In data de 12 martie 2010 reprezentantii A.N.P.C.P.P.S.Romania au participat la Centrul Infoeuropa la primul eveniment de tip Cerc pentru copii din anul 2010. Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru Afaceri Europene în parteneriat cu Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, cu sprijinul Biroului de Informare al Parlamentului European.
La eveniment au participat 15 elevi, clasele a II-a şi a IV-a, ai Şcolii nr. 1, com. Pantelimon, judetul Ilfov.

Tema Cercului a fost „ Virtutea Cetăţenească” în viziunea elevilor participanţi. Elevii participanţi au fost selectaţi în cadrul şcolii, dintre cei mai implicati în activităţile şcolare. Elevii, însoţiţi de doamnele învăţătoare Teiuşan Iulia şi Mihalache Daniela, au prezentat, în costume populare, momente artistice care au relevat ce reprezintă în viziunea lor conceptul de virtute cetăţenească. La sfârşitul evenimentului au fost serviţi, din partea Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor si Promovarea Programelor s Strategiilor din Romania si Asociatiei Operatorilor din Agricultura Ecologica „BIO România” cu produse bio.

Departamentul pentru Afaceri Europene, în parteneriat cu Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, cu sprijinul Biroului de Informare al Parlamentului European au iniţiat în 2009 seria Cercurilor de elevi, cu scopul de a contribui la formarea unei imagini corecte asupra Uniunii Europee în rândul elevilor, informarea acestora în scopul orientării şcolare, dezvoltarea aptitudinilor speciale şi a motivaţiei pentru un anumit domeniu de activitate. In urma feedback-ului pozitiv înregistrat, s-a decis continuarea acestora şi în 2010, când sunt programate a se desfăşura lunar.

By o9admin