Este firesc să ne punem o asemenea întrebare, având în vedere că alimentaţia este principalul factor de susţinere şi de formare a corpului nostru fizic. Alături de modul în care gândim şi simţim, de obişnuintele formate în timp şi de predispoziţiile native, alimentaţia poate să reprezinte o sursă de sănătate, vigoare, energie şi viaţă sau, dimpotrivă, cauza fundamentală a degradării şi a bolii. Nu este acelaşi lucru dacă introducem în corp şi impregnăm ţesuturile noastre cu alimente care produc acumulări nocive, alimente care conţin substanţe chimice aproape imposibil de eliminat, hormoni de creştere ai animalelor sacrificate şi chiar veritabile otrăvuri, sau dacă ne alimentăm cu o hrană pură, biologică, lipsită de toxicitate şi capabilă să ne confere vitalitate…
O idee care a luat amploare în cursul secolului trecut chiar la nivel de masă şi care a devenit un adevărat mit este aceea că “pentru a trăi bine avem nevoie de o mare cantitate de proteine”. O a doua idee izvorâtă dintr-o ignoranţă crasă este aceea că proteinele şi aminoacizii de care avem nevoie în asemenea cantităţi nu pot fi luate din alte surse “de încredere” decât din carne!
De multe ori, un neadevăr repetat sfârşeşte prin a deveni un adevăr acceptat. Aşa stau lucrurile şi în cazul uneia dintre marile păcăleli mediatizate şi repetate până la saturaţie: pentru a fi şi a rămâne sănătos trebuie să consumi mari cantităţi de proteine! În seama acestor compuşi ai hranei au fost puse de-a lungul timpului creşterea rezistenţei organismului, întărirea oaselor, mărirea forţei fizice şi chiar o bună stare de sănătate. Iată însă câteva repere pentru a înţelege cum stau lucrurile în realitate.
O serie de investigaţii au pornit de la ideea logică că dacă organismul în creştere are nevoie de o mare cantitate de proteine pentru dezvoltarea să, atunci mama-Natură a făcut cu siguranţă astfel ca încă din perioada copilăriei să avem la dispoziţie acest necesar. Pentru prima perioadă a existenţei noastre, în care ritmul de creştere şi dezvoltare se află la maxim, Natura ne-a pus la
dispoziţie un ingredient complet: laptele matern. Ştiţi care este proporţia de proteine în laptele matern? 50%, 25%, 10%? Nu. Laptele matern conţine 2,36% proteine la naştere, iar acest procentaj scade între 1,2%-1,6% după primele 6 luni. Această proporţie nu este însă absolut deloc în detrimentul copilului nou-născut.
În pofida numeroaselor studii realizate, există încă foarte multe opinii contradictorii cu privire la necesarul de proteine al organismului uman. După ce a studiat timp de 10 ani necesarul de proteine al omului, dr. Mark Hegstead, profesor şi specialist în nutriţie la colegiul de medicină de la Harvard a stabilit că cei mai mulţi oameni se pot adapta uşor la diferite regimuri proteinice care li se oferă, fără să sufere în condiţiile unei alimentaţii mai reduse în proteine, dar fiind afectaţi în cazurile de exces al acestora. În urma unor reevaluări recente, Academia Americană de Ştiinţe consideră că un bărbat adult are nevoie de 56 de grame de proteine pe zi (şi nu de 80 de grame cum se considera iniţial). Chiar mai mult, la întrebările adresate specialiştilor acestui institut, ei au confirmat că, de fapt, nevoia de proteine este de aproximativ 30 de grame pe zi, dar ei recomandă totuşi 56, pentru că valoarea de 30 de grame a stârnit numeroase proteste. Ale cui? Ale marilor producători de preparate din carne… Nu este un fapt nou că pentru unele trusturi lipsite de scrupule publicitatea este un motiv suficient de puternic pentru a menţine şi a promova o idee, fie ea chiar falsă.
Aceste valori recente stabilite de către americani sunt la rândul lor confirmate într-un raport al Uniunii Internaţionale a Ştiinţelor Nutriţiei unde se menţionează că necesarul de proteine pentru un adult poate să varieze de la o ţară la alta între
36 şi 110 grame pe zi. Având în vedere aceste valori, sau considerând chiar o medie de 40-50 de grame de proteine necesare şi suficiente pentru o zi, chiar şi marii consumatori de carne ar trebui să-şi limiteze apetitul la nu mai mult de 100 de grame din
acest produs. În plus, abundenţa de proteine existente în vegetalele proaspete, leguminoase, nuci şi seminţe oleaginoase, reduce şi mai mult acest “necesar” de carne şi vom putea constata că nevoile organismului sunt acoperite cu rapiditate chiar şi printr-o aşa-numită alimentaţie “de post”.
Ce rol au proteinele în organism?
Principalii furnizori de energie pentru organismul nostru sunt glucoza (care provine din legume, cereale şi fructe), urmată de amidon şi apoi de grăsimi. Proteinele au rol plastic, de construcţie, şi nu furnizează energie organismului decât în cazuri de lipsă extremă a substanţelor energizante. Mai mult chiar, metabolismul proteinelor se face cu consum de energie! Excesul de proteine este una dintre cauzele ce determină excesul de azot, sursă a stărilor de oboseală accentuată. Susţinătorii dezvoltării corporale (culturismului), deşi ajung la un aspect corporal impresionant nu excelează nici pe departe în ceea ce priveşte
rezistenţa fizică, comparativ cu persoane cu o musculatură mai modestă, dar cu o alimentaţie corectă. Aşa se explică, spre exemplu, faptul că mai multe recorduri de rezistenţă la probele de maraton sau de ascensiune montană sunt deţinute, în mod paradoxal, de oameni care au o alimentaţie lacto-vegetariană.
Un exemplu grăitor este cazul americanului Robert Weeb, care în 1995 dobora recordul mondial în ascensiunea muntelui Shasta, urcând de la altitudinea de 8000 de picioare la aceea de 14164 de picioare, în 1 oră şi 39 de minute. Recordul mondial, nedoborat de 50 de ani, era de 2 ore şi 24 de minute. Vegetarian convins şi adept al unor programe terapeutice de dezintoxicare a organismului, el relata într-un interviu acordat mass-mediei: “Când sunt în munţi simt că sunt în contact cu o adevărată sursă de putere şi energie care mă face aproape neobosit. Regimul meu de viaţă şi purificarea organismului mi-au permis să îmi dezvolt această vitalitate foarte mult”. El a confirmat odată în plus capacităţile sale în 1997 când a reluat ascensiunea şi coborârea aceluiaşi munte de 5 ori în 24 de ore, ceea ce pentru un om obişnuit, care în condiţii normale realizează doar ascensiunea în aproximativ 6 ore, poate fi considerat de domeniul miraculosului.
Ideea că proteinele întăresc oasele se dovedeşte a fi la fel de falsă, alimentaţia excedentară în proteine constituind una dintre cauzele osteoporozei – boală caracterizată de slăbirea şi fragilitatea oaselor. Din acest punct de vedere, cea mai bună rezistenţă a ţesutului osos se poate întâlni, din nou, la vegetarieni.
În sinteză, aşa cum menţiona medicul american Richard Anderson, dezavantajele alimentaţiei cu un înalt conţinut de proteine preluate din carne sunt:
– Favorizează acumularea în organism de acizi, radicali liberi şi toxine în exces
– Sărăceşte rezerva de minerale a organismului
– Reduce oxigenarea celulară
– Reduce mişcările peristaltice favorizând constipaţia, colitele şi alte tulburări intestinale grave.
– Determină diferite stări de congestie în corp şi favorizează acumularea de mucus
– Deteriorează tractul digestiv
– Slăbeşte ficatul şi alte organe vitale.
Aceste efecte apar în special în cazul consumului de carne pentru că acest produs conţine, în afara proteinelor, şi alte substanţe cu rol nociv, despre care vom vorbi în cele ce urmează.
Alte motive pentru care carnea nu este recomandată în alimentaţie
1. Carnea conţine o mare proporţie de acid uric, unul dintre deşeurile ce rezultă în urma activităţii celulare. Rinichii filtrează acidul uric din sânge şi îl trimit în vezică de unde este eliminat împreună cu ureea sub formă de urină. Dacă acest acid uric nu este extras rapid şi complet din sânge, el se acumulează în articulaţii, provocând apariţia gutei, şi în rinichi, provocând apariţia
calculilor, şi determină alte boli grave care pot degenera în leucemie. Organismul adult are capacitatea de a elimina zilnic o cantitate de aproximativ 0,5 grame de acid uric; pe de altă parte o simplă bucată de carne de dimensiune medie poate să conţină aproape 0,8-1 gram de acid uric. Este un motiv care poate să ne dea de gandit…
2. Odată cu sacrificarea animalului, în carne apar bacteriile de putrefacţie, de tipul celor care se înmulţesc la nivelul intestinului gros. Profesorul Jay Hoffman afirmă în lucrarea să “Chimia alimentară şi chimia corpului uman”: “Atunci când animalul este viu, procesul de osmoză din colon împiedică bacteriile de putrefacţie să pătrundă în animal. În momentul morţii, procesul
osmotic se întrerupe şi bacteriile traversează peretele colonului pentru a invada carnea animalului. Acesta este de fapt factorul care frăgezeşte carnea.” Altfel spus, carnea este frăgezită prin procesul de… putrefacţie, care este apoi încetinit sau stopat la scară industrială – pentru ca şi clienţii să poată găsi în magazine o carne cât mai “proaspătă” – prin tratarea cu substanţe chimice care la rândul lor amplifică toxicitatea acestui aliment.
3. De multe ori, în dorinţa de creştere a producţiei de carne, se folosesc substanţe chimice cu rol de îngrăşare a animalelor (există zeci de astfel de substanţe chimice) sau diferiţi hormoni pentru accelerarea creşterii lor. Aceste substanţe chimice se regăsesc în organismul animalului sacrificat şi apoi vor invada organismul uman, generând prin acumulare gradată dezvoltarea majorităţii bolilor grave ale secolului. La acestea se adaugă toxinele rezultate din digestia acestui aliment greu şi cele rezultate în urma prelucrării prin prăjire, afumare etc. Astfel se explică de ce tratamentul natural al bolilor grave (bolile de inimă, cancerul, hipertensiunea, etc.) presupune în mod obligatoriu excluderea cărnii din alimentaţie pentru perioade lungi de timp, aceasta determinând încetinirea considerabilă a procesului bolii sau chiar stoparea acestuia.
4. Din numărul de aminoacizi esenţiali necesari pentru dezvoltarea organismului, doar 8 este necesar să fie preluaţi din alimente, ceilalţi putând fi sintetizaţi în organism. Aceşti aminoacizi pot fi preluaţi în totalitate prin consumul de polen apicol, cereale integrale, gălbenuş de ou, lapte şi derivatele sale. Carnea nu conţine substanţe vitale pentru dezvoltarea organismului care să nu existe în mod frecvent şi în alte alimente naturale. Prin urmare, o alimentaţie lacto-vegetariană este în măsură să asigure tot ceea ce organismul are nevoie pentru o stare de sănătate excelentă.
5. Carnea, în special cea de porc şi de vită, conţine grăsimi saturate, greu asimilabile de către organism. Acestea sunt, conform statisticilor realizate până în prezent, una dintre cauzele principale ale apariţiei bolilor cardio-vasculare. Nu este întâmplător faptul ca bolile cardio-vasculare reprezintă prima cauza a deceselor înregistrate anual.
6. Dincolo de numeroasele cazuistici şi cercetări ştiinţifice, există însă şi o latură morală şi o perspectivă profund umană din care consumul de carne nu este recomandat. Se poate afirma că fiinţa umană nu are structura fiziologică şi nici cea psihologică a unui carnivor. Dacă fiecare dintre consumatorii de carne ar trebui să ucidă cu sânge rece animalul nevinovat, să îl jupoaie şi apoi să îi ia carnea pentru a o mânca, am fi uimiţi cât de mulţi vegetarieni ar exista în lume. Pentru cei care se îndoiesc încă de aceasta, o vizită la un abator i-ar putea convinge definitiv. Suferinţa animalelor în momentele dinaintea morţii violenţe la care sunt supuse determină în plus o intensă secreţie de substanţe nocive în organismul lor, substanţe care mai apoi vor îngreuna procesul de digestie al cărnii şi vor genera numeroase probleme de sănătate.
7. Toate marile tradiţiile spirituale ezoterice (creştinismul, budismul, hinduismul, etc.) au menţionat din cele mai vechi timpuri că cei ce doresc să îşi purifice mintea şi trupul nu trebuie să consume carne. Postul creştin, atât de benefic pentru cei care îl respectă, este astfel structurat încât, într-un mod accesibil pentru toată lumea, să ajute la realizarea acestor deziderate. “A nu ucide” este o normă de conduită morală care trebuie să fie transferată fără îndoială şi asupra regnului animal. Violenţa şi agresivitatea, sub orice formă ar fi dezvoltată, nu va genera altceva decât tot violenţă şi agresivitate. Studiile realizate timp de 10 ani pe un grup de 3000 de vegetarieni din diferite categorii sociale au evidenţiat o tendinţă mult mai redusă către agresivitate şi violenţă, precum şi o rată foarte mică a criminalităţii, comparativ cu consumatorii de carne. Este evident că există o legătură profundă între ceea ce mâncăm şi starea sistemului nervos, că hrana influenţează pe termen lung starea noastră psihică şi mentală.
]]>
Laptele de soia a fost produs prima dată în Statele Unite de către John Harvey Kellogg, care a fost totodată şi inventatorul fulgilor de porumb, al cerealelor tip granola şi a condus Sanatoriul de la Battle Creek mai bine de 50 de ani. Un student al lui Kellog, dr. Harry W. Miller, a dus cunoştinţele lui Kellog despre laptele de soia în China. Miller a dezvoltat proceduri pentru a face laptele de soia mai gustos şi a început producţia la scară industrială în China în anul 1936.
În diverse ţări în curs de dezvoltare, sursele limitate de lapte de vacă au creat condiţiile pentru investiţii în producţia de băuturi pe bază de proteine vegetale. Constrângeri de natură nutriţională (evitarea colesterolului şi grăsimilor saturate), convingeri religioase (la budişti), considerente etice şi filozofice (salvarea planetei) şi preferinţele personale (aversiunea faţă de laptele de vacă, teama de boala vacilor nebune) au condus mulţi oameni să manifeste un interes pentru folosirea alternativelor la laptele de vacă. În plus, factorii medicali (intoleranţa la lactoză, alergiile) au determinat creşterea interesului faţă de înlocuitorii de lapte.
Înlocuitorii de astăzi ai laptelui de vacă sunt denumiţi în diferite feluri: substituenţi de lapte, alternative la băuturile lactate, băuturi nelactate. Laptele de soia este doar un exemplu de astfel de băuturi disponibile astăzi pe piaţă.
Ingrediente majore
Băuturile nelactate pot fi produse din boabe de soia, tofu, cereale, legume, nuci şi seminţe.
Boabele de soia sunt folosite ca principal ingredient în majoritatea produselor. Pentru a atrage clientela, pe multe etichete se precizează că boabele de soia sunt obţinute prin cultivare organică, deoarece consumatorii preferă produsele cultivate natural. Izolatul proteic de soia, o proteină concentrată derivată din boabele de soia, este al doilea ingredient principal, în ordinea frecvenţei. Câteva produse folosesc tofu ca ingredient de bază. Tofu se obţine din boabe de soia printr-un proces asemănător obţinerii brânzei proaspete de vaci.
În alte produse se folosesc ca principal ingredient cereale, legume, nuci sau seminţe (de ex. orez, ovăz, mazăre verde, cartofi sau migdale). Reţetele de uz casnic pentru băuturi nelactate folosesc boabe de soia, migdale, nuci de caju (anacard) sau seminţe de susan.
Acceptabilitate
Acceptabilitatea băuturilor nelactate este apreciată în primul rând prin inspecţie şi miros. Dacă produsul are culoare roşcată sau brună, este foarte probabil că nu va fi acceptat ca înlocuitor al laptelui de vacă şi va fi respins mai înainte chiar de a fi gustat. Produsele de culoare albă sau crem sunt mai uşor acceptate. Mirosul neadecvat compromite de asemenea acceptabilitatea produsului.
Printre factorii care au un impact negativ asupra acceptabilităţii băuturilor nelactate se numără: gustul (prea dulce, prea sărat, gustul de cretă), consistenţa (prea gros, prea apos, făinos, granulat, păstos, uleios) şi gustul remanent (gust de fasole, amărui, gust de medicament).
Formularea produsului
Cei mai obişnuiţi factori nutritivi adăugaţi băuturilor nelactate sunt cei care se găsesc din belşug în laptele de vacă. Printre aceşti nutrienţi se numără: proteinele, calciul, riboflavina (vitamina B2), vitamina B12 (cobalamina) şi vitamina A. Laptele de vacă şi unele băuturi comerciale nelactate sunt îmbogăţite cu vitamina D.
Cele peste 30 de băuturi nelactate existente pe piaţă la ora actuală reprezintă o diversitate mare de filozofii în ce priveşte cantitatea şi felul substanţelor adăugate în vederea îmbogăţirii profilului nutritiv al produsului. Unele produse nu sunt deloc îmbogăţite, în timp ce altele sunt masiv îmbogăţite pentru a se asemăna cât mai îndeaproape cu profilul nutriţional al laptelui de vacă.
Valoare nutritivă comparativă
În timp ce gustul acceptabil este un considerent important în selecţia băuturilor nelactate, valoarea nutritivă trebuie să fie mai importantă. Ar trebui ales un sortiment îmbogăţit, dacă e posibil, care conţine cel puţin 20-30% din raţia zilnică recomandată în SUA pentru calciu, riboflavină şi vitamina B12, valori care sunt similare profilului nutriţional al laptelui de vacă. Pentru cei care locuiesc în regiunile nordice ale globului (în care intensitatea razelor solare este prea slabă pentru sinteza vitaminei D), ar trebui selectate băuturile nelactate care sunt îmbogăţite cu vitamina D.
Utilitate la gătit
O prejudecată frecvent întâlnită este că băuturile nelactate pot substitui laptele de vacă în orice reţetă. Cele mai mari probleme la gătit apar atunci când băuturile nelactate sunt supuse încălzirii/coacerii/preparării termice. Băuturile nelactate pe bază de soia sau care sunt îmbogăţite cu cantitate mare de carbonat de calciu tind să se coaguleze la temperaturi înalte. Această problemă este intensificată dacă se foloseşte concomitent un aliment acid (ex., roşii, portocale).
Schimbările de consistenţă şi textură pot fi impredictibile atunci când laptele este înlocuit cu băuturi nelactate. De exemplu, cele mai multe budinci instant nu se întăresc dacă se foloseşte un înlocuitor de lapte. La prepararea sosurilor, trebuie folosită o cantitate mai mare de agent de îngroşare (amidon).
Aroma este un alt factor în alegerea băuturilor nelactate şi în folosirea lor la gătit. O aromă de vanilie sau un gust dulce sunt cu totul neacceptabile pentru supe sau alte reţete asemănătoare.
Ca regulă generală, băuturile nelactate pe bază de soia au o textură mai vâscoasă, mai bogată, mai cremoasă decât cele pe bază de cereale sau nuci. Băuturile nelactate pe bază de orez au un gust mai fin, mai dulce şi, pentru multe persoane, imită mai bine aroma laptelui de vacă. Băuturile nelactate pe bază de nuci sunt mai potrivite pentru mâncăruri dulci cum sunt cremele şi deserturile de toate felurile. În cazul înlocuirii laptelui de vacă cu băuturile nelactate, cel mai bun profesor se va dovedi experienţa proprie.
Interpretarea etichetelor
Următorii termeni sunt de obicei întâlniţi pe etichetele băuturilor nelactate:
– 1% grăsime: aceasta înseamnă 1% din greutatea produsului, NU 1% din kcalorii. Laptele cu 1% grăsimi conţine 27% de calori din grăsime. Băuturile nelactate cu 1% grăsime pot conţine de asemenea până la 27% din totalul lor caloric din grăsimi.
– Fără colesterol: Acest termen este corect, dar aduceţi-vă aminte că toate băuturile nelactate sunt lipsite de colesterol pentru că sunt făcute din plante. Nici o plantă nu conţine colesterol.
– Conţinut redus de grăsimi (Light/Lite/Fat-Free): Unele produse cu conţinut redus de grăsimi sunt totuşi foarte calorice. Unele băuturi nelactate, chiar dacă sunt fără grăsimi, pot conţine 160 de kcalorii la un pahar de 250 ml. Comparativ, un pahar de 250 ml de lapte de vacă degresat conţine 90 de kcalorii. Excedentul de kcalorii din băutura nelactată provine din glucide, de obicei incluse sub formă de zaharuri simple.
– Tofu: Unele produse, despre care se susţine că sunt băuturi nelactate din tofu, au ca prim ingredient zahărul sau îndulcitorul, al doilea ingredient – uleiul, al treilea ingredient – carbonatul de calciu (un supliment de calciu) şi, în sfârşit, tofu, ca cel de-al patrulea, cincilea sau şaselea ingredient. Acest lucru poate însemna că băuturile nelactate cu tofu sunt în realitate compuse în principal din glucide sau ulei, şi nu din tofu.
Ghid pentru selectarea băuturilor nelactate
La selectarea băuturilor nelactate luaţi în considerare următoarele:
– În funcţie de obiectivele nutriţionale personale, alegeţi o băutură nelactată care are fie un conţinut redus de grăsimi, fie una cu conţinut normal de grăsimi;
– Alegeţi o băutură nelactată care este îmbogăţită cu cel puţin 20-30% din valoarea raţiei zilnice recomandate în SUA pentru calciu, riboflavină şi vitamina B12;
– Dacă folosiţi o băutură nelactată cu procente mai mici decât raţia zilnică recomandată, consumaţi zilnic alimente bogate în calciu, riboflavină şi vitamina B12;
– Alegeţi o varietate de băuturi nelactate din cele disponibile în zona dvs. şi care corespund criteriilor de la punctele 1 şi 2; cumpăraţi aceste produse în cantităţi mici pentru a încerca dacă sunt acceptabile ca aspect, miros şi gust. Urmaţi cu grijă instrucţiunile producătorului dacă produsul trebuie diluat;
Nici unul din aceste produse nu este potrivit pentru sugari. Băuturile nelactate, în general, nu au suficiente proteine şi grăsimi şi nu au fost formulate pentru tubul digestiv imatur al sugarilor. Băuturile nelactate pot pune în primejdie creşterea normală a sugarului. Folosiţi formule de lapte de soia special fabricate pentru sugari şi pentru copii până la vârsta de cel puţin 12 luni.
Sursa: Consiliul de nutritie al Conferinţei Generale
Traducere: dr. Valentin Nădăşan
]]>