Fumatul pasiv – APĂRĂ-TE!

Fumatul pasiv constă în inhalarea fumului de ţigară al celor din jur.
Fumul de ţigară al fumătorilor viciază mediul înconjurător. Doar 15 %
din fumul de ţigară este inhalat de cel care fumează, restul de 85% îl
poţi inhala chiar tu!

Fumul de ţigară conţine particule fine şi gaze, peste 4000 de substanţe
chimice; multe dintre ele sunt dăunătoare sănătăţii, cel puţin 60 dintre
ele sunt cunoscute ca putând cauza cancer. Gazele includ: monoxidul
de carbon şi gaze otrăvitoare.

NU!CONSUMULUI DE TUTUN DE CĂTRE MINORI

Ştiaţi că . . .

– fumatul pasiv creşte riscul de deces prin boli cardiace cu 30%.
– fumatul pasiv creşte riscul de cancer pulmonar şi provoacă circa
40.000 de decese / an doar în SUA.
– fumatul pasiv agravează astmul alergic şi alergiile respiratorii.
– copiii ai căror parinţi fumează sunt de 1,5 ori mai susceptibili să
sufere de astm.
– copiii ai căror părinţi fumează sunt de 1,5 ori mai susceptibili să
dezvolte o infecţie de tract respirator în copilarie.
– copiii ai căror părinţi fumează inhalează echivalentul fumatului a
30 – 80 ţigarete pe an.
– la copiii ai căror mame fumează în timpul sarcinii sindromul de
moarte subită infantilă apare de 2 ori mai frecvent.

STOP
E TIMPUL SĂ SPUNEM

Fără tutun:
– respiri mai bine,
– ai mai mult suflu;
– te simţi mai bine în pielea ta;
– regăseşti gustul alimentelor, iar mirosul devine mai fin.
Este momentul să îţi ameliorezi igiena de viaţă şi calitatea vieţii:
– gândeşte-te la o alimentaţie sănătoasă;
– pune la punct o nouă activitate fizică sau reia activităţile sportive;
–     aruncă trusa de fumător: brichete, chibrituri, scrumiere, pachete
de ţigări;
– aeriseşte casa;
–     curăţă şi aeriseşte maşina (dacă ai), goleşte scrumierele.

CUM?
– evită “ţigaretele automatism” – cele asociate cu următoarele
situaţii:
– aşteptarea (autobuz, film, telefon);
– stres;
– pauză (cafea-ţigarete);
– destindere (TV, reuniuni cu prieteni);
– separă-te de obiecte precum brichete, scrumiere, chibrituri;
– de fiecare dată când simţi nevoia de a fuma, bea un pahar mare
cu apă;
– păstrează la îndemână substituente orale, dar nu dulciuri ci mere,
morcovi, brânză, pâine, iar pentru a evita deprinderea de a avea
ceva în gură, înlocuieşte ţigara cu alte obiecte, ca de exemplu: un
creion, o scobitoare, etc.;
– respiră profund de mai multe ori;
– întrerupe ritmurile, schimbând activitatea, făcând câţiva paşi în
aer liber.
– schimbă unele obiceiuri: ritualul TV-ţigaretă sau cafea-ţigaretă;
– evită circumstanţele când de obicei ai tendinţa de a fuma;
– fă sport, ca de exemplu: ciclism, mers pe jos, înot;
– evită excitantele ca alcoolul, ceaiul, cafeaua;
– nu ezita să bei mai mult de 2 litri de apă / zi, în afara prânzurilor,
– în cantităţi mici şi de fiecare dată când simţi nevoia de ţigară;
– când este posibil, după cafea părăseşte repede masa şi mergi să
te speli pe dinţi.

CUM NE APĂRĂM DREPTURILE LA CUMPĂRARE
Un consumator responsabil:
– se informează cu privire la caracteristicile esenţiale ale produselor şi
serviciilor oferite pe piaţă, prin citirea elementelor de identificare şi
caracterizare a acestora, înscrise la vedere, după caz, pe produs,
etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, a instrucţiunilor
de folosire ce însoţesc produsul sau serviciul;
–     înainte de a cumpăra, trebuie să cunoască informaţii despre:
– denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului,
adresa producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de
garanţie, de valabilitate sau data durabilităţii minimale,
principalele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare,
depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii,
precum şi despre valoarea nutritivă la produsele alimentare
preambalate şi despre ţara producătoare, în cazul produselor
din import;
– categoria calitativă a serviciului, timpul de realizare, termenul
de garanţie, tariful, riscurile previzibile şi, după caz, declaraţia
de conformitate;
– prevederile contractului de vânzare – cumpărare, inclusiv cele
privind caracteristicile calitative şi condiţiile de garanţie,
indicarea exactă a preţurilor sau tarifelor, precum şi stabilirea cu
exactitate a condiţiilor de credit si a dobânzilor;

CUM NE APĂRĂM DREPTURILE DUPĂ CUMPĂRARE
Consumatorul are dreptul:
– să ceară vânzătorului remedierea, înlocuirea gratuită a produselor şi
serviciilor, restituirea contravalorii, precum şi despăgubiri pentru
pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul
termenului de garanţie sau valabilitate, conform reglementărilor în
vigoare, după caz;
– dacă vânzătorul nu-l repune în drepturi, să solicite intervenţia unui
mediator;
– dacă medierea eşuează, să înainteze o reclamaţie către organul
administrativ competent sau către o asociaţie de consumatori, prin
completarea unui formular tip la sediul acestora, aşteptând răspunsul
în termenul legal de 30 de zile;
– dacă soluţia dată la reclamaţia făcută nu-l mulţumeşte se poate
adresa justiţiei, fie direct plătind taxă de timbru, fie prin intermediul
unei asociaţii de consumatori care-i asigură asistenţa juridică, fără
plăti taxă de timbru;

UN CONSUMATOR ACTIV
– ia atitudine când constată pe piaţă că sunt încălcate drepturile
consumatorilor, prin depunerea unei sesizări scrise/telefonice/on-line, după caz, fie la organul administrativ competent, fie la o asociaţie de consumatori.

CUM PUTEŢI FACE O RECLAMAŢIE EFICIENTĂ

– Nu aveţi reţineri.

– Aflaţi care sunt drepturile dvs. înainte de a porni la drum.

– Obţineţi mai repede ceea ce doriţi, dacă vă păstraţi calmul!

– Prezentaţi faptele exact, fără alte comentarii.

– Spuneţi ce pretindeţi: scuze, înlocuirea produsului, restituirea
banilor, servicii mai bune sau compensaţii.

– Vorbiţi numai cu cineva care are autoritatea de a acţiona.

– Păstraţi într-un dosar toate informaţiile de care veţi avea
nevoie: reclame, comenzi, chitanţe, certificate de garanţie,
instrucţiuni de folosire, cărţi tehnice, dovada de plată, scrisori,
datele la care au avut loc discuţiile şi numele persoanelor cu
care aţi vorbit.

– Dacă trebuie să trimiteţi oricare dintre aceste documente
companiei în cauză, trimiteţi o copie şi păstraţi originalul.

– Acţionaţi rapid, imediat ce aţi descoperit problema.

– Prezentaţi-vă de fiecare dată: numele, adresa, numărul de
telefon şi adresa de e-mail, alături de numărul de dosar la
compania respectivă, dacă este cazul.

–    NU AMÂNAŢI !

Pentru mai multe informaţii:
www.protectia-consumatorilor.ro
www.dolceta.eu
www.infoeuropa.ro

UN OM PREVENIT FACE CÂT DOI

ZECE PRINCIPII FUNDAMENTALE

1. CUMPĂRĂ CE DOREŞTI, DE UNDE DOREŞTI.

2. DACĂ NU FUNCŢIONEAZĂ, RETURNEAZĂ-L.

3. STANDARDE RIDICATE PENTRU ALIMENTE ŞI BUNURILE
DESTINATE CONSUMATORILOR.

4. ŞTII CE MĂNÂNCI.

5. CONTRACTELE TREBUIE SĂ FIE CORECTE

PENTRU CONSUMATORI.

6. UNEORI CONSUMATORII SE POT RĂZGÂNDI.

7. ESTE MAI UŞOR SĂ COMPARI PREŢURILE.

8. CONSUMATORII NU TREBUIE SĂ FIE INDUŞI ÎN EROARE.

9. PROTECŢIE ÎN TIMPUL VACANŢELOR.

10. SOLUŢIONARE EFICIENTĂ A LITIGIILOR
TRANSFRONTALIERE.

By o9admin