Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetăţenii români care doresc să călătorească în R. Kazahstan au nevoie de viză de intrare.

În România vizele se obţin de la Ambasada Republicii Kazahstan din Bucureşti.

MAE local a informat misiunile diplomatice ale statelor membre UE despre decizia autorităţilor locale privind introducerea, în mod unilateral, a unor facilităţi în acordarea de vize de intrare cetăţenilor din 35 de state, între care şi România.

Astfel, viza se acordă în curs de 1-3 zile, se elimină necesitatea prezentării unei invitaţii, a unui extras de cont , a biletelor de transport dus-întors,  nu se mai impune prezenţa posesorului paşaportului, iar în cazul unor urgente nu se va proceda la o taxare suplimentară.

Atenţie! Cetăţenii români care călătoresc în R. Kazahstan au obligaţia ca, în termen de 5 zile lucrătoare de la data trecerii frontierei de stat, să se înregistreze la serviciul Poliţiei de Migraţie din cadrul MAI local, dacă intrarea în R. Kazahstan nu s-a realizat prin cele 12 aeroporturi internaţionale. Persoanele care posedă viza de afaceri pot rămâne pe teritoriul acestei ţări fără a mai fi necesară înregistrarea.

Pentru persoanele care stau mai mult de 30 zile în Kazahstan, Poliţia de Migraţie (OVIR – Office of Visas and Registration) poate solicita şi prezentarea unor certificate de test HIV, nu mai vechi de o lună..

Atenţie! Călătoria cetăţenilor străini în unele zone din apropierea frontierei cu China necesită obţinerea unui permis special de la autorităţi.

De asemenea, din anul 2001, Guvernul R. Kazahstan a declarat “închise pentru accesul cetăţenilor străini”, până la sfârşitul anului 2015, următoarele localităţi din proximitatea unor obiective militare:

  • Oraşul Gvardeiskii;
  • Oraşul Baikonur şi raionul Karmakshy (Kazaly) în regiunea Kzylorda;
  • Metebulak (Roslavli) în regiunea Alma Ata;
  • Linia de cale ferată Kulzhabas din regiunea Djambul.


Doriţi să munciţi în Kazahstan?

Obţinerea permiselor de muncă în Kazahstan pentru cetăţenii străini este adesea o problemă, datorită legislaţiei locale restrictive.

Este indicată consultarea în prealabil a Ambasadei României la Astana pentru obţinerea unei evaluări privind mediul de afaceri din R. Kazahstan.

Companiilor româneşti şi oamenilor de afaceri interesaţi să dezvolte afaceri în această ţară li se recomandă atenţie sporită la alegerea partenerilor şi încheierea contractelor.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Ameninţări teroriste

În regiunea Asiei Centrale acţionează o serie de grupări extremiste.

Deşi în anul 2011 au avut loc o serie de atentate cu bombă în regiunea Aktobe, organele de securitate întreprind permanent măsuri de prevenire a unor asemenea acte, în prezent situaţia fiind sub control.

Vă recomandăm să consultaţi periodic informaţiile prezentate de autorităţile locale şi să accesaţi pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).

Siguranţă şi criminalitate

Deşi Republica Kazahstan este o ţară cu un nivel general scăzut al criminalităţii, uneori se întâlnesc cazuri de răfuieli între grupări criminale locale (atacuri armate, furturi la casele de schimb valutar).

Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, bazaruri).

Recomandări generale:

  • Să evitate deplasările pe timpul nopţii, indiferent de regiunea în care se află, locurile aglomerate, demonstraţiile, precum şi deplasarea în zone izolate ale ţării.
  • Pentru ieşirile în oraşe, în special în zonele aglomerate, este recomandat ca documentele personale să fie lăsate la hotel şi să fie păstrată doar o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).
  • Poliţia kazahă practică frecvent legitimarea persoanelor străine pe stradă. S-au semnalat şi cazuri de „falşi poliţişti”. Este indicat să solicitaţi legitimarea organelor de poliţie daca vă aflaţi în această situaţie.
  • Să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie banii, cărţile de credit şi nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în maşini.
  • Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.
  • În cazul călătoriei cu autobuzul sau trenul să păstreze atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei.

S-au întâlnit cazuri când, invocând anumite reguli şi proceduri de ordine interioară, organele vamale şi ale politiei de frontieră din aeroporturile internaţionale au pretins sume cuprinse între 50-500 USD pentru a le permite străinilor să treacă frontiera.

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor vă recomandăm contactarea Ambasadei României la Astana sau a celui mai apropiat birou al poliţiei locale.

În cazul pierderii paşaportului românesc, se recomandă sesizarea biroului local de poliţie şi  Ambasadei României.

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

  • 101 – Pompieri;
  • 102 – Poliţia;
  • 103 – Salvarea;
  • 104 – Ministerul pentru situaţii deosebite;
  • 112 – SOS.

Sistemul medical

Sistemul medical în R. Kazahstan este limitat, sub standardele europene.

Vă recomandăm cu insistenţă să încheiaţi o asigurare medicală, de călătorie şi de viaţă pentru întreaga durată a deplasării.

În cazul în care sunt necesare servicii medicale, trebuie luată în primul rând legătura cu agentul sau partenerul local al societăţii de asigurări care a încheiat poliţa. Acesta va indica unitatea/unităţile medicale care pot furniza serviciile medicale pe baza poliţei de asigurare, în conformitate cu clauzele prevăzute în poliţa de asigurare.

Serviciile medicale suplimentare, neacoperite de poliţa de asigurare, vor fi achitate în mod individual de beneficiar.

Atenţie! La încheierea poliţelor de asigurare vă recomandăm verificarea condiţiilor de aplicare a poliţiei pe teritoriul Republicii Kazahstan.

Cetăţenilor români care intenţionează să rămână un timp mai îndelungat pe teritoriul Kazahstanului li se recomandă vaccinarea împotriva hepatitei A şi B, meningo-encefalitei transmise prin muşcătura de căpuşă (lunile mai-iulie), administrarea profilactică de iod, evitarea zonelor radio-active din Estul Kazahstanului.

Biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din Kazahstan (OMS) a comunicat faptul că acest stat a fost introdus în lista ţărilor în care a fost eradicată malaria.

Alte informaţii pot fi găsite pe paginile de internet www.who.int, www.who.int/ith.

 

Condiţii privind traficul auto

  • Circulaţia auto:

Sistemul de circulaţie auto este similar celui european.

Străzile sunt slab iluminate, în special în oraşele de provincie, iar în afara localităţilor lipsesc de multe ori indicatoarele şi marcajele.

În general, conducătorii auto nu respectă regulile de trafic, ceea ce duce la accidente de circulaţie frecvente.

Se recomandă atenţie sporită, atât în calitate de conducători auto, cât şi în calitate de pietoni.

Sunt frecvente cazurile când, sub pretextul încălcării regulilor de circulaţie, poliţia rutieră opreşte autovehiculele cu număr galben (aparţinând companiilor străine), solicitând sume de bani.

Se recomandă respectarea regulilor de circulaţie şi limitarea de viteză.

  • Starea generală a drumurilor:

Starea generală a drumurilor este necorespunzătoare cu excepţia oraşelor Alma-Ata şi Astana.

  • Limitele de viteză admise:
    • 60 km/h în localităţi
    • 90 km/h în afara localităţilor.
  • Parcarea:

În majoritatea zonelor urbane parcarea este cu plată.

Permisul de conducere:

  • Permisul de conducere internaţional (însoţit de cel naţional) este recunoscut pe perioada valabilităţii vizei. Dacă viza se prelungeşte, trebuie obţinut un permis de conducere local.

Utilizarea cărţilor de credit 

Sunt acceptate cărţi de credit internaţionale la unele magazine, majoritatea hotelurilor şi restaurantelor mari din Alma-Ata, Astana şi celelalte oraşe-centre regionale.

Reglementări vamale 

Este permisă introducerea sau scoaterea în/din Kazahstan a maximum 2 l de băuturi alcoolice şi a maximum 0,5 kg icre negre.

Obiectele de valoare şi aparatura electronică se declară la trecerea frontierei (atât la intrare cât şi la ieşire).

Există reguli stricte la exportul de antichităţi din R. Kazahstan.

Suma maximă permisă (nedeclarată) la ieşirea din R. Kazahstan este de 3000 USD. Sumele mai mari de bani se declară.

Persoanele care stau o perioadă scurtă de timp pe teritoriul Kazahstanului, pot scoate din această ţară o sumă echivalentă cu cea declarată la intrarea în ţară.

Declaraţia vamală se păstrează până la ieşirea din ţară.

Regimul medicamentelor 

Pot fi introduse în R. Kazahstan numai medicamente pentru uz personal.

Pe plan local pot fi cumpărate medicamente fără prescripţie medicală (exceptând cele care au regim special).

By o9admin