat necorespunzator. Comportamentul tău şi condiţiile de utilizare a produsului sunt deci determinante.
Fii atent şi ia-ti toate precauţiile necesare când utilizezi un produs!
Precauţii
Nu exista risc zero! Este imposibilă garantarea siguranţei unui produs sau a unui serviciu. Prin urmare, trebuie să fii atent şi să-ţi iei anumite precauţii.
1. Ce precauţii trebuie să-ţi iei?
1) Citeşte şi urmează instrucţiunile vânzătorului şi/sau ale fabricantului
Trebuie să fii atent atunci când utilizezi un produs sau un serviciu, în special în momentul primei utilizări. Citeţte cu atenţie instrucţiunile, indicaţiile de pe eticheta, verifică data până la care poate fi folosit, vârsta minimă pentru utilizarea unei jucării etc. Respectă toate sfaturile care privesc utilizarea produsului. Siguranţă nu iti este garantată de vânzător decât în acest cadru.
2) Fii foarte atent în ceea ce îi priveşte pe copii
Anumite produse se pot dovedi periculoase în cazul unei utilizări necorespunzătoare, de exemplu îngurgitarea anumitor produse de întreţinere, a unor elemente de mărime mică etc. Până la o anumită vârstă, copiii au tendinţa de a băga în gura tot ce găsesc. Dacă se găsesc copii în anturajul tău, fii foarte atent la produsele pe care le utilizezi şi depozitează-le acolo unde ei nu pot avea acces la ele.
3) Fii foarte atent în privinţa serviciilor
În privinţa siguranţei produselor au fost adoptate multe norme şi măsuri. Spre deosebire de acestea, în cazul serviciilor există destul de puţine reguli. în consecinţă, fii atent!
2. Anumite produse prezintă mai multe riscuri. Care?
1) Produsele non-europene
Obligaţia generală de siguranţă a produselor şi cerinţa unui nivel ridicat de protecţie a sănătaţii şi siguranţei consumatorilor nu se aplică decât pentru produsele comercializate pe teritoriul Uniunii Europene. Produsele achiziţionate din alte ţări nu sunt supuse în mod necesar aceloraşi cerinţe.
2) Produsele noi
Producătorii nu dispun încă de toate datele necesare pentru a determina riscurile specifice legate de utilizarea acestor produse. De asemenea, autorităţile încă nu au avut ocazia să adopte normele necesare, dacă este cazul.
3) Produsele a căror cerere este în creştere
În acest caz, producţia este accelerată. Eventual, noi producători pot aparea pe piaţă. Este mai dificil pentru autorităţi să asigure o supraveghere eficientă în acest caz.
Un exemplu special: securitatea jucariilor
Jucăriile sunt destinate unei categorii speciale de consumatori: copiii.
Pentru ca siguranţa lor să fie asigurată la cel mai înalt nivel, au fost adoptate măsuri speciale.
1. Obligaţia specifică de securitate
Aproape orice obiect poate deveni o jucărie în ochii copiilor. Imaginaţia îi poate conduce să le dea obiectelor o utilizare neprevazută: o salatieră poate deveni o cască de astronaut extraordinară sau o piscină gonflabila se poate transforma într-o lume subacvatică minunată.
Legea are totuşi o viziune mai restrânsă şi nu vizează decât jucăriile create sau destinate în mod clar utilizării în jocul copiilor mai mici de 14 ani.
Jucăriile care răspund la această definiţie trebuie să respecte anumite criterii:
– Trebuie să raspundă unor cerinţe esenţiale de siguranţă, între altele să-i protejeze pe utilizatori împotriva riscurilor pentru sănătate şi a riscurilor de rănire. Aceste cerinţe depind de utilizarea prevazută sau previzibila a jucăriei, de vârsta copiilor cărora le este destinată jucăria şi de comportamentul previzibil la aceasta vârstă.
– Dacă este cazul, trebuie specificată o vârstă minimă de utilizare.
– Trebuie aplicat marcajul CE pentru a garanta ca jucăria raspunde acestor cerinţe.
Aceste criterii sunt mai stricte decat obligaţia generală de siguranţă deoarece comportamentele care trebuie avute în vedere pentru evaluarea riscurilor posibile sunt mai numeroase.
2. Precauţii
În ciuda regulilor de siguranţă care trebuie respectate, accidentele legate de jucării rămân relativ frecvente.
Fii atent atunci când cumperi o jucărie! Verifică în special:
– Vârsta recomandată (sau nerecomandată) pentru utilizarea jucăriei;
– Dacă exista elemente detaşabile pe care copilul ar putea să le înghită;
– Dacă pluşul iţi pierde sau nu din fire;
– Dacă cusăturile sunt suficient de solide, accesoriile (ochi etc.) bine fixate şi eventualul compartiment pentru baterii bine închis;
– Dacă există margini ascuţite;
– Dacă nu există găuri, sfori sau elastice în care copilul ar putea să-şi prindă degetele sau capul.
– Fii atent în mometul utilizării jucăriei de către copil!
– Citeşte cu atenţie instrucţiunile de utilizare. Anumite jucării trebuie folosite sub supravegherea unui adult, precum cutiuţa micului chimist sau trebuie asamblate după reguli exacte, precum un leagăn.
– Impune-i să utilizeze echipament de protecţie dacă este necesar, de exemplu o cască pentru a merge cu bicicleta;
– Ai grija ca cei mici să nu împrumute jucăriile de la fraţii lor mai mari ;
– Explică copilului eventualele riscuri ale jucăriei.
Accidente adevărate
– Adormind, un copil si-a prins degetul într-o gaură a animalului său de pluş. Dimineaţa, degetul său era albastru.
– Damian, de 4 ani, a primit un labirint cu bile de ziua sa. A lăsat să cadă câteva bile şi sora sa de 9 luni a înghiţit una. A trebuit să fie spitalizată mai multe zile.
– Veronica a suferit arsuri pe coapse după ce s-a jucat, în pantaloni scurţi, pe toboganul metalic din gradină, care a fost expus la soare.
– Un copil de 6 luni a decedat, sufocat de firele din ursul său de pluş.
Fii atent!
Pentru a-ţi asigura un nivel suficient de siguranţă, produsele comercializate în cadrul Uniunii Europene trebuie să repecte criterii exacte. În cadrul acestui nivel, vei găsi informaţii asupra acestor criterii şi asupra modului în care statele verifica conformitatea produselor.
Regulile de securitate
Toate produsele şi serviciile comercializate în cadrul Uniunii Europene trebuie să fie sigure.
1. Cum ştii dacă un produs sau serviciu este sigur? Care sunt elementele pe care trebuie să le ai în vedere?
Produsul trebuie avut în vedere global. Pentru a stabili dacă un produs este sigur, trebuie ţinut cont de:
– Caracteristicile sale (compoziţie, ambalaj, condiţii de asamblare, de întreţinere etc.);
– Efectele sale asupra altor produse în cazul unei utilizări împreună cu acestea;
– Prezentarea sa (etichetare, instrucţiuni de utilizare şi distrugere)
– Categoriile de consumatori expuse riscului în cazul utilizării produsului, în particular copiii şi persoanele în vârstă.
2. Ce cerinţe privind securitate trebuie să respecte producătorul?
Trebuie deosebite două situaţii:
1. Există cerinţe specifice la nivel european
Dispoziţii comunitare specifice impun cerinţe fie pentru anumite riscuri, fie pentru anumite categorii de produse sau servicii.
Exemplu: Directiva 88/378/CEE prevede că “Jucăriile destinate utilizării în apă puţin adâncă şi destinate să ţină sau să susţină un copil în apa trebuie să fie concepute şi fabricate astfel încât să se reducă, pe cât posibil, ţinând seama de utilizarea recomandată a jucariilor, riscurile legate de pierderea flotabilităţii jucăriei şi de pierderea sprijinului dat copilului.”
Pentru îndeplinirea acestor cerinţe sunt elaborate standarde şi reguli de către organismele de standardizare. Aceste standarde sunt specificaţii tehnice care trebuie respectate în momentul proiectării şi al fabricării produselor sau al prestării serviciilor. Standardele nu sunt obligatorii, decât pentru jucării şi aparatele electrocasnice pe care trebuie aplicat marcajul CE.
Organismul european de standardizare este Comitetul European de Standardizare (CEN). În tara noastra organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România (ASRO).
Dacă aceste norme tehnice sunt respectate, produsele sau serviciile sunt prezumate a fi conforme cu cerinţele stabilite de dispoziţia comunitară. Dacă producătorul alege să-şi fabrice produsele sau să-şi presteze serviciile într-un alt mod, el va trebui să dovedeasca faptul că există conformitate cu cerinţele actului comunitar.
2. Dacă nu există cerinţe specifice la nivel european, atunci se aplică obligaţia generală de securitate
Pentru a şti dacă un produs este sigur, trebuie urmărite:
– Normele tehnice existente;
– Recomandările Comisiei Europene;
– Codurile de bună conduită în vigoare în sectoarele vizate;
– Starea actuală a cunoştinţelor tehnice;
– Securitatea la care consumatorii se pot aştepta în mod rezonabil.
– Şi serviciile trebuie să fie sigure.
Obligaţiile generale de securitate: supravegherea la nivel naţional
O supraveghere efectivă şi eficientă este o condiţie esenţială pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecţie. Această supraveghere este exercitată la nivel naţional şi coordonată la nivel european.
1. Care sunt obligaţiile Statelor Membre?
Statele Membre ale Uniunii Europene trebuie să ia măsuri pentru ca producătorii şi distribuitorii să-şi respecte obligaţiile (vezi unitatea “Obligaţia generală de siguranţă”).
Pentru aceasta, statele trebuie:
– să stabilească autorităţile competente pentru a controla respectarea obligaţiei generale de siguranţă. Aceste autorităţi trebuie să urmarească evoluţia cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice privind siguranţa produselor şi serviciilor.
– să pună în funcţiune un sistem de control al pieţei. Controalele sunt efectuate fie aleator, fie pe baza sesizărilor, a accidentelor sau a notificărilor venite din alte ţări.
– să stabilească o structură pentru primirea şi asigurarea urmăririi sesizarilor consumatorilor referitor la siguranţa produselor şi a serviciilor;
– să stabilească o structură pentru colectarea informaţiilor de la producători şi distribuitori. Aceştia au obligaţia de a informa autorităţile atunci când constată că un produs prezintă riscuri incompatibile cu obligaţia de siguranţă.
– să colecteze datele referitoare la accidente în care pot fi implicate produse sau servicii şi să le analizeze. O analiză a acestor date poate releva pericolul prezentat de anumite categorii de produse sau servicii şi astfel permit luarea măsurilor necesare pentru prevenirea altor accidente.
Nu ezita să avertizezi autorităţile competente dacă ai informaţii că un produs sau un serviciu nu este sigur.
2. Ce măsuri pot lua autorităţile naţionale?
În afara măsurilor necesare pentru supravegherea pieţei, autorităţile pot acţiona pentru a preveni sau pentru a face să înceteze un pericol identificat.
Pentru prevenire, autorităţile naţionale pot:
– să stabilească condiţii specifice de comercializare (compoziţie, fabricare, tratament, transport, etichetare etc.);
– să oblige vânzătorul să-i informeze pe consumatori fie în momentul vânzării (etichetare), fie printr-o campanie de informare;
– să stabilească proceduri prealabile punerii pe piaţă, de exemplu analize efectuate de un laborator acreditat;
– să ordone retragerea de pe piaţă sau suspendarea comercializării produselor sau serviciilor suspecte, pentru a se putea realiza verficările necesare.
Ca urmare a apariţiei unui pericol, autorităţile pot:
– să interzică punerea pe piaţă a produsului sau serviciului, temporar ori permanent;
– să limiteze comercializarea, impunând respectarea anumitor condiţii;
– să ordone difuzarea unor avertismente sau a unor informaţii despre precauţii în ceea ce priveste utilizarea;
– să aplice sancţiuni operatorilor economici în culpă.
Autorităţile trebuie să consulte operatorii economici în culpă înainte de luarea oricărei măsuri.
Supravegherea pieţei la nivel european
Uniunea Europeana a stabilit reguli de securitate pentru produsele sau serviciile comercializate pe teritoriul său. Supravegherea aplicării acestor reguli este asigurată de Statele Membre şi este coordonată la nivel european.
1. De ce a fost stabilită o supraveghere europeana?
Colaborarea intre autorităţile naţionale de supraveghere este necesară pentru asigurarea unui nivel ridicat de siguranţă a produselor şi serviciilor.
Fiecare Stat Membru trebuie să colecteze informaţii referitoare la produsele puse pe piaţa naţională şi să ia măsurile necesare pentru ca toate produsele comercializate să fie sigure (pentru mai multe detalii, vezi unitatea “Supravegherea la nivel naţional”).
Odată produsul pus în comercializare pe piaţa unui Stat Membru, acesta poate circula liber pe tot teritoriul Uniunii. Este necesar deci ca acţiunea Statelor Membre să fie coordonată şi să se asigure o circulaţie eficientă a informaţiilor în cazul apariţiei unei lipse de conformitate a produselor.
2. Ce măsuri au fost luate pentru asigurarea supravegherii?
1. Cooperarea administrativă
Autorităţile naţionale de supraveghere şi Comisia cooperează pentru a asigura o aplicare corectă şi uniformă a regulilor de siguranţă. Acestea fac schimb de informaţii la cerere sau în cadrul diferitelor mecanisme constituite.
2. Controlul măsurilor care restrâng libertatea de circulaţie a produselor
Comisia Europeana este cea care asigură controlul în cadrul unor proceduri diferite.
Procedura clauzei de salvgardare
Când o autoritate naţională de supraveghere constată că un produs prezintă un pericol important, ea trebuie, fie să restrângă sau să interzică punerea acestuia pe piaţă, fie să-l retragă de pe piaţă. În acest fel pune în miscare clauza de salvgardare.
Statul Membru trebuie apoi să avertizeze imediat Comisia Europeană. Aceasta începe prin a verifica pertinenţa măsurii. În cazul în care consideră masura justificată, avertizează celelalte State Membre pentru a putea lua măsuri similare.
Protecţia marcajului CE
Statele Membre pot lua măsuri restrictive în cazul în care consideră aplicarea marcajului CE incorectă. Comisia controlează dacă aplicarea marcajului este într-adevar neconformă şi dacă măsurile erau justificate.
Sisteme de schimb de informaţii
1) Sistemul RAPEX
Este un sistem de schimb rapid al informaţiilor. Obiectivul său il reprezintă administrarea situaţiilor urgente provocate de produse de consum care prezintă un pericol grav şi imediat pentru sănătatea şi securitatea consumatorilor.
Sistemul RAPEX se limitează la cazurile în care:
1.un produs prezintă un pericol grav şi imediat;
2.efectele pericolului sunt susceptibile de a depasi teritoriul Statului Membru în cauză.
Funcţionarea sistemului RAPEX este stabilită de Anexa II la Directiva 2001/95/CE.
2) Sistemul de supraveghere a dispozitivelor medicale
Acest sistem permite schimbul oricărei informaţii privind incidente provocate de astfel de dispozitive şi care pot sau ar putea să determine o degradare importantă a stării de sănătate a pacientului ori a utilizatorului.
Alte sisteme care funcţionează la nivel comunitar
– Sistemul IDB, fost EHLASS (supraveghere a accidentelor casnice). Acest sistem nu este aplicat într-un mod eficient şi nu continuă decat în câteva state ale Uniunii Europene.
– Sistemul ICSMS (platforma pentru schimbul de informaţii via internet)
Răspunderea pentru pagubele generate de produse cu defecte
Capul ciocanului tău nou se desprinde şi te răneste. Poţi solicita repararea prejudiciului astfel provocat graţie mecanismului răspunderii pentru pagubele generate de produse cu defecte.
1. Ce este răspunderea pentru pagubele generate de produsele cu defecte?
Este vorba de un dispozitiv legal care obligă, cu respectarea anumitor condiţii, producătorul să repare prejudiciul generat de un defect al produsului său.
2. Ce este un produs cu defect?
Este un produs care nu oferă siguranţa la care consumatorul se poate aştepta în mod legitim.
Faptul că există un model mai perfecţionat nu este suficient pentru angajarea răspunderii producătorului. Trebuie să se ţină cont de toate circumstanţele, în special de prezentarea produsului, de momentul punerii în circulaţie şi de utilizarea sa preconizată.
Ce condiţii trebuie respectate?
Persoana care a suferit prejudiciul trebuie să probeze:
– că produsul prezenta un defect;
– că a suferit un prejudiciu susceptibil de a fi reparat în temeiul acestui tip de răspundere;
– că prejudiciul a fost cauzat de produs (legătura de cauzalitate).
Aceste trei condiţii trebuie sa fie îndeplinite cumulativ pentru a se putea angaja răspunderea producătorului.
Nu este necesar ca producătorul să fi fost neglijent. Nu trebuie să fi existat o culpă a acestuia. în schimb, dacă victima sau un terţ a contribuit la provocarea prejudiciului, răspunderea producătorului ar putea fi atenuată.
3. Cum funcţtionează răspunderea pentru pagubele generate de produse cu defecte?
1. Ce tipuri de prejudiciu pot fi reparate?
La nivel european, se poate cere repararea întregului prejudiciu:
– fizic: leziuni corporale şi deces;
– material: pagube provocate bunurilor destinate unei utilizari private, altele decât produsul cu defect.
2. Prejudicii ce nu pot fi reparate sau răniri
În unele situaţii, prejudiciile nu pot fi reparate – de exemplu: aparatura casnică defectă a cauzat producerea unui incendiu; un aparat electric cauzează pierderea unui membru, a unui deget sau ochi. În asemenea cazuri, tot producătorul este responsabil şi trebuie să platească daune consumatorului. Din fericire asemenea cazuri sunt rare, dar rezolvarea lor ia mult timp şi deseori implica şi deschiderea unui proces.
Cine este responsabil pentru un produs defect?
In principiu, raspunde producătorul produsului cu defect, care trebuie să repare prejudiciul.
Cine este considerat producător:
– orice persoană care participă la procesul de fabricare sau producţie: fabricantul produsului finit sau al uneia din componentele sale, producătorul unui materii prime care intervine în fabricarea produsului
– orice persoană care îşi aplică denumirea, o marcă sau orice alt semn distinctiv pe produs
importatorul care comercializează produsul pe piaţa comunitară, atunci când vine dintr-o ţară terţă.
Dacă producătorul nu poate fi identificat, fiecare furnizor poate fi considerat răspunzator, cu excepţia cazului în care indica, într-un termen rezonabil, identitatea producătorului sau a persoanei care i-a furnizat produsul.
În anumite circumstanţe producătorul este exonerat de răspundere. Lista cazurilor de exonerare este stabilită în art. 7 din Directiva 85/374 şi în art. 7 din Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte. Sunt cazuri în care producătorul nu are nici o posibilitate pentru a impiedica apariţia defectului.
Dacă acţiunea unui terţ a contribuit la provocarea prejudiciului, răspunderea va fi împarţită.
Cum se poate acţiona împotriva producătorului?
Victima prejudiciului trebuie să introducă o acţiune în instanţă pentru a-şi valorifica drepturile.
Aceasta acţiune face obiectul unui dublu termen de prescripţie:
– trebuie introdusă în termen de 3 ani de la momentul în care victima a avut cunoştinţă de prejudiciu, de defect şi de identitatea producătorului;
– nu poate fi introdusă după 10 ani de la punerea în circulaţie a produsului.
Persoana prejudiciată trebuie să probeze existenţa prejudiciului, a defectului şi legătura de cauzalitate (vezi “Ce condiţii trebuie respectate?”).
În cazul unui litigiu cu un operator economic poţi avea în vedere o acţiune în instanţă. Dar aceasta poate dura mult şi poate fi costisitoare. Alegerea rezolvării litigiului pe cale amiabilă reprezintă un mijloc mai rapid şi mai ieftin de soluţionare a problemei. Acest nivel prezintă diferitele etape care ar trebui urmate.
Reclamaţia către operatorul economic
Reclamaţia către organizaţii abilitate
– Cum poţi face o astfel de reclamaţie?
Rezolvarea reclamaţiei de către organismele extrajudiciare
Care este urmarea unei decizii a unui organism extrajudiciar?
La ce fel de reparaţie am dreptul?
Rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă
Reţeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net)
Rolul asociaţiilor de consumatori
Reclamaţia către operatorul economic
Nu eşti mulţumit de modul de derulare a unui contract. Ce poţi face?
1. Primul lucru care trebuie făcut: citeşte contractul.
În cazul în care doreşti să constaţi existenţa unei probleme în executarea unui contract de vânzare sau de prestare de servicii, începe prin a citi condiţiile generale ale contractului. Acestea sunt cuprinse, de obicei, în documentele pe care le-aţi primit (broşură, bon de comandă, factură etc.). În caz contrar, ele ar trebui să vă fie remise într-un document distinct.
Aceste clauze detaliază drepturile şi obligaţiile părţilor contractului.
De asemenea, condiţiile generale arată care sunt consecinţele în cazul executării necorespunzătoare a contractului. De obicei, clauzele arată cum, în ce termen şi cui trebuie semnalată o problemă, precum şi eventuala existenţă a unui organ extrajudiciar de rezolvare a litigiilor şi competenţele acestuia.
2. În continuare: contactează vânzătorul şi încearcă rezolvarea pe cale amiabilă
Dacă ai constatat existenţa unei probleme, trebuie să comunici acest lucru imediat vânzătorului. De cele mai multe ori acest lucru este suficient pentru rezolvarea problemei.
Chiar dacă deţii datele de contact ale mai multor persoane (vânzător, producător, fabricant etc.), adresează-te vânzătorului. Contractul a fost încheiat cu vânzătorul şi el este cel care trebuie să-şi execute obligaţiile faţă de tine, urmând să se întoarcă ulterior împotriva producătorului.
Contactarea vânzătorului sau a prestatorului de servicii se face în trei etape:
1. Găseşte datele de contact şi adună elementele probatorii
Datele de contact ale vânzătorului sau ale prestatorului de servicii sunt indicate pe documentele primite (bon de comandă, factură, bon fiscal etc.) sau pe ambalajul produselor.
De asemenea, nu uita să aduni toate elementele probatorii necesare (factură, bon fiscal, bon de comandă, dar şi filme sau fotografii) pentru a putea demonstra existenţa problemei. Păstrează originalele şi nu trimite decât copii ale documentelor.
2. Înaintează operatorului economic o reclamaţie
Acest lucru se poate face prin telefon (notează cu cine ai vorbit, când şi o scurtă descriere a conversaţiei), faţă în faţă sau printr-o scrisoare (dacă alegi această metodă, trimite scrisoarea cu confirmare de primire pentru a avea dovada că au primit-o).
Dacă primeşti răspuns într-un termen rezonabil (de obicei, 15 zile lucrătoare) şi soluţia propusă este satisfăcătoare, problema a fost rezolvată.
Dacă operatorul economic nu-ţi răspunde într-un termen rezonabil, trebuie să-i trimiţi o scrisoare prin care îl avertizezi că vei întreprinde acţiunile legale care îţi sunt puse la dispoziţie (punere în întârziere).
3. Pune operatorul economic în întârziere
Scrisoarea de punere în întârziere trebuie:
– să arate care au fost momentele anterioare de încercare a soluţionării problemei;
– să descrie problema;
– să acorde operatorului economic un termen pentru a acţiona (minim 15 zile lucrătoare);
– să îl avertizeze pe operatorul economic că în lipsa unei reacţii vor fi luate alte măsuri.
Această scrisoare ar trebui trimisă cu confirmare de primire.
De asemenea, poţi utiliza formularul european de reclamaţii. Acesta este disponibil pe Internet împreuna cu sfaturile despre cum sa-l foloseşti la această adresa.
3. Ce se întâmplă în continuare?
Pot exista trei reacţii ale operatorului economic:
1) Fie îţi face o propunere. În acest caz pot începe negocieri pentru a se ajunge la o soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi.
2) Fie neagă existenţa problemei. În acest caz va fi nevoie să-ţi continui demersurile.
3) Fie nu reacţionează. În acest caz, se poate presupune că nu doreşte o rezolvare pe cale amiabilă. Va trebui să-ţi continui demersurile în altă parte.
Reclamaţia către organizaţii abilitate
Ce poţi face dacă operatorul economic refuză să-ţi răspundă sau să admită existenţa unei probleme? Poţi face o reclamaţie către anumite organizaţii abilitate să o rezolve.
1. Depunerea unei reclamaţii
Ce poţi face dacă operatorul economic refuză să-ţi răspundă sau să admită existenţa unei probleme?
O reclamaţie? Dar când, cum şi, mai ales, către cine?
2. În ce moment poţi face o astfel de reclamaţie?
Atunci când este absolut necesar.
Încearcă mai întâi să rezolvi problema pe cale amiabilă, luând legătura cu vânzătorul sau cu prestatorul de servicii.
În cazul în care consideri că drepturile tale au fost încălcate sau că eşti o victimă a unei practici comerciale incorecte, reclamaţia ta poate fi justificată.
3. Cui te poţi adresa?
1. Dacă există un organism pentru rezolvarea litigiilor în sectorul vizat:
În cadrul sectorului public: unele autorităţi dispun de un serviciu de mediere între prestatorii de servicii şi utilizatori, ca, de exemplu, Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.
În cadrul sectorului privat: în acest moment, dezvoltarea serviciilor de rezolvare extrajudiciară a litigiilor este destul de slabă în România, cu excepţia arbitrajului, utilizat mai mult în domeniul comercial. În alte state membre ale Uniunii Europene există mai multe organisme de rezolvare a litigiilor înfiinţate de sectorul privat. În acest moment, în România sunt în curs de constituire centre de mediere care sunt compuse din mediatori independenţi şi există unele intenţii ale operatorilor economici de a pune în funcţiune organisme de rezolvare extrajudiciară a litigiilor.
2. Dacă nu există asemenea organisme
Poţi apela la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, care va prelua şi va înregistra plângerea ta.
În anumite cazuri, nici ANPC nu va avea competenţe. În această situaţie, te poţi adresa instanţei. Înainte de a face acest lucru, asigură-te că merită efortul. Procedurile judecătoreşti sunt lungi şi costisitoare.
3. Dacă eşti în litigiu cu un operator economic străin
Cel mai simplu este să te adresezi unui Centru European al Consumatorilor. Acesta este centrul de referinţă pentru noua reţea pentru rezolvarea extrajudiciară a litigiilor de consum (EJE). Acolo veţi putea găsi informaţii, sprijin şi vei primi consultanţă.
De remarcat: Dacă introduci o acţiune în instanţă, atunci organismele extrajudiciare nu vor mai avea posibilitatea de a rezolva reclamaţia ta, nu vor mai fi competente.
4. Cum poţi face o astfel de reclamaţie?
1. Prin scrisoare, e-mail sau prin formularul european
Scrisoarea sau e-mailul trebuie să arate clar care este problema, apoi circumstanţele şi identitatea operatorului economic. De asemenea, trebuie să explice pe scurt demersurile întreprinse (reclamaţiile făcute, scrisorile trimise etc.).
Formularul european de sesizare poate reprezenta un mijloc adecvat pentru a face o reclamaţie. Dacă este completat corect, va conţine toate informaţiile necesare (datele părţilor, problema întâmpinată, solicitarea consumatorului şi poziţia operatorului economic faţă de această solicitare) pentru a-l putea trimite organismelor competente.
2. O solicitare exactă
Trebuie să formulezi o solicitare exactă, de exemplu repararea pe cheltuiala vânzătorului, înlocuirea produsului, rambursarea preţului plătit, etc. Solicitarea trebuie să fie realistă şi proporţională cu paguba suferită.
3. Ataşarea elementelor probatorii
Nu uita să aduni toate mijloacele de probă posibile (fotografii, filme, mărturii, scrisori trimise etc.) şi să le ataşezi reclamaţiei.
Rezolvarea reclamaţiei de către organismele extrajudiciare
Ai făcut o reclamaţie către un organism extrajudiciar. Ce se va întâmpla cu această reclamaţie?
1. Principiu: intervenţia unui terţ
Sistemele extrajudiciare de rezolvare a litigiilor se caracterizează prin intervenţia activă a unei terţe persoane, alta decât instanţa. Această intervenţie are loc într-un cadru amiabil. Terţa persoană trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a garanta rezolvarea riguroasă şi echitabilă a fiecărei reclamaţii.
Trebuie, în special, să fie independentă faţă de administraţie sau faţă de operatorul economic cu care eşti în litigiu. Această persoană nu trebuie confundată cu un eventual serviciu intern de reclamaţii al vânzătorului faţă de care ai efectuat primele demersuri.
Structurile, procedurile şi deciziile acestor organisme sunt destul de variate. Mediatorul, conciliatorul sau arbitrul fie va impune o soluţie care trebuie respectată, fie va propune o modalitate de rezolvare sau te va ajuta să ajungi la aceasta.
Rezolvarea reclamaţiei se va face în două etape.
2. Organismul examinează dacă poate rezolva reclamaţia
Organismul căruia i-ai înaintat plângerea va începe prin a verifica dacă rezolvarea acesteia este de competenţa sa şi dacă ai îndeplinit toate formalităţile necesare: se va pronunţa asupra admisibilităţii reclamaţiei tale.
Pentru ca reclamaţia să fie considerată admisibilă, aceasta va trebui să îndeplinească anumite condiţii:
– Trebuie să fi contactat în prealabil operatorul economic încercând să ajungi la o înţelegere amiabilă.
– Organismul trebuie să fie competent pentru a rezolva tipul de litigiu care îi este prezentat.
– Trebuie să respecţi eventualele termene stabilite de către organismul extrajudiciar.
– Nu trebuie să fi introdus în instanţă nici o altă acţiune vizând aceleaşi fapte.
– Nu poţi face aceeaşi reclamaţie de mai multe ori către un organism extrajudiciar, cu excepţia intervenţiei unui element nou. În această situaţie, te poţi adresa aceluiaşi organism.
– Nu poţi rămâne anonim.
3. Organismul se pronunţă
1. Procedură
Dacă reclamaţia ta nu conţine toate informaţiile de care are nevoie, organismul extrajudiciar îţi va putea solicita completarea acesteia.
Organismul extrajudiciar va solicita şi punctul de vedere al operatorului economic.
2. Soluţie
Trebuie făcută o distincţie clară între mediatori şi conciliatori, pe de o parte, şi arbitri, pe de altă parte. Hotărârile lor nu au aceleaşi consecinţe.
Mediatorii şi conciliatorii oferă soluţii care nu sunt obligatorii şi pe care părţile le pot accepta sau nu.
Arbitrii oferă o soluţie care este obligatorie pentru părţi şi care se numeşte hotărâre arbitrală. Din acest motiv procedura în faţa unui arbitru este mai complexă, pentru a garanta o decizie justă şi echitabilă.
3. Care sunt costurile
În general aceste proceduri, şi în special cea arbitrală sunt contra cost.
Care este urmarea unei decizii a unui organism extrajudiciar?
1. Urmarea unei medieri
1. Eşti de acord cu soluţia propusă, dar vânzătorul nu este
Mediatorul nu are puterea de a-l constrânge pe vânzător să execute. Poate încerca să-l convingă de corectitudinea soluţiei, dar nu-l poate obliga.
Dacă totuşi doreşti o remediere a problemei, va trebui sa te adresezi instanţei de judecată. Înainte de a face acest lucru, asigură-te că merită efortul. Procedura judecătorească poate fi lungă şi costisitoare.
În cursul acestei noi proceduri vei putea invoca soluţia favorabilă propusă de organismul extrajudiciar căruia te-ai adresat anterior.
2. Nu eşti de acord cu soluţia propusă
În acest caz ai dreptul de a sesiza instanţa. Poţi începe o procedură judecătorească în cursul căreia vei putea reclama orice doreşti.
Fii totuşi prudent. Vânzătorul va putea invoca soluţia organismului extrajudiciar.
3. Ai ajuns la o înţelegere cu vânzătorul, dar acesta refuză să execute
În acest caz atât tu, cât şi vânzătorul sunteţi legaţi de un nou contract şi ai la îndemână mai multe posibilităţi:
– Fie îl pui pe vânzător în întârziere pentru executarea acestui contract;
– Fie te adresezi din nou organismului extrajudiciar;
– Fie introduci o acţiune în instanţă.
2. Urmarea unui arbitraj
1. Eşti de acord cu hotărârea, dar vânzătorul refuză să o execute
Pentru a-l obliga pe vânzător să execute, trebuie să te adresezi instanţei în vederea învestirii hotărârii arbitrale cu formulă executorie, adică pentru a o putea executa silit.
2. Nu eşti de acord cu hotărârea arbitrală
În această situaţie poţi iniţia o acţiune în anulare în instanţă, dacă sunt îndeplinite cerinţele legale.
Atenţie! Dacă după pronunţarea hotărârii arbitrale ai renunţat la acest drept, nu vei mai putea introduce acţiunea în anulare.
La ce fel de reparaţie am dreptul?
În principiu, ai dreptul la executarea obligaţiilor din contractul. Dacă acest lucru nu este posibil, există alte soluţii.
1. Principiu: Obţinerea a ceea ce este prevăzut în contract
Dacă organismul extrajudiciar îţi dă dreptate, ce se întâmplă?
Principiu: Obţinerea a ceea ce este prevăzut în contract.
Dacă acest lucru este încă posibil, cel mai logic mod de reparaţie îl reprezintă executarea corespunzătoare a contractului. Acest lucru se numeşte executarea în natură a contractului: operatorul economic va fi obligat să execute ceea ce s-a obligat prin contract.
Exemple:
– Dacă ai comandat şi ai plătit pentru nişte cărţi care nu au ajuns, acestea îţi vor fi trimise;
– Dacă ai cumpărat un aparat electric pentru casă care nu funcţionează corespunzător, acesta va fi reparat sau înlocuit;
– Dacă factura telefonului mobil nu ia în considerare tarifele pe care le ai, acest lucru se va rectifica;
Totuşi, în anumite cazuri, executarea în natură nu este posibilă
2. Ce se întâmplă în cazul imposibilităţii executării în natură?
1. Poţi obţine o compensare
Dacă poşta pierde coletul în care se află cadoul pentru copilul tău, dacă trenul are întârziere şi în acest fel pierzi zborul programat cu avionul, dacă în momentul în care ajungi la hotelul rezervat de agenţia de turism, constaţi că acesta nu este conform descrierii etc.
În toate aceste cazuri executarea în natură nu mai este posibilă şi nu vei mai putea obţine decât o compensare, denumită executare prin echivalent.
2. Ce fel de compensare?
Compensarea poate avea forme variate:
– Satisfacţie morală (prezentarea de scuze, recunoaşterea greşelii, promisiunea ameliorării serviciului în viitor etc.);
– Acordarea unei despăgubiri financiare, care să acopere, total sau parţial, prejudiciul suferit prin neexecutarea contractului;
Compensarea prejudiciului suferit, adică furnizarea unui echivalent a ceea ce nu ai putut obţine, de altă natură decât cea bănească (bilete gratuite pentru transport feroviar, o lună de abonament gratuit la telefonul mobil, o excursie de 3 zile etc.)
În anumite circumstanţe excepţionale, poţi solicita desfiinţarea contractului
Adesea, prejudiciul este greu de evaluat. Aprecierea ta şi ceea a operatorului economic nu vor fi similare de prea multe ori.
3. Există o despăgubire pentru timpul de aşteptare?
Rezolvarea litigiului poate duce la executarea contractului sau la obţinerea unei compensări.
Totuşi, executarea tardivă, fie în natură, fie prin echivalent, poate provoca un prejudiciu, altul decât cel rezultat din neexecutarea contractului.
Exemplu: ai cumpărat o maşină de spălat pentru care ai stabilit data livrării pe 15 iulie, aceeaşi dată pentru care ai stabilit să scapi de cea veche. Din păcate, noua maşină a fost livrată abia pe data de 20 august. Astfel, nu ai beneficiat de maşină de spălat pentru o lună. In aceasta perioada, ai fost nevoit să foloseşti o spălătorie publică, fapt care ţi-a cauzat inconveniente şi cheltuieli.
În astfel de cazuri poţi solicita daune interese. Acestea sunt destinate acoperirii prejudiciului suplimentar provocat de întârzierea executării contractului.
Rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă
Eşti pe cale sa contactezi operatorul economic pentru rezolvarea problemei pe care o ai. De ce este necesar să recurgi la o astfel de acţiune? Ce se poate întâmpla? Cum te asiguri că îţi sunt respectate drepturile în calitate de consumator?
1. De ce să apelezi la o procedură de rezolvare amiabilă a litigiilor?
Principalul avantaj al unei asemenea proceduri îl reprezintă evitarea inconvenientelor pe care le presupune procedura judecătorească:
– Procedura judecătorească este costisitoare deoarece presupune consultaţii juridice, cheltuieli cu experţi sau chiar cheltuieli de judecată.
– Procedura judecătorească este una formală şi, prin urmare, câteodată greu de urmat şi de înţeles.
– Procedura judecătorească este de cele mai multe ori destul de lungă.
Costul şi durata unei proceduri judecătoreşti sunt adesea disproporţionate faţă de solicitarea consumatorului, în special valoarea acestei solicitări, care este deseori destul de mică.
Organismele de rezolvare extrajudiciară a litigiilor oferă o alternativă interesantă.
2. Care sunt caracteristicile unei proceduri în faţa organismelor extrajudiciare?
1. Absenţa formalismului
Procedura este cu siguranţă mai simplă. Introducerea cererii se face în general printr-un simplu document scris. Poţi să fi sfătuit sau reprezentat de o altă persoană decât un avocat.
2. Respectarea drepturilor consumatorilor
Pentru asigurarea unei echităţi comparabile cu cea existentă în instanţă şi o anumită eficienţă, Comisia Europeană a adoptat o recomandare (98/257) care stabileşte anumite principii care trebuie respectate de organismele extrajudiciare.
Anumite organisme extrajudiciare nu respectă aceste principii, care nu sunt obligatorii.
3. Hotărârea nu poate fi executată silit (absenţa titlului executoriu)
Hotărârea organismului extrajudiciar poate fi obligatorie sau nu, după tipul organismului. Un arbitru pronunţă o hotărâre obligatorie, în timp ce un mediator nu. Totuşi, în niciun caz, hotărârea nu poate fi executată silit:
Hotărârea arbitrală trebuie învestită cu formulă executorie de instanţă;
Soluţia oferită de mediator nu poate fi executată decât de părţi, de comun acord.
4. Costuri mici, flexibilitate şi rapiditate
Rezolvarea pe cale amiabilă costă mai puţin, este mai rapidă şi mai flexibilă.
3. Care sunt principiile stabilite pentru a asigura protecţia drepturilor consumatorilor?
Recomandarea 98/257 a Comisiei Europene privind principiile aplicabile organismelor responsabile de rezolvarea extrajudiciară a litigiilor de consum defineşte 7 principii destinate asigurării unei rezolvări riguroase, echitabile şi imparţiale a litigiilor prin intermediul organismelor extrajudiciare:
– Principiul independenţei organismului extrajudiciar în raport cu obiectul litigiului şi cu părţile;
– Principiul transparenţei procedurii, a regulilor urmate şi a modalităţilor de luare a hotărârii;
– Principiul contradictorialităţii: fiecare parte trebuie să aibă ocazia de a-şi expune punctul de vedere şi de a-l cunoaşte pe cel al celorlalte părţi;
– Principiul eficacităţii: procedura trebuie să fie rapidă, să aibă un cost moderat şi să faciliteze accesul consumatorilor, fără ajutorul unui reprezentant legal;
– Principiul legalităţii, adică respectarea regulilor imperative care protejează consumatorii;
– Principiul libertăţii: consumatorul nu poate fi constrâns să supună litigiul unui organism extrajudiciar şi soluţia acestuia nu este obligatorie decât dacă părţile au acceptat acest organism;
– Principiul reprezentării: fiecare parte îşi păstrează dreptul de a fi sfătuită/reprezentată de un terţ.
4. Care sunt organismele extrajudiciare care respectă cele 7 principii din Recomandare?
Fiecare Stat membru comunică denumirea şi modul de funcţionare a organismelor pe care le consideră conforme recomandării. Comisia Europeană adună toate informaţiile pe care le pune la dispoziţia publicului sub forma unei baze de date.
Reţeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net)
Daca eşti într-un litigiu cu un operator economic dintr-un alt Stat membru, îl poţi rezolva datorită reţelei Centrelor Europene ale Consumatorilor.
1. Ce este ECC-Net?
ECC-net este reţeaua Centrelor Europene de Consumatori care operează în Statele membre ale Uniunii Europene şi care lucrează cu mecanisme de rezolvare extrajudiciară a litigiilor.
Aceasta reţea este o structură de comunicare şi sprijin disponibilă pentru toţi consumatorii din Statele membre şi care poate fi folosită pentru a rezolva litigiile comerciale pe care le au cu operatorii economici din alte State membre.
2. Scopul ECC-Net
Scopul ECC-Net este de a facilita accesul la justiţie al consumatorilor din Statele membre în special în cazul litigiilor transfrontaliere.
ECC-Net încearcă să atingă acest scop prin interconectarea diferitelor organisme de rezolvare extrajudiciară a litigiilor din Statele membre.
3. Protecţia europeană a consumatorilor
În vederea atingerii unei dimensiuni europene privind protecţia consumatorilor au fost adoptate mai multe acte normative la nivel european pentru a asigura consumatorilor aceleaşi drepturi în toate Statele membre.
Prin urmare, în acest moment, există legislaţie europeană în următoarele domenii:
– Răspunderea pentru produsele defecte
– Creditul pentru consum
– Vânzarea în afara spaţiilor comerciale
– Publicitate înşelătoare
– Servicii turistice
– Întârzierea şi suprarezervarea în cazul transportului aerian
– Răspunderea pentru accidente aeriene
– Clauze abuzive
– Contracte negociate la distanţă
– Timeshare
Stabilirea acestor drepturi la nivel european permite consumatorilor să beneficieze mai mult de avantajele pieţei unice.
Rolul asociaţiilor de consumatori
Asociaţiile de consumatori au o triplă misiune: reprezentarea, informarea şi apărarea drepturilor consumatorilor.
1. Rolul asociaţiilor de consumatori: reprezentarea
Reprezentarea se face în cadrul diferitelor organisme existente,.
La nivel central, asociaţiile reprezintă consumatorii în cadrul diverselor consilii consultative existente la nivelul autorităţilor de reglementare, precum cele din cadrul ANRE, ANRC sau în cadrul diferitelor structuri cu rol important în protecţia consumatorilor (Comisia de clauze abuzive şi Comisia pentru securitatea produselor din cadrul ANPC) etc.
La nivel local, asociaţiile reprezintă consumatorii în consiliile consultative ale consumatorilor, care funcţionează pe lângă administraţiile locale.
La nivel internaţional consumatorii sunt reprezentaţi în structuri precum Organizaţia Europeană a Consumatorilor (BEUC), Consumers International etc.
2. Rolul asociaţiilor de consumatori: informarea
Asociaţiile de consumatori informează şi oferă consultanţă consumatorilor fie telefonic, fie prin e-mail sau în scris, fie prin întâlniri. De asemenea, asociaţiile de consumatori oferă informaţii prin intermediul mass-media (articole în ziare şi reviste, emisiuni de radio şi televiziune).
3. Rolul asociaţiilor de consumatori: apărarea drepturilor
Rezolvarea amiabilă a litigiilor. Asociaţiile de consumatori se pot implica în rezolvarea litigiilor de consum pe cale amiabilă.
Rezolvarea litigiilor prin intermediul instanţei. Asociaţiile de consumatori au dreptul de a introduce acţiuni în instanţă pentru apărarea drepturilor consumatorilor.
Arbitrajul
Arbitrajul reprezintă o modalitate extrajudiciară de rezolvare a litigiilor care prezintă o particularitate: hotărârea arbitrală este obligatorie. Care sunt consecinţele? Care sunt particularităţile arbitrajului?
1. Care sunt regulile de procedură aplicabile arbitrajului?
Fiecare curte de arbitraj îşi stabileşte regulile proprii de procedură. Totuşi, acestea trebuie să respecte dispoziţiile cuprinse în Cartea a IV-a din Codul de procedură civilă (art. 340 – 371).
Arbitrul dispune de anumite puteri de anchetă: poate solicita intervenţia unui expert, aducerea anumitor documente, etc.
După supunerea unui litigiu curţii de arbitraj, instanţele de judecată nu mai au competenţă în judecarea acestuia.
2. Cum se poate obţine executarea unei hotărâri arbitrale?
În principiu, părţile execută de bună voie hotărârea şi nu trebuie întreprins niciun demers.
Totuşi, dacă una din părţi refuză executarea, există posibilitatea ca hotărârea să fie executată silit. Pentru acest lucru, hotărârea trebuie învestită cu formulă executorie.
Partea care doreşte să iniţieze executarea silită trebuie să se adreseze, în acest scop, instanţei de judecată.
3. Este posibilă anularea unei hotărâri arbitrale?
Da, pentru 9 cazuri prevăzute limitativ de lege (art. 364 C.proc.civ.) se poate introduce în instanţă o acţiune în anulare:
– Litigiul nu era susceptibil de rezolvare pe calea arbitrajului;
– Tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante;
– Tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;
– Partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;
– Hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului;
– Tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
– Hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitrii;
– Dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire;
– Hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.
Indicarea clară a preţului unui produs sau serviciu îi permite consumatorului nu numai să cunoască valoarea de achiziţie, ci şi să compare diverse produse şi servicii.
Care sunt principiile care trebuie respectate?
Cum trebuie indicat preţul unui produs?
Cum trebuie indicat preţul unui serviciu?
Indicarea reducerilor de preţuri
În ce domenii sunt reglementate preţurile?
1. Care sunt principiile care trebuie respectate?
1. Condiţii care trebuie respectate în momentul determinării preţului
Preţul trebuie să fie sigur, adică determinat sau determinabil. Trebuie, de exemplu, să fie precizat dacă preţul este calculat în funcţie de cantitatea achiziţionată în cazul unui produs vândut în vrac.
Preţul nu trebuie să fie anormal.
Preţul trebuie să respecte uneori anumite reglementări sectoriale.
2. Transparenţa şi claritatea în indicarea preţurilor
Preţurile trebuie să fie indicate în lei, în scris, lizibil, vizibil şi într-un mod neechivoc.
Informaţiile asupra cantităţilor bunurilor sau serviciilor primite ori care urmeaza să fie primite pentru un preţ dat, trebuie să fie clare, atât în cadrul contractului, în condiţiile generale, cât şi pe factură.
Fii atent, pentru că există încă anumite probleme în ceea ce priveşte claritatea facturii în anumite sectoare, în special în cazul unor “pachete”, fără a se face o distincţie clară între diferitele produse sau servicii.
Orice reducere de preţ trebuie indicată în mod clar, astfel încât să nu existe nici o îndoială în privinţa preţului care trebuie plătit.
3. Preţul total
Preţul indicat trebuie să fie preţul total, adică preţul cu toate taxele incluse: T.V.A., alte taxe şi incluzând toate serviciile care trebuie plătite suplimentar în mod obligatoriu de consumator.
2. Cum trebuie indicat preţul unui produs?
1. Preţul de vânzare unitar
Preţul de vânzare unitar este preţul care trebuie plătit pentru o unitate sau o cantitate determinată de produs.
Acest preţ trebuie indicat cu respectarea unor anumite principii :
trebuie indicat pe produs, pe ambalaj sau în imediata apropiere. Nu trebuie să existe nici o îndoială în ceea ce priveşte produsul la care se referă preţul.
dacă mai multe produse sunt oferite la vânzare la acelaşi preţ şi expuse împreună, vânzătorul poate afişa un singur preţ, chiar dacă nu este vorba de produse identice.
în cadrul aceleiaşi unităţi (locatii), vânzătorul trebuie să indice acelaşi preţ pentru produse identice.
2. Preţul pe unitatea de măsură
Preţul pe unitatea de măsură este, după caz, preţul care se plăteşte pentru un kilogram, un litru, un metru, un metru pătrat ori un metru cub de produs sau orice altă unitate de măsură utilizată în mod generalizat şi obişnuit pentru comercializarea unor produse specifice, de exemplu gramul pentru anumite produse alimentare.
Pe lângă preţul de vânzare, vânzătorul trebuie să indice şi preţul pentru unitatea de măsură, după principiile aplicabile la indicarea preţului unitar.
Există mai multe excepţii de la indicarea preţului pe unitate de măsură, în special dacă preţul de vânzare şi preţul pe unitate sunt identice, dacă produsele sunt oferite spre vânzare într-un hotel, un restaurant şi alte unităţi similare şi sunt consumate pe loc. În aceste cazuri se va indica numai preţul de vânzare unitară.
În privinţa produselor vândute în vrac, trebuie indicat numai preţul pe unitate de măsură.
3. Indicarea cantităţii
Pentru orice produs comercializat în cantităţi determinate trebuie să fie menţionata pe ambalaj, în mod lizibil, vizibil şi neechivoc, cantitatea nominală exprimată într-o unitate de măsură legală.
3. Cum trebuie indicat preţul unui serviciu?
Conform Codului Consumului, preţurile şi tarifele serviciilor trebuie afişate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, prin marcare, etichetare şi/sau afişare.
Când livrarea produsului sau prestarea serviciului se face ulterior plăţii unei sume de bani cu titlu de avans, agentul economic este obligat să elibereze consumatorului, la plata acontului, un document fiscal conform legislaţiei în vigoare sau, după caz, un contract scris şi să respecte condiţiile contractuale.
Indicarea reducerilor de preţuri
Vânzătorul dispune de o mare libertate în determinarea preţului aplicabil, dar dacă se hotărăşte să facă o vânzare promoţională şi să reducă preţurile, trebuie să respecte anumite reguli în momentul anunţării acestei reduceri.
1. Care sunt regulile care trebuie respectate?
Dacă un vânzător doreşte pur şi simplu să schimbe preţurile fără a aduce acest lucru la cunoştinţa consumatorilor o poate face fără nici o constrângere, cu excepţia preţurilor reglementate.
În schimb, dacă vânzătorul doreşte să-i anunţe pe consumatori de efectuarea unor reduceri de preţ, atunci trebuie respectate unele reguli:
preţul de referinţă, cel faţă de care se face reducerea, trebuie să fi fost aplicat timp de o lună anterior reducerii.
publicitatea prin catalog şi ofertele de reducere de preţuri, lansate de comercianţii care practică vânzarea prin corespondenţă, pot fi valabile numai până la epuizarea stocurilor, cu condiţia ca această menţiune să figureze vizibil şi lizibil în catalog.
pentru anumite tipuri de vânzare, anunţul reducerii preţurilor nu poate fi făcut în afara perioadelor legale pentru asemenea vânzări (vânzarea de soldare).
2. Cum poate anunţa vânzătorul reducerea de preţ?
1. Preţul de referinţă
Anunţul de reducere a preţului se face prin raportarea la un preţ de referinţă, adică preţul practicat anterior în mod obişnuit în cadrul aceleiaşi structuri pentru produse sau servicii identice.
O reducere de preţ nu poate fi anunţată prin raportarea la preţul unui concurent sau la preţurile recomandate ale unui furnizor.
2. Trei moduri de anunţare a reducerii de preţ:
prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat;
prin menţiunile «preţ nou», «preţ vechi» lângă sumele corespunzătoare;
prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat.
Reducerea de preţ nu poate fi prezentată ca o ofertă gratuită a unei anumite părţi dintr-un produs sau serviciu.
1. În ce domenii sunt reglementate preţurile?
În general sunt impuse reguli de stabilire a preţurilor în sectoarele în care:
concurenţa nu funcţionează în mod optim;
sectorul respectiv prezintă o dimensiune socială importantă, de exemplu distribuţia gazelor naturale.
2. Cum se face reglementarea?
1) Prin contract/contractual. Contractele pot fi încheiate între instituţia guvernamentală relevantă şi sectorul economic sau anumite companii.
2) Preţul maxim. Instituţia guvernamentală relevantă poate stabili preţurile maxime, fie pentru un întreg sector, fie numai pentru anumite bunuri sau servicii, iar aceste preţuri nu pot fi depăşite. Pe de altă parte, compania poate stabili preţuri mai mici.
3. Ce este preţul anormal?
Este un preţ anormal de mare din punctul de vedere al stării pieţei, al costurilor de producţie şi al profitului. Majoritatea companiilor în general nu practică preţuri exagerat de mari pentru produse sau servicii pentru că acest lucru le-ar scoate de pe piaţă.
Totuşi există situaţii în care vânzătorul ar putea solicita preţuri foarte mari/exagerate pentru un produs sau serviciu, mai ales în cazul în care compararea preţului ar fi dificilă (de exemplu, în cazul vânzărilor în afara spaţiilor comerciale) sau când cumpărătorul este pus într-o situaţie dificilă (urgenţă, stare de necesitate etc.). Interzicerea preţurilor anormale vizează tocmai protejarea consumatorilor în astfel de cazuri.
]]>
Acest curs te va ajuta să găseşti răspunsurile.
Când ar trebui să iei un împrumut?
Alege creditul cel mai potrivit nevoilor tale
– Împrumutul personal
– Vânzarea prin credit
– Descoperirea de cont curent
– Cardurile de credit
– Creditul fără dobândă
– Varianta fără dobândă
– Leasingul
Poţi alege creditul cel mai potrivit nevoilor tale?
– Elementele care trebuie luate în considerare
Protecţia consumatorilor în domeniul creditului de consum
– Obligaţiile legale ale creditorilor
– Reguli de aur de urmat înainte de a semna un contract de credit
Rambursarea creditului de consum
Am probleme cu ratele, ce pot face?
Ai nevoie de o poliţă de asigurare?
Contractarea unui credit în alt stat al UE
Când ar trebui să iei un împrumut?
Plănuieşti un tur în jurul lumii pentru aniversarea a 20 de ani de la căsătorie.
Ţi s-a stricat maşina şi nu mai poate fi reparată. Trebuie să o înlocuieşti imediat.
Computerul tău dă semne de oboseală şi te gândeşti să îi aduci câteva îmbunătăţiri.
Ai nevoie de un buget!
Dar dispui de fondurile necesare?
Ai suficiente economii pentru a plăti ceea ce îţi doreşti?
Dacă nu, te gândeşti să iei un împrumut.
E momentul potrivit?
Este achiziţia pe care doreşti să o faci una indispensabilă?
Vei putea să plăteşti ratele?
Nu te grăbi să iei un împrumut, întâi întreabă-te dacă achiziţia este necesară, dacă ar putea fi evitată sau este esenţială.
Trebuie să iei decizia corectă, în aşa fel încât ceea ce cumperi de plăcere sau este parte dintr-o cheltuială ce nu poate fi evitată, să nu se transforme într-o luptă financiară zilnică.
Trebuie să te gândeşti la ce vei cheltui şi câştiga, la venituri şi cheltuieli;
Ai nevoie de un buget!
Îţi sugerăm să te familiarizezi cu Secţiunea “Administrarea bugetului familial”
De unde poţi lua un împrumut?
De unde poţi lua un credit de consum?
Directiva privind Creditul de Consum 87/102/CEE din 22 decembrie 1986 a fost modificată de două ori:
– de Directiva Consiliului 90/88/CEE din 22 februarie 1990,
– de Directiva Consiliului şi Parlamentului 98/7/CE din 16 februarie 1998.
Directiva doreşte să îmbunătăţească transparenţa creditului de consum şi să permită o comparaţie mai uşoară în spaţiul european şi se consideră că propunerile vor întări funcţionarea şi stabilitatea pieţei europene a creditului de consum.
În conformitate cu Directiva din 1986, Statele Membre:
– se vor asigura că persoanele care oferă un credit sau intermediază acordarea unui credit vor obţine autorizaţia financiară pentru acest lucru, fie în mod special, fie ca furnizori de bunuri şi servicii;
– sau se vor asigura că persoanele care acordă împrumuturi sau care intermediază acordarea unui împrumut se vor supune inspecţiilor financiare sau monitorizării activităţii lor de către o instituţie financiară;
– sau vor promova înfiinţarea unor instituţii specializate care vor primi şi gestiona reclamaţiile ce vizează contractele de credit sau condiţiile de acordare a creditelor, pentru a furniza consumatorilor informaţii relevante sau consilere în ceea ce priveşte creditul de consum.
Creditul de consum poate fi obţinut în diverse forme şi de la diferite organizaţii. Aceste organizaţii financiare, creditori, pot fi persoane fizice sau juridice ori un grup de astfel de persoane.
În cadrul acestor organizaţii, există câteva categorii; cele mai cunoscute sunt băncile şi societăţile financiare.
Creditorii profesionişti acordă împrumuturi sau alte servicii, dar nu deţin conturi ale clienţilor sau conturi curente. În general să oferă credite de consum prin carduri pentru magazine sau aranjamente de vânzare prin credit.
Cardurile pentru magazine sunt rar o veste bună. Vin cu o suită de oferte tentante, dar în mod frecvent sunt însoţite de condiţii nu tocmai favorabile – dobândă anuală de aproape 30%.
Majoritatea băncilor sau societăţilor financiare oferă mai multe variante de credite sau împrumuturi. În ultimii ani, mai multe societăţi străine au intrat pe piaţa românească şi poţi obţine credite de la bănci şi societăţi străine.
Acum există pe piaţa românească un număr mare de organizaţii de creditare. Nu lăsa acest lucru să te dezorienteze; evaluează şi compară toate ofertele pentru a face cea mai bună alegere. Întotdeauna analizează mai multe oferte înainte de a decide să împrumuţi. Fii sigur că iei creditul care se potriveşte cel mai bine nevoilor tale şi care are condiţiile cele mai favorabile.
Compară costurile diferitelor tipuri de credite, analizând atât dobânda anuală efectivă (DAE), durata creditului, cât şi costul total al acestuia.
DAE înseamnă dobânda anuală efectivă şi a fost înfiinţată pentru a permite consumatorilor să compare ofertele de creditare ale companiilor şi ratele dobânzilor pentru alte tipuri de produse.
Nu te simţi intimidat de aceste organizaţii; este de aşteptat să te asculte pentru că… tot ceea ce doresc este să îţi împrumute bani pentru a obţine un profit ulterior!
Băncile şi societăţile financiare
Să fim realişti; băncile sunt afaceri şi, ca orice afacere, doresc să obţină profit. De aceea vor încerca să vândă cât mai multe servicii clienţilor lor, în special împrumuturi şi credite.
Nu te lăsa păcălit; când mergi la o bancă pentru un împrumut, nu te aştepta să primeşti sfaturi “dezinteresate”. De cele mai multe ori, cel care intermediază acordarea împrumutului primeşte un comision.
Cine este Consilierul Financiar Independent?
Dacă doreşti să contractezi un împrumut pentru o sumă mare de bani necesară achiziţionării unei proprietăţi, ar trebui să ceri sfatul unui consilier financiar independent. Aceştia sunt obligaţi prin lege să ofere consultanţă dezinteresată, imparţială. De obicei sunt plătiţi cu ora sau au un onorariu fix.
Unii consilieri îţi pot oferi consultanţă gratuită, dar apoi sunt plătiţi de compania de la care te hotărăşti să iei împrumutul.
Unii percep o combinaţie între onorariu şi comision. Dar nu sunt “legaţi” de nicio companie.
Intotdeauna trebuie să întrebi cât este comisionul perceput şi când trebuie plătit.
De asemenea, trebuie să ai în vedere şi faptul că mulţi consilieri sunt specializaţi într-un anumit domeniu, deci în cazul în care doreşti sfaturi care să cuprindă o sferă mai largă, ar trebui să te consulţi întâi cu aceştia, apoi să cauţi şi alte sfaturi. Ca variantă, poţi alege să consulţi o firmă specializată. Verifică întotdeauna referinţele.
Când eşti în căutarea unui produs fiannciar, probabil vei folosi ca sursă de informare reclamele companiilor.
Click aici pentru a afla mai multe despre compararea ofertelor de imprumut şi despre subtilităţile acestui domeniu.
Cum poţi lua un credit?
Această secţiune îţi oferă informaţii despre modul în care ţi se acordă sau refuză un credit
Creditul de consum este un serviciu, nu un drept
Aproape oricine poate depune o cerere pentru un împrumut sau credit
Dacă eşti minor, constituie infracţiune faptul că cineva îţi trimite materiale prin care te invită să împrumuţi bani ori să obţii bunuri sau servicii prin credit sau în leasing.
Totuşi, dacă ai peste 14 ani, dar mai puţin de 18, poţi obtine un credit sau un contract de leasing dacă un adult acţionează ca girant. De obicei, dacă ai peste 18 ani şi ai un venit, totul este posibil…
Nu este obligatoriu să primeşti un împrumut, iar dacă îţi este refuzată cererea banca sau societatea financiară nu este obligată să îţi comunice motivul (totuşi, nu poţi fi refuzat pe motiv de rasă, sex sau dizabilitate)
Banca, societatea financiară sau creditorul îţi va solicita o dovadă a identităţii, inclusiv numele complet, data naşterii şi adresa înainte de a-ţi acorda un împrumut.
Dacă ţi se spune că nu poţi obţine creditul, poţi depune o nouă cerere, fie la aceeaşi companie, fie la alta. Nu ai nici un drept de a-ţi fi acordat un credit sau să-ţi fie expuse motivele pentru care acesta nu ţi-a fost acordat, dar unii creditori furnizează aceste informaţii.
Cum decid creditorii dacă îţi acordă sau nu creditul?
Pentru a fi eligibil pentru contractarea unui credit de consum, trebuie să furnizezi anumite documente.
De obicei ţi se solicită să completezi un formular de cerere, să semnezi un formular pentru protecţia datelor personale, ultimii 3 fluturasi de salariu, o copie a actului de identitate şi ultima factură (de gaz, electricitate, telefon etc.).
Furnizează toate datele şi actele solicitate în mod cât mai corect, pentru că orice neconcordanţă poate avea consecinţe serioase dacă nu îţi achiţi la timp ratele…
Creditorii folosesc diverse metode pentru a stabili dacă acordă sau nu un credit.
Iată care sunt metodele cel mai des folosite în România:
Sunt acordate puncte pentru lucruri cum sunt ocupaţia, salariul, starea civilă şi zona în care locuieşti. Creditul se acordă dacă acumulezi suficiente puncte. Bazându-se pe asta, creditorul va evalua nivelul de risc pe care îl reprezinţi şi probabilitatea statistică de a nu-ţi plăti creditul. Dacă soliciţi un credit, trebuie să ţi se spună dacă se va folosi această metodă.
Dacă ţi-a fost refuzată cererea, poţi solicita să ţi se spună principalul motiv al refuzului şi poti solicita reanalizarea deciziei de către creditor. Trebuie să îi furnizezi creditorului orice informaţii suplimentare care crezi că ar trebui luate în considerare.
Biroul de Credit
Biroul de Credit furnizează informaţii reale, actualizate şi consistente referitoare la persoane fizice care au contractat credite de la bănci sau societăţi financiare, au achiziţionat un produs în sistem leasing, au fost asigurate împotriva riscului de neplată de o societate de asigurări sau sunt abonate la servicii de telefonie fixă sau mobilă.
Înregistrările Biroului de Credit pot determina dacă vei primi sau nu creditul.
Istoricul plăţilor poate include si detaliile altor persoane care locuiesc la aceeasi adresa daca au vreo legatura financiara cu tine. Evidentele legate de ei pot fi afecta decizia de a ti se acorda sau nu creditul solicitat.
Dacă ţi-a fost refuzată acordarea creditului pe baza înregistrărilor de la Biroul de Credit, poţi obţine o copie a înregistrărilor Biroului.
Va trebui să plăteşti o taxă pentru aceasta. Poţi cere ca înregistrările să fie corectate dacă sunt incorecte sau înşelătoare, de exemplu înregistrările nu ar trebui să conţină date despre persoane cu care nu ai avut legături / relaţii financiare.
De asemenea, poţi cere să fi evaluat individual, chiar dacă ai o legătură financiară cu altcineva. Totuşi, nu există nici o garanţie că acel credit îţi va fi acordat.
Dacă iei un credit, ţi se poate cere să ai un girant sau să asiguri împrumutul cu valoarea casei (ipoteca).
Girantul este cineva care va fi responsabil pentru datoria ta dacă nu vei respecta contractul. Prezenţa unui girant este solicitată în mod special dacă clientul are sub 21 de ani sau nu este proprietar (al unei case). Totuşi, compania de credit poate insista pentru existenţa unui girant pentru orice situaţie. Dacă ai acceptat să fii girant, nu te mai poţi retrage din înţelegere. Vei fi legal responsabil pentru datorie şi s-ar putea să fi nevoit să plăteşti banii datoraţi.
Dacă eşti girant şi eşti urmărit pentru plata banilor datoraţi, ar trebui să consulţi un expert cu experienţă în domeniu.
De asemenea, unii creditori îţi pot cere să îţi faci o asigurare împotriva riscului de neplată.
Aceasta îţi va acoperi creditul rămas de restituit şi dobânzile aferente dacă, de exemplu, ai un accident din care rezultă o invaliditate permanentă totală sau în caz de deces , dar acoperirea diferă de la o poliţă la alta.
Cu toate că acestea pot fi utile, există probe care sugerează că uneori aceste asigurări sunt vândute cu rea credinţă şi o mare parte dintre cererile de despăgubire sunt refuzate, rezultând profituri mai mari pentru bănci sau companiile de credit.
Doreşti să îţi îmbunătăţeşti computerul, dar banca refuză să îţi dea un împrumut.
Îţi analizezi situaţia şi ajungi la concluzia că de fapt problema nu este atât de urgentă şi începi să faci economii pentru o achiziţie viitoare.
Care tip de credit?
Poţi avea nevoie de un credit sau împrumut pentru diverse motive şi pentru perioade variate de timp; împrumuturi personale pe termen scurt, împrumuturi sigure, credit pe termen lung pentru o sumă fixă sau variabilă… Creditorii au devenit foarte flexibili şi oferă acum mai multe variante pentru creditul de consum.
Pentru a le înţelege pe toate, dorim ca în paginile următoare să stabilim când şi cum să foloseşti cel mai potrivit tip de credit pentru nevoile tale.
Alege creditul cel mai potrivit nevoilor tale
Împrumutul personal
Un împrumut personal este suma brută pe care în general o împrumuţi de la banca ta obişnuită sau de la o altă organizaţie financiară.
Eşti de acord să rambursezi împrumutul într-o perioadă fixă de câţiva ani (termen) prin plăţi lunare regulate. Unele împrumuturi sunt restricţionate pentru folosire în anumite scopuri – de exemplu, amenajarea locuinţei.
Dacă nu eşti client al băncii, ţi se poate cere să deschizi un cont la banca de la care soliciţi împrumutul sau poţi plăti o taxă de intermediere când iei împrumutul.
Poţi alege o rată fixă a dobânzii pentru suma împrumutată, dar această variantă este de obicei mai scumpă. Dobânda se aplică întregului termen al împrumutului, se adaugă ratele de rambursare a sumei împrumutate, iar apoi totul se împarte în rate lunare egale.
De asemenea, poţi alege o rată variabilă a dobânzii; aceasta se va schimba pe durata împrumutului. Deci suma pe care trebuie să o rambursezi se va schimba din când în când. Această schimbare depinde de starea generală a economiei la acel moment şi de nivelul de bază stabilit de Banca Naţională a României.
Există câteva lucruri pe care trebuie să le iei în considerare înainte de a lua un împrumut personal sau un împrumut negarantat:
Întotdeauna analizează mai multe oferte când doreşti ceva atât de important ca un împrumut personal. Indiferent cât este de mic împrumutul, probabil vei plăti câteva milioane pe dobândă, deci e important să alegi cea mai bună variantă. Începe căutările de la banca sau societatea financiară pe care o foloseşti în mod curent, pentru că acestea au deja multe dintre informaţiile necesare despre tine şi situaţia ta financiară, apoi compară oferta acestora cu altele pe care le obţii.
Daca banca te refuză să îţi acorde un împrumut sau un credit, orice creditor alegi fii atent la rata dobânzii şi la costul efectiv al împrumutului…
Când iei un împrumut negarantat, înseamnă că nu girezi cu casa suma pe care o împrumuţi. De obicei ţi se face o ofertă bazată pe starea ta financiară şi suma pe care doreşti să o împrumuţi. Acest lucru înseamnă că s-ar putea să nu ţi se ofere dobânda “minimă” cărei i se face publicitate – dobânda aplicată depinde de rata creditului.
De obicei ar trebui să împrumuţi cât mai puţin posibil şi să îţi schiţezi un buget pentru a determina suma de care ai într-adevăr nevoie. Cu un împrumut negarantat s-ar putea să nu obţii o sumă foarte mare, deci dacă eşti proprietarul unei case şi ai nevoie de o sumă mai mare poţi lua în considerare un împrumut garantat. Poate fi tentant să imprumuţi mai mult decât ai nevoie, dar nu uita că sunt bani pe care trebuie să îi dai înapoi!
Vânzarea prin credit
Vanzarea prin credit este cel mai cunoscut tip de credit. Cu acesta, poţi cumpăra bunurile la preţul de vânzare. De obicei trebuie să plăteşti o dobândă, dar unii furnizori oferă credite fără dobândă. Rambursarea se face în rate. Tu devii deţinătorul legal al bunurilor imediat după încheierea contractului, iar bunurile nu mai pot fi returnate dacă te răzgândeşti. Furnizorul nu îţi poate lua bunurile dacă rămâi în urmă cu ratele, dar poate recurge la instanţa de judecată pentru a-şi recupera banii dacă eşti pus în întârziere.
Creditul pentru cumpărături este mai cunoscut şi mai des folosit acum decât leasingul, dar este important să nu le confunzi.
Cele mai multe tipuri de credite sunt reglementate de Legea nr. 289/2004, care reglementeaza regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor.
Exceptii (conform Art. 3 din Legea nr. 289/2004):
a) contractele de credit sau contractele prin care se acordă credite destinate în principal să permită achiziţionarea sau menţinerea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau construcţie realizată sau care urmează să fie realizată în baza unui proiect;
b) contractele de credit acordate în scopul renovării, reconsolidării sau îmbunătăţirii unei construcţii;
c) contractele de închiriere, cu excepţia contractelor care prevăd ca finalitate transferul titlului de proprietate către chiriaş;
d) contractele de credit acordate sau puse la dispoziţie fără plata de dobânzi sau de orice alte cheltuieli;
e) contractele de credit care nu prevăd dobânzi, cu condiţia ca consumatorul să accepte rambursarea creditului printr-o singură plată;
f) contractele în care creditele sunt acordate sub formă de avans în cont curent (linii de credit) acordate de către o instituţie de credit sau o instituţie financiară, altele decât cele acoperite printr-un instrument de plată tip carte de credit, sub rezerva informaţiilor prevăzute la art.9;
g) contractele de credit pentru valori mai mici decât suma de 200 euro sau mai mari de 20.000 euro;
h) contractele de credit la care consumatorul este obligat să ramburseze creditul într-un termen care nu depăşeşte 3 luni;
i) contractele de credit la care consumatorul este obligat să ramburseze creditul într-un număr maxim de patru plăţi, într-o perioadă de cel mult 12 luni calculate de la data semnării contractului;
j) contractele de credit care sunt acordate la costuri inferioare celor practicate pe piaţă sau stabilite prin negociere şi care nu sunt oferite populaţiei în general;
k) contractele de credit sau prin care se angajează să acorde credit garantate prin ipotecă asupra unui bun imobil în măsura în care acestea nu sunt deja exceptate conform lit.a) şi b), dispoziţiile art.5 aplicându-se în mod corespunzător;
l) contractele încheiate în vederea prestării în mod continuu a unui serviciu privat sau public, conform cărora consumatorul are dreptul de a achita costul acestor servicii, pe perioada cât sunt furnizate, prin plăţi eşalonate.
Relaţia furnizor – creditor: Responsabilitate egală
Când cumperi o maşină nouă sau o bucătărie complet utilată, intri într-un contract legal cu vânzătorul. Dacă vânzătorul îţi oferă posibilitatea de a plăti bunurile în mai multe rate, situaţia devine puţin mai complicată.
Deseori vânzătorul nu este cel care oferă finanţarea creditului, ci intermediază aceasta pentru o bancă sau societate financiară. Cu toate că acest gen de creditare este oferit de obicei la sediul vânzătorului, tu poţi alege creditorul pe care îl doreşti.
În acest caz, indiferent de tipul de credit convenit, în conformitate cu Legea nr. 289/2004, creditorul (cel care oferă creditul) în mod normal devine egal responsabil pentru orice încălcare a contractului de către furnizor.
În paginile următoare dorim să îţi atragem atenţia asupra prevederilor Legii nr. 289/2004 şi asupra relaţiei dintre furnizor şi creditor, conform căreia creditorul poate fi egal responsabil pentru orice încălcare a contractului de către furnizor.
Relaţia dintre contractul de vânzare şi cel de creditare
Conform Articolului 44 al Directivei din 22 decembrie 1986, contractul de creditare se încheie în scris, iar consumatorul trebuie să primească o copie a acestuia.
Înţelegerea scrisă trebuie să cuprindă:
– valoarea anuală a dobânzii precepute (dobânda anuală efectivă – DAE)
– condiţiile în care DAE poate fi modificată
De asemenea, contractul trebuie să cuprindă şi alte date importante, cum ar fi: descrierea bunurilor şi serviciilor (marca, modelul, dimensiunile etc.) incluse în contractul de creditare, preţul la raft şi preţul ce va fi plătit efectiv, datele complete ale vânzătorului, valoarea avansului plătit (dacă există), valoarea şi datele la care se vor plăti ratele.
Ca şi în cazul altor forme de creditare, poate exista o perioadă de gandire. În acest caz, Statele Membre trebuie să stabilească condiţiile în care pot fi returnate bunurile atunci când consumatorii se răzgândesc.
Trebuie specificat că noua propunere de modificare din 28 octombrie 2004 adoptată de Comisia Europeană nu acoperă anularea contractului de creditare.
Bunuri sau servicii neconforme; cine este responsabil?
Dacă achiziţionezi bunuri în leasing sau prin contract de creditare, compania care oferă serviciul sau producătorul bunului sunt responsabili pentru orice lipsă de conformitate.
În conformitate cu Directiva din 22 decembrie 1986, Statele Membre trebuie să se asigure că existenţa creditului nu va afecta în nici un fel drepturile consumatorului din prisma furnizorului de bunuri sau servicii achiziţionate prin credit în cazul în care bunurile sau serviciile nu sunt furnizate sau nu sunt în conformitate cu contractul.
Atunci când achiziţionezi bunuri sau servicii prin credit ai aceleaşi drepturi ca atunci când plăteşti în numerar.
Bunurile trebuie să fie conforme cu descrierea, să corespundă întrebuinţării şi să aibă o calitate satisfăcătoare.
Serviciile trebuie prestate cu grijă şi îndemânare, în timpul prevăzut şi la un preţ rezonabil.
Dacă ai o plângere legată de bunuri sau servicii, trebuie ca în primă instanţă să te adresezi furnizorului.
Dacă furnizorul refuză să te ajute, afacerea a dat faliment sau a dispărut, compania de creditare poate fi responsabilă, în funcţie de contractul de credit. Compania de creditare trebuie informată dacă ai probleme cu furnizorul din cauza unor bunuri sau servicii deteriorate.
Nelivrarea bunurilor sau serviciilor: dacă se aplică responsabilitatea egală, poţi refuza să plăteşti ratele creditului şi poţi solicita returnarea banilor pe care i-ai plătit deja.
Livrarea incompletă a bunurilor sau serviciilor: Ai comandat o sufragerie nouă, dar ai primit numai masa. Poţi refuza să plăteşti creditorul sau poţi opri plăţile pe care le-ai făcut deja.
Bunuri care nu corespund descrierii iniţiale sau care au fost deteriorate în timpul transportului: nu trebuie să faci nici o plată dacă nu accepţi livrarea bunurilor.
Totuşi, este important de reţinut că în cazul în care nu mai plăteşti ratele creditului, încalci contractul încheiat şi poţi fi dat în judecată şi/sau va putea fi dificil să mai obţii un credit în viitor.
Livrarea întreruptă a bunurilor sau serviciilor: de exemplu, nu mai primeşti publicaţia lunară care face parte dintr-o colecţie. Poţi întrerupe plăţile.
Bunurile sunt livrate cu defecte sau beneficiezi de servicii de o calitate necorespunzătoare: maşina de spălat vase pe care ai cumpărat-o prin credit de curând, are o serie de defecte din cauza cărora nu funcţionează bine.
În acest caz, nu poţi opri sau suspenda plăţile.
Bunurile sunt distruse sau furate: de exemplu, cumperi o maşină prin credit, iar aceasta este implicată într-un accident şi nu mai poate fi reparată. Trebuie să continui să plăteşti creditul pentru că tu eşti proprietarul legal al autoturismului.
Fiecare Stat Membru stabileşte condiţii proprii în care consumatorii pot ridica pretenţii pentru compensare împotriva creditorului. În majoritatea cazurilor, autoritatea de reglementare poate solicita îndeplinirea unei proceduri (de exemplu notificarea creditorului) sau poate încuraja consumatorul către o conciliere cu comerciantul.
Nu uita, dacă încetezi să mai plăteşti ratele creditului, încalci unilateral contractul de creditare şi poţi fi dat în judecată şi/sau va putea fi dificil să mai obţii un credit în viitor.
În orice situaţie te-ai găsi, nu lua nici o măsură fără a urma procedura stabilită în privinţa comerciantului şi fără a informa creditorul despre situaţie.
Pentru restul situaţiilor, se aplică reglemantările generale asupra creditelor:
Posibilitatea de returnare în avans a creditului (cu sau fără penalităţi, depinde de ţară). Dacă ai probleme cu plata, încearcă să ajungi la o înţelegere cu creditorul.
Descoperirea de cont curent
Descoperirea de cont curent este un gen de credit deschis, care îţi permite să dispui de o sumă fixă de bani permanent. Suma autorizată care ţi se permite să o împrumuţi reprezintă limita de credit. Poţi împrumuta şi poţi reîmprumuta până la limita admisă. Poţi folosi suma care îţi este pusă la dispoziţie cum doreşti, pentru scopuri diverse.
Suma creditului stabilită în avans este limita ta de credit. Limita de credit este recâştigată în funcţie de plăţile pe care le faci.
Exemplu
Ai o limită de credit iniţială de 1.000 RON. Doreşti să împrumuţi 600 RON pentru a cumpăra un televizor şi intenţionezi să plăteşti o rată lunară de 100 RON, din care 85 RON reprezintă banii pe care i-ai folosit şi 15 Ron reprezintă dobânda. După ce vei plăti prima rată lunară, limita ta de credit va fi (1.000 – 600) + 85, adică 485 RON. După a doua lună vei avea la dispoziţie 585 RON pe care îi vei putea folosi cum doreşti.
Descoperirea de cont curent este deseori folosită pentru cardurile de credit şi cardurile pentru magazine:
Cardurile pentru magazine sunt eliberate într-un magazin şi pot fi folosite în toată reţeaua acestuia.
Acesta este un mijloc nou şi flexibil de finanţare, este dat cu uşurinţă de distribuitori şi necesită puţină documentaţie. Deseori magazinele îţi oferă o reducere de 10% la prima cumpărare dacă îţi faci un card de credit la magazinul respectiv. Dacă nu îţi plăteşti ratele, DAE aplicată va acoperi cei 10% pe care i-ai economisit la prima achiziţie. În general, încearcă să te fereşti de acest gen de oferte.
Cardurile de credit pot fi folosite oriunde sunt acceptate.
Cardurile de credit sunt oferite de bănci sau companii financiare. Pot fi folosite pentru a achiziţiona bunuri sau pentru a obţine bani de la o bancă. Vei primi lunar un extras prin care ţi se comunica suma pe care o datorezi (inclusiv dobânda) şi suma minimă pe care trebuie să o achiţi în luna respectivă. De asemenea, s-ar putea să ţi se ceară să plăteşti o taxă anuală.
Comerciantul poate să îţi ceară să plăteşti mai mult dacă foloseşti cardul de credit decât dacă ai plăti în numerar sau prin virament. Comercianţii care folosesc această practică trebuie să afişeze acest lucru în loc vizibil în magazin şi trebuie să menţioneze şi diferenţele de preţ.
Unele companii de carduri de credit eliberează cecuri. Dacă foloseşti cecul cardului de credit pentru a achiziţiona bunuri, banii cheltuiţi vor fi deduşi din contul cardului de credit, dar de obicei nu există o perioadă de graţie pentru dobândă sau responsabilitate egală şi de obicei se plăteşte şi o taxă de intermediere.
Ai grijă, costul total al descoperirii de cont curent este mai mare decât pare… Cardurile de credit sunt folositoare când îţi poţi plăti datoria în fiecare lună şi nu le foloseşti pentru a retrage numerar. Dacă vei plăti numai suma minimă solicitată, mare parte din aceasta va acoperi numai dobânda, iar pe parcurs capitalul tău se va micşora… ai putea să ajungi să plăteşti ani întregi
Creditul fără dobândă
Deseori găseşti companii care promovează “creditul fără dobândă” sau “0% DAE” sau “varianta/opţiunea fără dobândă” pentru creditele oferite. De fapt, adeseori se plăteşte dobânda de la data încheierii contractului de credit dacă nu se plăteşte integral o sumă mare de bani până la sfârşitul perioadei de graţie pentru dobândă.
Argumente PRO
Ofertele descrise ca “opţiuni fără dobândă” îţi permit să întârzii plata unui bun, poate pentru câteva luni, ori să plăteşti într-o perioadă de câteva luni sau mai mult.
Poate fi o variantă excelentă de credit fără dobândă, dacă ştii că vei putea plăti întreaga sumă până la sfârşitul perioadei stabilite.
Argumente CONTRA – capcane
Fii atent, în realitate nu sunt deloc “fără dobândă”. Îţi oferă varianta de a evita să plăteşti dobânda dacă plăteşti întreaga sumă datorată mai devreme. Dar dacă depăşeşti perioada stabilita pentru plată, dobânda se va calcula pentru întreaga perioadă. Unele companii care oferă credite fără dobândă se bazează pe posibilitatea că nu vei putea plăti întreaga sumă până la sfârşitul perioadei de graţie. Mulţi oameni sfârşesc prin a plăti pentru un obiect în rate, la o rată a dobânzii care este posibil să fie mult mai mare decât dacă ar fi ales alte tipuri de împrumut.
Varianta fără dobândă
Aceasta este total diferită de creditul fără dobândă şi de obicei înseamnă că la sfârşitul perioadei de rambursare vei avea nevoie de mulţi bani.
Exemplu
Un televizor cu plasmă este oferit cu 599 RON cu 10% avans şi optiunea de a beneficia de 9 luni fără dobândă plătind 24,50 RON pe lună SAU 10% avans şi 39 de rate de 24,50 RON.
Opţiunea de a beneficia de 9 luni fără dobândă înseamnă că trebuie să plăteşti 10% avans pentru început, iar apoi o sumă fixă de 24,50 RON lunar timp de 9 luni. Apoi va trebui fie să plăteşti integral în numerar suma rămasă sau trebuie să continui să plăteşti restul în rate lunare la o rată a dobânzii mai mare.
Retragerile peste limită
Retragerile peste limită pot fi autorizate sau neautorizate.
Retragerea peste limită autorizată îţi dă posibilitatea de a dispune de o sumă dinainte stabilită peste limita creditului pe care îl ai. Totuşi, ar trebui să tratezi cu grijă această facilitate pentru că încălcarea înţelegerii duce la o retragere peste limită neautorizată. Atunci ţi se va cere să plăteşti dobânda pentru suma iniţială.
Înainte de a face retragerea peste limită, trebuie să discuţi nevoile tale financiare cu banca, iar aceasta autorizează apoi o retragere de numerar peste limită.
Retragerile peste limita neautorizate au penalizări mult mai mari – este chiar mai rău decât cu cardurile de credit! În loc să intri într-o asemenea situaţie, mai bine discută înainte cu banca despre majorarea sumei disponibile.
Leasingul
Într-un contract de leasing, tu practic închiriezi un bun până la plata ultimei rate.
Argumente PRO
Leasingul îţi permite să achiziţionezi bunuri costisitoare (de exemplu o maşină) prin credit. Această variantă ar putea fi utilă dacă nu poţi obţine suficienţi bani printr-un împrumut bancar sau prin credit. Ar putea fi mai uşor să obţii un credit de la o companie de leasing decât de la o bancă sau companie de carduri de credit.
Argumente CONTRA – capcane
Nu deţii proprietatea asupra bunului pe care l-ai achiziţionat până când nu plăteşti toţi banii pe care îi datorezi. Leasingul poate fi o variantă mai costisitoare de a împrumuta bani decât un împrumut sau card de credit. Interesează-te la mai multe companii pentru a obţine cea mai bună ofertă de leasing. Unele contracte îţi oferă rate mai mici şi au valoarea reziduală finală (ultima plată) mai mare. Fii sigur că vei putea achita ultima plată.
Compania care acordă împrumutul (creditorul) poate lua bunul înapoi dacă, de exemplu, nu îţi plăteşti ratele la timp. Creditorul nu trebuie să vândă bunul pentru a acoperi suma pe care o datorezi. Totuşi, când bunurile achiziţionate prin leasing sunt deţinute pe proprietatea ta, (ex.: mobila din casă, maşina din garaj) compania de leasing nu le poate recupera fără ordin judecătoresc (sau consimţământul tău, după ce ai fost informat despre situaţie).
În plus, dacă ai plătit 1/3 sau mai mult din valoarea totală a bunurilor achiziţionate prin leasing, acestea sunt “bunuri protejate” şi îţi nu pot fi luate fără ordin judecătoresc.
Poţi renunţa la leasing şi poţi înapoia bunurile în orice moment, dar atunci va trebui să plăteşti până valoarea sumei pe care ai achitat-o ajunge la jumătate din valoarea bunurilor.
Dacă ratele pe care le-ai achitat deja acoperă această valoare, va trebui să mai plăteşti numai pentru ratele lipsă sau deteriorarea bunurilor.
Mai presus de toate, caută întâi alte variante…
Poţi alege creditul cel mai potrivit nevoilor tale?
Costul creditului de consum. Cum să îl calculezi?
Câteva cuvinte cheie
Capital: întreaga sumă împrumutată de la creditor, fără a include dobânda
Dobândă: suma datorată creditorului ca taxă pentru serviciul furnizat (se adaugă la capital)
Rata dobânzii: procentul aplicat capitalului pentru a determina suma datorată.
Dobânda de bază: rata dobânzii stabilită de Banca Naţională a României pentru o perioadă dată de timp.
Termen: perioada împrumutului, exprimată în luni sau ani.
Rata: suma totală care trebuie plătită creditorului în fiecare lună.
Costul creditului: diferenţa dintre suma împrumutată şi suma ce trebuie rambursată până la sfârşitul termenului.
Dobânda Anuală Efectivă
Dobânda Anuală Efectivă (DAE) se calculează pe durata contractului de credit, incluzând rata dobânzii, taxele anuale, asigurarea plăţilor…
DAE ia în considerare rata dobânzii aplicate, fixă sau variabilă şi orice alte costuri suplimentare şi se foloseşte pentru a putea compara ofertele similare ale companiilor de creditare.
Exemplu:
Împrumutul A se acordă cu o dobândă anuală de 6,5%, iar împrumtul B cu 6%. La prima vedere, împrumutul a pare mai scump decât B.
Totuşi, costurile suplimentare pentru împrumutul A (în principal taxa anuală) sunt mult mai scăzute decât cele ale împrumutului B. În final, costul total al împrumutului A este mai mic decât cel al împrumutului B
În conformitate cu Directiva Consiliului din 22 decembrie 1986 87/102/CEE, toate contractele de credit trebuie să menţioneze dobânda anuală efectivă (DAE) şi condiţiile în care aceasta se poate modifica.
În trecut modalitatea de calculare a DAE era diferită în statele UE.
De aceea Directiva Consiliului din 22 februarie 1990 90/88/CEE stabileşte o formulă matematică unică de calculare a Dobânzii Anuale Efective în întreg spaţiul UE şi de determinare a variabilelor de valoare a creditului care se folosesc la calcul.
Ca rezultat, modalitatea de calcul trebuie să fie aceeaşi peste tot în Europa şi trebuie să permită compararea ofertelor disponibile în toate Statele Membre.
Totuşi, reglementările europene nu sunt încă complet armonizate.
Exista State Membre care încă nu au adoptat formula stabilită în Directivă.
Totuşi, indiferent de modalitatea de calcul folosită, suma convenită pentru a fi rambursată trebuie să includă toate elementele ce compun valoarea creditului.
În ansamblu, trebuie să îţi aminteşti că DAE este o modalitate utilă pentru a compara ofertele, dar nu pentru a calcula ratele lunare.
Fii atent!
Indiferent de rata dobânzii, aceasta trebuie calculată numai pentru capitalul împrumutat rămas după fiecare rambursare lunară.
Ca efect, dobânda care trebuie plătită lunar se diminuează cu fiecare rată lunară.
Exemplu:
Împrumuţi 1.500 RON pentru un an şi îi rambursezi în 12 rate lunare egale. Creditul a fost convenit cu o rată a dobânzii de 12%.
Trebuie să iei în considerare că dobânda va fi de 1,500 RON x 12% pentru valoarea reziduală lunară a împrumutului sau 99 RON.
Nu uita, mulţi creditori oferă calcularea costului creditului, dar costul total oferit variază…
Elementele care trebuie luate în considerare
Pentru a putea compara mai multe oferte, trebuie să iei în considerare următoarele elemente:
preţul de achiziţie al bunurilor şi depozitul,
suma împrumutată,
dobânda anuală efectivă,
suma şi termenul de rambursare,
eventualele penalităţi în cazul rambursării înainte de termen
Exemplu:
Ai împrumutat 3.000 RON cu dobândă de 8% pe o perioadă de 3 ani (sau 36 de luni).
Ratele sunt 94,10 RON.
Costul creditului îl reprezintă suma totala pe care o plăteşti (94,01 RON x 36) minus suma împrumutată, sau: (94.01 RON x 36 luni) – 3.000 = 384.36 RON
Dacă împrumuţi aceeaşi sumă (3.000 RON), cu aceeaşi dobândă (8%), dar pentru o perioadă de 4 ani, cele 48 de rate lunare vor fi de 73,24 RON, iar costul creditului va urca: (73.24 x 48) – 3.000 = 515.52 RON
În concluzie, costul creditului depinde de suma împrumutată, rata dobânzii şi de durata creditului.
Cum alegi creditul potrivit
Pe lângă elementele pur financiare ale creditului, există şi alte elemente ce trebuie luate în considerare:
– frecvenţa extraselor bancare,
– programul de lucru (de exemplu programul la sfârşit de săptămână),
– simplitatea şi durata procesării cererii de împrumut,
– serviciile sau eventualele beneficii oferite pe lângă credit (de exemplu asigurare gratuită atunci când foloseşti facilităţile de credit oferite de vânzător…),
– penalităţile pentru rambursarea în avans
Aminteşte-ţi întotdeauna că nu eşti obligat să foloseşti facilităţile creditului sau asigurarea opţională oferită de vânzător.
Nu te lăsa păcălit de ofertele promoţionale, care se pretind a fi unice sau care te provoacă să găseşti o ofertă mai bună la alte companii de împrumut.
Aceste oferte sunt deseori limitate la anumite circumstanţe şi s-ar putea să nu fie ce ai nevoie sau ar putea ca până la urmă să nu fie atât de bune. Trebuie să compari!
Pentru a încheia, indiferent ce companie alegi pentru a lua un credit, nu ezita să pui întrebări, mai ales în privinta penalităţilor posibile, ori a asigurarii pentru protectia platii… pe scurt, despre tot ceea ce nu e menţionat în ofertă!
Protecţia consumatorilor în domeniul creditului de consum
Introducere în contractele de credit
Numeroase măsuri şi directive au fost adoptate în sectorul serviciilor financiare de când a intrat în vigoare în 1993 a doua Directivă de coordonare a băncilor. Totuşi, în anii anteriori, instituţiile de la Brussels au intervenit în anumite zone ale serviciilor financiare (ex.: creditul de consum). Dupa o scurtă introducere în legislaţia europeană, dorim să ne asigurăm că ştiţi care sunt documentele şi informaţiile care trebuie să vă fie puse la dispoziţie atunci când solicitaţi un credit.
Mediul european
Introducere în Directive
În prezent, în jur de 80 – 90% dintre măsurile ce privesc sistemul bancar sunt luate la Brussels. Creditul de consum nu face excepţie de la regulă, fiind reglementat de 3 Directive principale:
Directiva Consiliului 87/102/CEE din 22 decembrie 1986, pentru estimarea legilor, reglementărilor şi prevederilor administrative din statele Membre privind creditul de consum.
Directiva tinde să armonizeze legile naţionale privind creditul de consum, garantând în acelaşi timp un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor.
Cuprinde multe principii în privinţa ofertelor de creditare, a conţinutului lor şi a vânzărilor prin credit.
Directiva Consiliului 90/88/CEE din 22 februarie 1990 a modificat Directiva menţionată mai sus. Ea cuprinde o modalitate de calculare a DAE.
Directiva Consiliului şi a Parlamentului 98/7/CE din 16 februarie 1998 aduce mai multe modificări Directivei din 1986.
Ce cuprinde?
Conform Articolului 2, Directiva din 22 decembrie 1986 nu se aplică pentru:
creditul pentru proprietate,
contractele de închiriere (cu exceptia cazului în care dreptul de proprietate va trece în final asupra chiriaşului),
creditul liber,
creditul sub forma avansului din contul curent (cu excepţia contului pentru card de credit),
creditul care depăşeşte anumite sume
creditul acordat pentru o perioadă mai mare de 3 luni.
Directiva permite Statelor Membre să considere contractul de credit ca excepţie pentru actele pentru care sa cere încheierea în formă autentificată, semnată în faţa unui notar sau a unui judecător.
Propunere de modificare
Piaţa creditului de consum a crescut şi s-a modificat semnificativ de la Directiva iniţială din 1986. În plus, deschiderea frontierelor se aşteaptă că va încuraja dezvoltarea creditelor europene. De aceea legislaţia a fost revăzută şi propunerea de modificare care prevedea modernizarea reglementărilor Comunităţii a fost adoptată la 11 septembrie 2002.
Această propunere a fost apoi revăzută şi modificată de Comisie la 28 octombrie 2002.
Propunerea doreşte să realizeze:
– extinderea sferei pentru a acoperi toate creditele de consum, indiferent de termen sau valoare,
– armonizarea dreptului consumatorului de a se retrage din contract în termen de 14 zile de la semnare, fără a fi nevoit de a furniza motive sau de a plăti penalizări,
– creditorul să solicite informaţii despre starea de solvabilitate a celui care solicită creditul înainte de a-i acorda creditul.
posibilitatea creditorului de a solicita protecţie în cazul unei rambursări anticipate…
Totuşi, această propunere pentru o nouă directivă a întâlnit o opoziţie puternică pentru că doreşte să implementeze armonizarea completă a legislaţiei privind creditele în toate Statele Membre. În timp ce legislaţia actuală permite anumite libertăţi Statelor Membre, în conformitate cu noua directivă, variaţiile naţionale nu vor fi acceptate.
Obligaţiile legale ale creditorilor
Contractul de credit încheiat în scris
Conform Articolului 4 al Directivei din 22 decembrie 1986, contractele de credit trebuie să fie încheiate în scris şi trebuie să includă date complete referitoare la termenii şi condiţiile creditului.
Aceasta se referă la oferta de creditare.
Cel care împrumută trebuie să primească o copie a contractului de credit.
Lista termenilor ce trebuie incluşi în ofertă
Contractul trebuie să cuprindă:
– Dobânda Anuală Efectivă,
– condiţiile în care DAE se poate modifica,
– numărul, valoarea şi data scadentă a ratelor,
– preţul care se plăteşte prin contractul de credit.
De asemenea, contractul trebuie să cuprindă şi alţi termeni importanţi, cum sunt:
– descrierea bunurilor şi serviciilor acoperite de credit,
– valoarea depozitului, daca acesta există,
– menţionarea faptului că clientul va beneficia de o reducere dacă achită creditul mai repede,
– limita creditului, dacă aceasta există,
– perioada de reflecţie, dacă aceasta există…
Statele Membre trebuie să se asigure că contractele de credit nu derogă de la legea naţională care implementează Directiva.
Statele Membre sunt responsabile de implementarea măsurilor necesare pentru pedepsirea oricaror încălcări ale legii.
Ce trebuie să ştii
Banca pe care o foloseşti, o companie de creditare sau un vânzător ţi-a făcut o ofertă de credit. Oferta pare să fie legală. Totuşi, trebuie să verifici câteva detalii înainte de a te angaja şi a semna contractul; în unele cazuri, după semnarea ofertei nu mai există cale de întoarcere… Scopul acestui capitol este de a-ţi atrage atenţia asupra capcanelor unei semnături pripite!
Reguli de aur de urmat înainte de a semna un contract de credit
Înainte de a te angaja le ceva, trebuie să contactezi mai multe companii de creditare şi să compari ofertele pe care acestea ţi le fac.
Nu trebuie să semnezi oferta în ziua în care a fost făcută. Ia-ţi un răgaz pentru a o analiza…, pentru că semnătura reprezintă acceptarea ofertei; cu alte cuvinte, îţi creează obligaţii legale! Unele state europene acorda consumatorilor o perioadă de reflecţie – dreptul unilateral de denuntare a contractului. În România dreptul unilateral de denuntare a contractului se aplica in cazul contractelor de furnizare de servicii financiare incheiate la distanta si este de 14 zile, până când a doua copie a contractului este primită de consumator. Poti denunta unilateral contractul în această perioadă, care începe să curgă de la data semnării contractului, fără a trebui să furnizezi motive pentru anularea contractului.
Îţi amintim că propunerea de Directivă din 11 septembrie 2002 prevede implementarea unei perioade “europene” de reflecţie de 14 zile.
Înainte de a te angaja la ceva, trebuie să faci câteva lucruri esenţiale:
– Compară câteva oferte de creditare.
– Controlează că toţi termenii esenţiali sunt incluşi în contract;
– Niciodată nu semna un contract în alb sau un document în care nu a fost calculată DAE; clarifică cum se vor face plăţile…
– Creditorul ar putea adăuga ulterior clauze diferite de cele convenite în contract.
– Verifică data din oferta de creditare;
– Nu semna niciodata o ofertă antedatată pentru că astfel vei pierde dreptul de denuntare unilaterala. Îţi amintim că aceasta începe de la data la care primeşti documentele… cu alte cuvinte, dacă semnezi un document antedatat, pierzi dreptul de denuntare unilaterala.
Cere întotdeauna o copie a oricărui document pe care îl semnezi: contract de credit, poliţă de asigurare…
Rambursarea creditului de consum
Procedura standard. Accesarea fondurilor
Suma împrumutată prin credit se eliberează după semnarea contractului sau la sfârşitul perioadei de reflecţie, dacă aceasta există.
Pentru creditul personal, în general, suma este transferată în contul curent al clientului sau, rareori, prin cec în termen de 2 – 15 zile.
Pentru creditul de cumpărături, în general, suma este transferată vânzătorului.
Rambursarea – ratele
Termenii şi condiţiile contractului indică data şi valoarea primei rate (vezi scadentarul dacă este cazul) care, în general, trebuie achitată în 15 – 30 de zile de la primirea împrumutului.
În termenii şi condiţiile contactuale sunt specificate şi modalităţile de plată (debit direct, transfer automat, ordin de plată predatat).
Dacă foloseşti ordinul de plată, păstrează întotdeauna extrasul de cont ca dovadă a plăţii.
Cazuri deosebite. Rambursarea înainte de termen
Directiva europeană din 22 decembrie 1986 cuprinde prevederi referitoare la rambursarea înainte de termen.
În asemenea cazuri, consumatorul are dreptul la “reducerea echitabilă a dobânzii creditului” pe baza prevederilor adoptate de fiecare Stat Membru, dacă ţi se întâmplă să primeşti o sumă neaşteptată de bani şi doreşti să îţi plăteşti integral creditul înainte de data stabilită.
Trebuie să ştii că:
– Plata înainte de termen este posibilă întotdeauna, chiar dacă acest lucru nu este prevăzut în contract
– Rambursarea în avans poate fi făcută pentru o parte sau pentru întreaga sumă rămasă din credit.
– Poţi face plata în avans prin orice mijloc de plată doreşti, trimiţând creditorului suma rămasă, împreună cu o scrisoare de explicaţie
– În funcţie de reglementările naţionale în vigoare, ţi se poate cere să dai un preaviz creditorului înainte de a face rambursarea în avans şi eşti pasibil de a plăti o taxă de penalizare organizaţiei creditoare.
Transformarea descoperirii de cont curent sau a posibilităţii de retragere de numerar peste limită în împrumut garantat sau împrumut personal
Dacă ai acumulat mai multe carduri de credit pentru magazine (descoperire de cont curent) sau nu poţi rambursa integral descoperirea de credit, ai putea dori să cumulezi toate contractele de credit pe care le ai într-un împrumut nou (împrumut de consolidare) pentru a reduce costurile ratelor lunare şi pentru a-ţi lichida datoria cât mai curând posibil.
În funcţie de statutul pe care îl ai, proprietar sau chiriaş, împrumuturile de consolidare au două forme; împrumuturi garantate sau negarantate. Aceste împrumuturi pot avea dobândă fixă sau variabilă. Pentru proprietarii de case, împrumuturile garantate sunt garantate cu casă, ca a doua ipotecă. Pentru că garanţia este mai mare pentru creditor, în mod normal sume mai mari pot fi împrumutate pentru o perioada mai mare de timp.
Pentru chiriaşi, un împrumut negarantat (personal) constituie o alternativă. Serviciile băncilor sau ale altor societăţi financiare, cum sunt împrumuturile sau retragerile peste limită, sunt reglementate de Legea Creditului de Consum din 2004
Împrumuturile pentru consolidarea datoriilor
Consolidarea tuturor datoriilor într-un singur împrumut, nu trebuie considerată soluţia tuturor problemelor.
Dacă este folosită cum trebuie, te poate ajuta să îţi plăteşti datoriile, dar dacă există probleme mai grave, îţi va acorda numai un răgaz temporar.
Consolidarea datoriilor nu constituie un drept al consumatorilor; este un serviciu pe care creditorul îl poate refuza. Există mai multe organizaţii pentru consolidarea datoriilor, dar fii precaut cu reclamele găsite în ziare şi cele văzute la TV, care îţi oferă rezolvarea pe loc a problemelor pe care le ai cu datoriile; aceste organizaţii ar putea fi conduse de intermediari fără scrupule.
Deşi mulţi creditori beneficiază din consolidarea datoriilor, există alternative mai bune, cum ar fi negocierea directă cu creditorul sau obţinerea de ajutor de la un serviciu de consiliere.
Odată ce schema de consolidare a fost aprobată, banca sau organizaţia financiară are responsabilitatea de a plăti organizaţiile de creditare către care ai datorii sau poţi face chiar tu acest lucru.
Argumente PRO: Ai de plătit o singură rată lunară, care ar putea fi chiar mai mică decât mai multe împrumuturi individuale.
Argumente CONTRA: Fii atent la DAE şi la costurile ascunse. De asemenea, există riscul de a-ţi pierde casa, dacă ai garantat împrumutul cu ea.
Aminteşte-ţi, importantă este să obţii o afacere bună.
Am probleme cu ratele, ce pot face?
Concediere, accident, moartea soţului sau divorţ… sunt atâtea lucruri ce se pot întâmpla şi îţi pot destabiliza bugetul. De îndată ce îţi dai seama că nu mai poţi să îţi plăteşti ratele creditului, nu ignora problema… lucrurile se vor înrăutăţi…
Încearcă să negociezi cu creditorii; fie pentru suspendare temporară a plăţilor, fie pentru reeşalonarea acestora. Aceasta este singura modalitate pentru a nu scăpa lucrurile de sub control şi pentru a nu deveni insolvabil.
În paginile următoare dorim să îţi oferim o imagine de ansamblu asupra măsurilor pe care le poţi lua dacă te afli într-o situaţie de insolvabilitate. (over-indebtness)
În cazul în care, datorită unui eveniment neprevăzut, nu mai poţi face faţă ratelor lunare, trebuie să reacţionezi rapid, altfel penalităţile de întârziere vor înrăutăţi rapid situaţia.
Primul lucru care trebuie făcut este să încerci să ajungi la o înţelegere amiabilă cu creditorii.
Trebuie să stabileşti dacă situaţia este temporară (de exemplu au fost probleme cu plata salariului) sau permanentă, improbabil să se îmbunătăţească. Dacă datoria tinde să devină o problemă pe termen lung, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le faci.
Trebuie să schiţezi un plan realist al bugetului săptămânal sau lunar. Acest lucru îţi va permite să îţi aproximezi suma pe care o poţi da creditorilor.
Odata ce ai identificat bugetul, schiţează un raport financiar în care să treci cheltuielile curente (chirie, întreţinere, carburant, navetă etc.) şi include sumele datorate pentru întârziere.
Următorul pas este să scrii fiecărui creditor, explicând de ce ai întârziat cu plăţile şi trimite o copie a raportului financiar.
Bine de ştiut…
Creditorul nu are nicio obligaţie să accepte oferta ta de reeşalonare, dar nici nu este în interesul său să te refuze. De aceea nu este nevoie ca lucrurile să ia o întorsătură urâtă…
Dacă prima persoana cu care discuţi nu te poate ajuta, solicită să discuţi cu cineva care are putere de decizie şi care ar putea fi dispus să îţi accepte propunerile.
Cu toate că creditorii neprioritari pot recurge la justiţie pentru a-şi recupera creanţele, nu poţi fii închis pentru neplată.
Păstrează copii ale tuturor scrisorilor şi notează-ţi toate convorbirile telefonice sau întâlnirile, inclusiv numele persoanei şi ceea ce aţi convenit.
Există două tipuri de creditori: creditori prioritari si creditori neprioritari
Dacă faci o ofertă de reeşalonare, explică faptul că aceasta a fost calculată în funcţie de capacitatea ta financiara. Solicită întotdeauna îngheţarea dobânzii pentru a preveni creşterea datoriei.
Începe să faci plăţile imediat ce ţi-a fost acceptată oferta şi anunţă-ţi creditorii despre orice modificare a situaţiei tale financiare.
Dacă oferta îţi este refuzată, cere-i creditorului să o reanalizeze şi spune-i dacă alţi creditori ţi-au acceptat oferta.
Nu te lăsa convins de niciun creditor să creşti suma pe care te-ai oferit să o plăteşti pentru că toţi creditorii trebuie trataţi la fel.
Dacă ai carduri de credit, de debit sau carduri pentru magazine, returnează-le tăiate în bucăţi şi informează-ţi creditorul că ai făcut acest lucru.
Nu ezita şi solicită ajutor.
Girarea
Ce este girantul?
Un membru al familiei sau un prieten doreşte să ia un credit şi îţi cere să fii girant. Înainte de a accepta, trebuie să te gândeşti la durată şi la potenţialele consecinţe ale acestui angajament. Faptul de a fi girant depăşeşte obligaţiile morale stabilite prin cuvântul de onoare: este un contract prin care te angajezi să plăteşti datoria debitorului dacă acesta nu va plăti ratele de rambursare.
De aceea, acceptul de a fi girantul cuiva este un angajament important care te-ar putea duce la insolvabilitate, mai ales dacă nu ai o situaţie financiară stabilă.
Următoarele pagini îţi vor prezenta mai clar toate implicaţiile calităţii de girant.
Principiile de bază ale girării
Definiţie:
Girarea este acordul prin care girantul este responsabil pentru datorie dacă persoana care a luat împrumutul nu poate plăti ratele de rambursare.
Prin contract, girantul se angajează să plătească creditorului dacă debitorul nu face plăţile necesare.
Cine este implicat?
Pot fi giranţi
– o persoană fizică, un membru al familiei sau un prieten
– o persoană juridica
Conform legislaţiei române, acordul se încheie în scris şi trebuie să fie semnat de girant sau de reprezentantul legal al acestuia. Deseori girantului i se cere să semneze un document prin care declară că a înţeles în totalitate implicaţiile legale ale acordului.
Consecinţele încheierii unui acord de girare
Trebuie să ştii că girantul se poate proteja prin folosirea unor clauze speciale în acordul de girare. De exemplu, dacă acordul nu a fost semnat de girant sau contractul de credit încheiat de debitorul principal este nul sau neaplicabil. Ca rezultat, banca sau creditorul nu îi pot cere girantului să achite ratele.
De asemenea, când suma împrumutată este înapoiată în întregime, girantul este eliberat de obligaţii.
Pe de altă parte, dacă debitorul nu înapoiază în întregime împrumutul, girantul trebuie să plătească restul de bani rămas din împrumut.
Din acest moment apar o serie de intrebări:
– Poate creditorul să se îndrepte direct către girant sau întâi trebuie să se îndrepte asupra debitorului principal?
– Dacă două sau mai multe persoane sunt giranţi solidari poate unul dintre ei să ceara contribuţia celuilalt dacă li se cere să înnapoieze întregul credit?
– Poate girantul cere o asigurare debitorului principal dacă este obligat să plătească sau să îşi execute obligaţiile asumate prin contract?
– Bunurile ipotecate trec asupra girantului dacă acesta este cel care plăteşte creditorului suma datorată?
Răspunsul la aceste întrebări este dat de legislaţia naţională.
Eşti girantul unui prieten sau al unui membru al familiei, iar acesta nu mai plăteşte ratele lunare al împrumutului. Acum creditorul îţi cere să plăteşti.
Ce ar trebui să faci?
Citeşte acordul de girare:
Îndeplineşte cerinţele legale?
Care este suma girată şi durata?
Ia legătura cu creditorul şi verifică restul de plată (datoria), ratele achitate până la momentul respectiv; există discrepanţe?
Dacă te afli în dificultate financiară… solicită creditorului să accepte o reeşalonare a plăţilor.
Ai nevoie de o poliţă de asigurare?
Deseori când iei un împrumut sau un credit, creditorul îţi va oferi opţiunea de a încheia o asigurare împotriva riscului de neplată.
Dispui de toate informaţiile necesare încheierii unui astfel de contract?
Ştii cu exactitate ce acoperă poliţa de asigurare? Ai ştii cum să soliciţi despăgubirea?
Formalităţi şi condiţiile de eligibilitate
Creditorul la care ai depus o cerere de împrumut îţi oferă opţiunea de a încheia o asigurare împotriva riscului de neplată. Totuşi, trebuie să ştii că:
încheierea unei astfel de poliţe nu este obligatorie şi îţi poţi alege singur tipul de asigurare, cu consimţământul creditorului.
Înainte de a încheia poliţa, asiguratorul îţi poate cere să completezi un chestionar sau chiar să faci un control medical. Scopul este de a îţi verifica starea de sănătate şi de a determina nivelul de risc la care te încadrezi. Fii onest! Majoritatea poliţelor exculd despăgubirile ce decurg dintr-o stare de sănătate pre-existentă încheierii poliţei sau din pierderea locului de muncă de care ştiai în momentul încheierii poliţei. (Exemplu: Daca nu îi spui asiguratorului că deja ai avut un atac de cord şi ai putea muri dacă mai ai unul sau ai putea deveni inapt pentru muncă, asiguratorul poate pretinde că a fost indus în eroare şi poate refuză să ramburseze împrumutul. Pe scurt, îţi vei da seama că ai plătit pentru o poliţă care nu îţi oferă niciun fel de acoperire).
Asiguratorul poate refuza să încheie poliţa dacă, datorită istoricului tău medical, consideră ca eşti un caz de risc prea mare…
Acest gen de refuz nu ar trebui să aibă niciun efect asupra contractului de credit, dacă acest lucru nu a fost menţionat în oferta de creditare.
Trebuie să dispui de toate informaţiile ce privesc termenii şi condiţiile poliţei: costuri, durata poliţei, acoperire, excepţii, condiţii de eligibilitate…
De aceea ar trebui să ţi se emită un certificat de asigurare şi un document care să cuprindă termenii şi condiţiile complete ale asigurării.
Definiţia şi tipurile de acoperire oferite
Cu toate că nivelul de acoperire oferit de poliţă va varia, trebuie să iei în considerare faptul că toate poliţele conţin anumite excepţii.
Dacă doreşti asigurare împotriva riscului de neplată, trebuie să verifici dacă situaţia ta personală este conform condiţiilor poliţei.
În general, invaliditatea permanentă totală şi decesul sunt acoperirile oferite de asigurarea împotriva riscului de neplată.
Invaliditatea permanentă totală: dacă nu mai poţi lucra ca rezultat al invalidităţii, asiguratorul va plăti despăgubirea. Asiguratorul va considera prima zi a invalidităţii data eliberării certificatului medical. Există totuşi anumite excepţii.
Despăgubiri
Condiţii generale
Dacă te găseşti într-una dintre situaţiile prevăzute în poliţa de asigurare pe care ai încheiat-o, va trebui să faci o cerere de despăgubire. Detalii asupra condiţiilor generale pentru depunerea unei cereri de despăgubire sunt date în poliţa de asigurare.
De fapt, asiguratorul va plăti numai dacă sunt întrunite condiţiile stabilite în termenii şi condiţiile contractului de asigurare (riscurile asigurate; excluderi). Dacă cererea de despăgubire nu se încadrează în termenii şi condiţiile poliţei încheiate, asiguratorul nu va plăti despăgubirea.
Există câteva elemente pe care trebuie să le iei în considerare înainte de a încheia o poliţă de asigurare:
Condiţii de eligibilitate: vârsta, starea de sănătate
Plata sumei asigurate (despăgubirea): De obicei există o perioadă de aşteptare de la data producerii evenimentului până la data în care asiguratorul va plăti despăgubirea; această perioadă poate fi de 30 – 60 de zile sau mai mult.
Excluderi: Reprezintă motivele pentru care asiguratorul va refuza să plătească despăgubirea. De exemplu, dacă invaliditatea se produce ca urmare a tentativei de sinucidere sau a practicării de sporturi extreme.
Cum să faci cererea de despăgubire
Ca urmare a unui accident, va trebui să faci cererea de despăgubire. Dar ştii care sunt formalităţile ce trebuie îndeplinite?
Pe cine trebuie să notifici – creditorul sau asiguratorul?
Cât timp după producerea evenimentului ai pentru a depune cererea?
Ce formulare trebuie să completezi?
Ce documente trebuie să depui împreuna cu cererea de despăgubire?
Cu toate că aceste detalii tind să difere de la o poliţă la alta, detalii complete despre cum se face cererea de despăgubire sunt cuprinse în condiţiile generale ale poliţei.
Contractarea unui credit în alt stat al UE
Conform principiului libertăţii de mişcare a bunurilor şi serviciilor, orice cetăţean european poate contracta un credit în altă ţară a UE. Totuşi, există mai mulţi factori care impiedică dezvoltarea contractelor de credit transnaţionale (diversitatea limbilor vorbite şi nearmonizarea completă între legislaţiile tuturor Statelor Membre).
Cu toate că Directivele din 1986, 1990 si 1998 au stabilit bazele legislaţiei privind creditul de consum la nivel comunitar, legislaţia naţională determină mijloacele de protecţie a consumatorilor. De aceea nivelul de protecţie a consumatorilor este încă foarte diferit între ţări. Vom încerca să îţi oferim o scurtă descriere a principalelor diferenţe dintre legislaţii, apoi ne vom concentra pe stabilirea legii aplicabile în cazul contractelor transfrontaliere.
De asemenea, îţi vom furniza câteva informaţii despre paşii care trebuie urmaţi când iei un credit de la un creditor străin.
Diferenţe între legislaţiile de pe teritoriul Europei
În contextul pieţei unice se va ridica probleme existenţei ofertelor de credite transnaţionale.
Termenul “credit transfrontalier” este folosit când un consumator încheie un credit de consum în altă ţară decât ţara de reşedinţă.
De exemplu, atunci când un rezident român încheie un contract de credit cu un creditor spaniol.
În ciuda monedei unice, există încă 27 de legislaţii care reglementează creditul de consum. Ca rezultat, sunt diferenţe vizibile de la o ţară a UE la alta între modul în care este asigurată protecţia consumatorilor, deci şi între nivelul de protecţie oferit.
Diferenţele afectează mai multe elemente ale creditului:
Cerinţa referitoare la forma scrisă a ofertei de creditare nu este obligatorie în întreg spaţiul european.
Numai câteva ţări au o rată a dobânzii de bază.
Unele State Membre permit o perioadă de reflecţie debitorului (aceasta variază de la 5 la 21 de zile).
Există puţine prevederi legislative care protejează debitorul de insolvabilitate.
În lipsa unei armonizări totale a legislaţiei europene cu privire la creditul de consum, care lege este aplicabilă în cazul unui litigiu?
Tratatul de la Roma, semnat la 119 iunie 1980, ne furnizează câteva răspunsuri pentru aceste întrebări.
Conform Articolului 5 din Tratat, dacă un consumator a primit o invitaţie clară (prin publicitate, ofertă specială sau dacă a fost abordat de un agent sau intermediar al unui creditor străin…) legea aplicabilă contractului de credit este cea a ţării de rezidenţă a consumatorului.
Cu alte cuvinte, dacă ai primit o ofertă în România de la un creditor spaniol, în principiu contractul de credit se va supune legislaţiei române.
Pe de altă parte, dacă tu eşti cel care merge în alt stat al UE şi contractezi un credit acolo, se va aplica legea ţării în care ai luat creditul.
În cazul unei dispute, ECC-Net este reţeaua de Centre Europene ale Consumatorilor care funcţionează în ţările UE/EEA şi al cărei scop este de a facilita accesul la justiţie al consumatorilor în cadrul unor litigii transfrontaliere.
Cum şi de ce ai putea dori să contactezi o organizaţie de creditare din UE
Ai două modalităţi principale de a contacta un creditor străin:
Răspunzi unei oferte publicitare sau foloseşti internetul (în acest fel poţi compara foarte uşor ofertele din diferite ţări)
De fapt, o căutare on-line îţi va permite:
– să afli informaţii despre dobânzile practicate
– să faci o simulare a unui împrumut
– să afli variantele existente şi exemple de scheme de rambursare…
E-credit sau creditul aranjat prin internet, oferă două mari avantaje: viteză şi anonimat. Totuşi, problema sa principală rămâne absenţa contactului direct şi riscul asumat cu rata dobânzii.
Trebuie menţionat că în prezent la Brussels este în discuţie o directivă privind serviciile financiare on line.
În orice caz, trebuie să îţi iei măsuri de siguranţă.
Cu toate că ratele dobânzilor oferite de creditorii străini pot părea mai avantajoase decât cele disponibile în ţara ta, va trebui să depăşeşti bariera lingvistică… şi să citeşti întotdeauna cu atenţie termenii şi condiţiile aplicabile contractului.
]]>Marcajul de Securizare – Holograma PROQ
Decizia nr. 4706/28.03.2007 a Consiliului Naţional al Audiovizualului prin care a fost aprobată difuzarea în regim de campanie socială, pe posturile de televiziune şi de radio naţionale şi locale, a clipului şi spotului Campaniei “Feriţi-vă de ţepe!”
Decizia nr. 633/18.01.2008 a Consiliului Naţional al Audiovizualului prin care a fost aprobată prelungirea difuzării în regim de campanie socială, pe posturile de televiziune şi de radio naţionale şi locale, a clipului şi spotului Campaniei “Feriţi-vă de ţepe!”
Campania 1
Campania 2
Clipuri Video
Clip Holograma ProQ (format wmv)
FERITI-VA DE TEPE (6 sec – format wmv)
FERITI-VA DE TEPE (20 sec – format wmv)
Spoturi Audio
SPOT RADIO TEPE (6 sec – format wav)
SPOT RADIO TEPE (15 sec – format wav)
]]>
]]>Ne face plăcere să vă informăm că A.N.P.C.P.P.S. România, împreună cu Federaţia Asociaţiilor pentru Apărarea Drepturilor Legitime ale Consumatorilor iniţiază în 2006 – 2007 o Campanie Naţională de Promovare a Drepturilor Legitime ale Consumatorilor: “E timpul să spunem STOP!” în cadrul Programului pentru protecţia consumatorilor de produse şi servicii de asigurări.
Programul îşi propune informarea consumatorilor cu privire la drepturile legitime de care aceştia beneficiază, pentru a contracara expansiunea flagelului dării şi primirii de foloase necuvenite, ce are implicaţii directe asupra întregului proces socio-economic din România. În acest sens am gândit o strategie de conştientizare a consumatorilor referitor la drepturile legitime de care beneficiază. Implicarea celor două instituţii asigură succesul proiectului: Federaţia Asociaţiilor pentru Apărarea Drepturilor Legitime ale Consumatorilor, ca for tutelar al protecţiei consumatorilor în România şi un partener strategic, ambele reprezentând organizaţii cu credibilitate care vor implica resurse în activitatea de informare şi conştientizare a cetăţenilor referitor la drepturile lor în calitate de consumatori.
Unul dintre mecanismele de reducere a flagelului corupţiei prin darea şi primirea de foloase necuvenite, este în urma unei cercetări efectuate de către A.N.P.C.P.P.S. România şi creşterea numărului de persoane ce deţin poliţe de asigurare ce pot acoperi cheltuieli de spitalizare, cheltuieli în domeniul anumitor defecte sau reparaţii tip auto, casnice etc., fapt ce duce la servicii de calitate mai bună, ce sunt achitate în virtutea poliţei de asigurare, consumatorul nemaifiind obligat la modalităţi alternative de sensibilizare a personalului din domeniul sănătăţii, învăţământului etc.
Etapele strategice ale programului “E timpul să spunem STOP!” sunt următoarele:
a) stabilirea parteneriatului strategic cu Federaţia Asociaţiilor pentru Apărarea Drepturilor Legitime ale Consumatorilor, instituţie ce a fost de acord cu obiectivele proiectului şi cu modalitatea de implementare şi a fost semnat acord de parteneriat pentru demararea proiectului) proiectarea posterului “E timpul să spunem STOP!” şi a pliantului “Drepturile consumatorilor”, principalele materiale de informare şi conştientizare generală
b) realizarea pliantelor şi a posterelor necesare pentru derularea proiectului
c) demararea campaniilor de informare şi conştientizare, prin afişarea posterelor în unităţile spitaliceşti, cabinete, policlinici, unităţi de învăţământ, marile centre comerciale din ţară, în secţiile de poliţie precum şi la scările blocurilor (aceasta prin implicarea poliţiştilor de proximitate care au deja relaţii cu asociaţiile de locatari, asigurând astfel accesul la informaţie al beneficiarilor finali ai proiectului – cetăţenii consumatori)
d) realizarea unei instruiri a “multiplicatorilor de informatie” referitor la drepturile consumatorilor
e) identificarea necesităţilor de informare a consumatorilor
f) realizarea de materiale informative adaptate necesităţilor de informare identificate
g) tipărirea şi distribuirea Cărţii „Protectia consumatorilor şi concurenţa pe piaţă din perspectiva societăţii civile” care abordează şi problema protecţiei consumatorilor de produse şi servicii de asigurări, din perspectiva implicării asociaţiilor de consumatori în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale acestora
]]>