Responsabilă pentru aproximativ 14% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, UE nu poate învinge schimbările climatice de una singură. Schimbările climatice constituie o ameninţare globală şi doar o intervenţie globală poate garanta o acţiune eficientă. Conform principiului Naţiunilor Unite al „responsabilităţilor comune, dar diferenţiate şi al capacităţilor respective”, naţiunile bogate trebuie să conducă cursa împotriva schimbărilor climatice, dar acestea nu vor putea fi controlate decât cu participarea ţărilor în curs de dezvoltare. Se estimează că, până în 2020, emisiile lor le vor depăşi pe cele ale lumii industrializate.
În mai 2006, sub auspiciile Naţiunilor Unite, au fost demarate discuţii cu privire la acţiunile internaţionale viitoare de combatere a schimbărilor climatice. Uniunea Europeană doreşte să conducă negocierile internaţionale formale privind un nou acord de combatere a schimbărilor climatice cu ocazia următoarei conferinţe a Naţiunilor Unite pe tema schimbărilor climatice din decembrie 2007. Obiectivul noului acord trebuie să garanteze faptul că încălzirea globală nu va depăşi cu mai mult de 2°C temperatura perioadei preindustriale, deoarece o depăşire a acestui prag ar putea declanşa schimbări ireversibile, chiar catastrofice la scară planetară.
Pentru a realiza acest obiectiv, creşterea volumului de emisii globale va trebui stopată până în 2020, iar apoi emisiile vor trebui reduse la jumătate faţă de nivelul din 1990 până în 2050. UE propune o primă etapă, în care ţările dezvoltate să se angajeze în a-şi reduce emisiile colective de gaze cu efect de seră cu până la 30% faţă de nivelurile din 1990 până în 2020. Ţările în curs de dezvoltare vor trebui, de asemenea, să iniţieze acţiuni de încetinire a creşterii emisiilor. Deşi ambiţioase, aceste obiective sunt fezabile din punct de vedere tehnologic şi economic.
UE colaborează, de asemenea, la nivel internaţional pentru a sprijini ţările partenere în abordarea schimbărilor climatice. În 2005, UE a încheiat mai multe parteneriate inovatoare, în special cu China şi India. Acestea includ cooperarea în domeniul soluţiilor practice de promovare a eficienţei energetice şi a energiei regenerabile. În contextul parteneriatului cu China, Comisia şi Regatul Unit finanţează prima etapă de lucru la o termocentrală cu aproape zero emisii, situată în China şi care foloseşte o tehnologie de captare şi stocare a carbonului. Această tehnologie permite captarea CO2-ului emanat la arderea cărbunilor sau a altor combustibili fosili folosiţi de centralele electrice şi stocarea acestuia în formaţiuni geologice subterane, de unde nu mai poate ajunge în atmosferă.
Împreună cu Maroc, Comisia deţine preşedinţia Coaliţiei de la Johannesburg privind Energia Regenerabilă (JREC), o coaliţie formată din 90 de ţări care colaborează pentru a promova energia regenerabilă. De asemenea, în 2006, Comisia a lansat Fondul mondial pentru eficienţă energetică şi energii regenerabile (GEEREF) care urmăreşte atragerea investiţiilor private în proiecte din domeniul energiei durabile în ţările în curs de dezvoltare şi în economiile în tranziţie.
Guvernele UE au rezervat peste 2,7 de miliarde € pentru investiţii în proiecte de reducere a emisiilor conform Protocolului de Kyoto în ţările terţe, în special în ţările în curs de dezvoltare (mecanismele de dezvoltare curată – MDC), dar şi în alte ţări dezvoltate cu obiective Kyoto (proiectele de implementare comună- JI). Aceste proiecte au avantajul generării creditelor de emisii care sprijină statele membre UE în atingerea obiectivelor privind emisiile până în 2012 într-un mod economic, dar şi al transferului de tehnologii avansate către ţările gazdă şi sprijinirea lor pe drumul dezvoltării durabile. De asemenea, Schema de comerţ cu emisii a UE permite companiilor participante să-şi utilizeze creditele MCD şi JI pentru a-şi suplimenta cotele de emisii. Conform datelor de pe piaţă, peste 2 400 de proiecte MDC se află în stadiul de pregătire.