Piaţa unică
Uniunea Europeană şi Piaţa unică au intrat deja în cotidian în zilele noastre. Ştii ce este Piaţa unică? Care sunt principiile care o guvernează? Care sunt consecinţele pentru consumatori?
Definiţia Pieţei unice
Imaginează-ţi cum ar fi să te bucuri de îngrijiri medicale sau de orice alt serviciu în altă ţară, să cumperi orice doreşti şi să aduci produsele acasă în mod obişnuit, fără complicaţii şi costuri suplimentare. Ei bine, aceste lucruri sunt posibile pentru toţi consumatorii din Uniunea Europeană. Uniunea oferă beneficiile Pieţei unice tuturor cetăţenilor săi, din Portugalia până în România.
1. Ce este Piaţa unică şi cum te afectează?
2. Care sunt cele mai importante principii ale Pieţei unice?
Achiziţionarea produselor şi serviciilor dintr-un alt Stat Membru
– 1. Cum îţi sunt stabilite drepturile?
– 2. Care sunt consecinţele financiare?
Cum îmi sunt protejate drepturile la nivel European?
– 1. Care sunt instrumentele legale care stabilesc această protecţie?
– 2. Ce se întamplă dacă legislaţia Europeană şi legislaţia naţională sunt contradictorii?
Liberalizarea serviciilor de interes general
1. Ce este Piaţa unică şi cum te afectează?
Piaţa unică a luat naştere prin unirea pieţelor naţionale ale celor 27 State Membre ale Uniunii Europene. O piaţă este caracterizată prin activităţile de analiză şi decizie îndreptate spre identificarea, anticiparea şi satisfacerea aşteptărilor referitoare la bunuri şi servicii. Aceste activităţi sunt aplicabile atât ofertei, cât şi cererii.
Mulţumită creării unei pieţe mai mari, aceste activităţi pot fi extinse pe o suprafaţă mai mare. Orice consumator din UE se poate aştepta acum să aibă drepturi egale în orice Stat membru al UE. Toţi consumatorii din cadrul Pieţei unice sunt trataţi în acelaşi fel. Eliminarea controalelor vamale şi a taxelor de import reprezintă o mărturie în acest sens. (Pentru mai multe detalii, vezi „Achiziţionarea produselor şi serviciilor dintr-un alt Stat Membru”)
Pentru a realiza această piaţă, cele 27 State Membre au fost nevoite să renunţe la unele din puterile lor în favoarea instituţiilor Europene. Acestea din urmă pot interveni (şi o fac) în probleme în care o unică acţiune este considerată mai eficientă decât acţiunile individuale ale Statelor Membre (principiul subsidiarităţii).
2. Care sunt cele mai importante principii ale Pieţei unice?
1. Libertatea de mişcare şi consecinţele sale
Piaţa unică este ceea ce este datorită libertăţii de mişcare a bunurilor, serviciilor, capitalului şi a oamenilor. Bunurile şi serviciile sunt vândute liber dincolo de frontierele naţionale fără restricţii la graniţă sau taxe vamale.
Acest lucru are două implicaţii majore pentru consumatori:
– O posibilitate de alegere mai mare a bunurilor oferite
Conceptul de bază este acela că o piaţă mai mare poate doar spori dezvoltarea afacerilor care au acces direct la ea. Cu un număr crescut de potenţiali consumatori şi de vânzări, afacerile se pot specializa, diversifica şi deveni mult mai inovative, astfel dezvoltând nivelul activităţii lor.
Această diversificare a activităţilor creşte gama produselor şi serviciilor din UE.
– Concurenţă liberă
Existând mai multe companii concurente, acestea vor fi nevoite să fie tot mai competitive – posibil chiar să reducă preţurile produselor şi serviciilor. Mai mult, eliminarea graniţelor şi în special introducerea monedei euro, au facilitat compararea preţurilor.
2. Politici comune de protecţie a consumatorilor
Relaţia dintre comerciant şi consumator este, prin natura ei, dezechilibrată. Comerciantul, spre deosebire de consumator, îşi cunoaşte foarte bine produsul sau serviciul. Mai mult, in cazul unui litigiu, are beneficiul experienţei, precum şi sprijinul afacerii lui.
În cazul consumatorului acest lucru nu este valabil.
Din dorinţa de a îndrepta acest dezechilibru, legislatia Europeana conţine unele linii directoare de protecţie, care acoperă cinci drepturi fundamentale orientate spre protejarea consumatorului:
– Sănătate şi Siguranţă
– Protejarea intereselor economice
– Compensare pentru prejudicii
– Informare şi educare
– Reprezentare
– Consumatorul din UE este protejat prin aceste drepturi, în toate Statele Membre.
3. Piaţa unică este acelaşi lucru cu zona Schengen?
Nu, Piaţa unică nu ar trebui confundată cu zona Schengen.
Acesta din urmă reprezintă un teritoriu în care libertatea totală de mişcare a persoanelor (în măsura în care sunt cetăţeni) este garantată. Zona Schengen este caracterizată prin absenţa controlului imigraţiei în cadrul frontierelor interne. În acest caz, accentul se pune pe mobilitatea cetăţenilor, în timp ce Piaţa unică se concentrează pe probleme de natură economică.
Doar 13 din cele 27 State Membre ale Uniunii aparţin acestei zone: Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Spania, Finlanda, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Suedia.
Zona Schengen se extinde, de asemenea, şi la Norvegia şi Islanda, care nu sunt membre ale Uniunii.
Irlanda, Marea Britanie, plus cele douăsprezecezece State Membre noi nu fac parte din zona Schengen.
Prin urmare, deşi condiţiile de rezidenţă au fost armonizate în cadrul tuturor celor 27 State Membre, controalele la frontiera comună dintre cele 13 state ale zonei Schengen şi celelalte 14 ţări încă există.
Achiziţionarea produselor şi serviciilor dintr-un alt Stat Membru
Poţi cumpăra tot ce doreşti din alt stat al UE, fie fizic, fie prin comandă electronică. Care sunt consecinţele legale şi financiare ale unei astfel de achiziţii?
Ai grijă – exista excepţii de la ceea ce poţi aduce în România ca cetăţean:
– arme de foc şi explozibile, medicamente (prescrise sau ilegale), antichităţi, produse fabricate din trupul sau pielea oamenilor şi a animalelor în pericol de dispariţie.
1. Cum îţi sunt stabilite drepturile?
1. Protecţia minimă garantată de Uniunea Europeană
Legislaţia UE îţi acordă o minimă protecţie în anumite domenii, indiferent de Statul Membru al cărui cetăţean eşti sau de Statul Membru a cărui legislaţie se aplică.
Domeniile vizate de această protecţie sunt etichetarea, publicitatea înşelătoare, vănzarea în afara spaţiilor comerciale, vânzarea la distanţă, garanţiile după vânzare, siguranţa bunurilor şi a serviciilor, rezolvarea litigiilor, etc.
Totuşi, această protecţie este într-o anumită măsură flexibilă în funcţie de fiecare stat. Când este stabilită de directivele UE, Statele Membre au o anumită libertate în cadrul procesului de transpunere. Unele state pot astfel să acorde un nivel mai ridicat de protecţie decât cel prevăzut în directive.
Protecţia pe care o primeşti depinde de legea care se aplică contractului şi aceasta, în schimb, diferă în funcţie de circumstanţe. În majoritatea cazurilor se aplică legea ţării de rezidenţă. Dar acest lucru nu este valabil în toate situaţiile. Daca achiziţionezi un produs sau serviciu din alt Stat membru sau dacă operatorul economic este străin, atunci contractul de vânzare conţine un element de extraneitate şi determinarea legii aplicabile devine mai complicată.
2. Cunoaşterea legii aplicabile contractului de vânzare
Pentru majoritatea tranzacţiilor, cunoasterea legii aplicabile poate părea un lucru banal. În calitate de consumator, principala ta preocupare o reprezintă calitatea şi preţul. Totusi, daca apare o problemă, în care este necesar să se determine atât drepturile şi obligaţiile comerciantului, cât şi cele ale consumatorului, poate deveni important să şti care este legea aplicabilă, în special dacă produsul sau serviciul în discuţie are o valoare semnificativă.
Pentru a determina legea aplicabilă, principiul esenţial este libertatea de a alege. Consumatorul şi comerciantul pot alege legea aplicabilă, de exemplu, prin menţionarea în contract.
Dacă alegi să nu alegi, trebuie sa gaseşti Statul Membru cu care contractul are cea mai apropiată legatură. Uneori aceasta legatură este relativ clară, de exemplu, dacă mergi în alt Stat membru şi cumperi un produs sau un serviciu, legea aplicabilă ar trebui sa fie cea a ţării în care a fost făcută achizţia. Dar legătura nu este întotdeauna evidentă.
În următoarele trei cazuri, oricare ar fi legea aplicabilă, te vei bucura în continuare de minima protecţie acordată de dispoziţiile obligatorii ale legii din ţara de rezidenţă:
(i) Dacă contractul a fost precedat de publicitate sau de o propunere care au avut loc în ţara ta şi ai îndeplinit actele necesare încheierii contractului în această ţară;
(ii) Dacă operatorul economic primeşte comanda în ţara ta de rezidenţă;
(iii) Dacă mergi în altă ţară şi cumperi un produs sau serviciu în timpul unei excursii organizate de comerciant cu scopul de a te determina să închei un contract de vânzare.
Scopul acestei protecţii este de a va ocroti împotriva practicilor dubioase care tind la negarea drepturilor consumatorilor. Nu este aplicabilă pentru serviciile furnizate exclusiv într-o ţară, alta decât cea de rezidenţă, de exemplu, contracte de transport, contracte cu agenţii imobiliare sau contractele pentru utilizarea unei clădiri.
2. Care sunt consecinţele financiare?
Ca regulă, cumpărarea de bunuri şi servicii se face cu toate taxele incluse, la nivelul şi în condiţiile în ţara de achiziţie. Prin urmare, eşti supus aceluiaşi tratament ca toţi cetăţenii din acel stat.
Ulterior vei putea duce aceste cumpărături acasă fără a le declara şi fără a plăti vreo taxă suplimentară cu titlu de TVA.
Totusi, cantităţile trebuie să fie rezonabile şi conforme necesităţilor personale.
Totuşi, există câteva excepţii:
(i) Produsele din tutun şi băuturile alcoolice. Există anumite limite cantitative: 800 ţigarete, 400 ţigări (cu o greutate maximă de 3 grame/bucată), 200 ţigări de foi, 1 kg tutun de fumat, 10 litri băuturi spirtoase, 20 litri produse intermediare, 90 litri vinuri şi băuturi fermentate, 110 litri bere.
Dacă depăşeşti aceste cantităţi se presupune că ai cumpărat produsele pentru o utilizare în scop comercial şi va trebui să le declari şi vor fi supuse taxării suplimentare.
(ii) Cumpărarea de noi mijloace de transport (maşină, avion sau barcă)
Aceasta priveşte maşinile livrate cu mai puţin de 6 luni în urmă sau care au mai puţin de 6000 km făcuţi, avioanele care pot duce o greutate mai mare de 1550 de kilograme şi bărci mai lungi de 7.5 metri.
Aceste mijloace de transport sunt supuse TVA în ţările în care au fost înregistrate, de exemplu ţara de rezidenţă a consumatorului. Comerciantul trebuie atunci să întocmescă o factură fără TVA.
În privinţa vehiculelor la mâna a doua, TVA este calculată în funcţie de nivelul în vigoare din ţara unde a fost făcută achiziţia.
Toate celelalte taxe referitoare la vehicule (înregistrarea, taxa de drum) sunt plătite, în toate ţările UE, în statul unde au fost înregistrate.
(iii) Anumite produse trebuie declarate: animalele vii şi plantele, speciile de animale şi plante primejdioase, armele şi muniţiile, obiectele de artă (colecţii sau antichităţi) şi produsele din petrol (cu excepţia conţinutului rezervorului vehiculului şi a unui bidon de rezervă de 10 litri). Introducerea acestora în ţară poate fi interzisă.
În cazul achiziţiilor la distanţă (prin e-mail etc.) preţul pe care îl plăteşti cuprinde toate taxele. Totuşi, dacă operatorul economic se ocupă de livrare, TVA aplicabilă poate fi cea a statului de rezidenţă sau a statului în care comerciantul îşi are sediul (vezi „Comerţul transfrontalier”).
Pentru a fi aplicabile regulile explicate mai sus trebuie să te regăseşti în cadrul unui contract de vânzare în sensul codului civil şi al legislaţiei pentru protecţia consumatorilor.
Cum îmi sunt protejate drepturile la nivel European?
Legislaţia Comunităţii Europene stabileşte unele reguli în anumite domenii în vederea garantării protecţiei legale pentru toţi consumatorii europeni.
1. Care sunt instrumentele legale care stabilesc această protecţie?
Care sunt caracteristicile lor?
Ce se întâmplă dacă un Stat Membru nu respectă protecţia minimă stabilită de legislaţia Comunităţii Europene?
Care sunt instrumentele legislative ale Comunităţii Europene?
1. Tratate
Tratatele sunt acte de parteneriat ale Uniunii Europene. Acestea sunt convenţii internaţionale, semnate de toate Statele membre, care stabilesc bazele deciziilor şi procedurilor Comunităţii, care stabilesc diferitele instituţii şi care determină competenţele lor.
Toate actele adoptate de instituţiile Europene (regulamente, directive etc.) sunt luate în conformitate cu tratatele.
2. Regulamente
Regulamentul este sunt adoptat de instituţiile Europene şi prezintă patru caracteristici:
– Creează obligaţii legale pentru toţi (act obligatoriu);
– Stabileşte reguli uniforme, care se aplică tuturor persoanelor interesate, în toate Statele Membre (scop general);
– Stabileşte un scop şi metodele care vor fi folosite pentru a-l atinge (obligatoriu în toate elementele sale);
– Se aplică fără a fi nevoie de intervenţia Statelor Membre (aplicabilitate directă).
– Regulile fixate prin regulamente sunt comune tuturor Statelor Membre.
Pe scurt, regulamentele au aceeaşi putere ca şi legile naţionale.
Exemple:
– Regulamentul privind stabilirea unui sistem european revizuit de acordare a etichetei ecologice;
– Regulamentul privind cerinţele referitoare la asigurare aplicabile companiilor aeriene şi deţinătorilor de aeronave.
3. Directive
Directiva este un act obligatoriu care are un scop general, adica creează obligaţii legale pentru toate persoanele vizate, indiferent de Statul Membru. Diferă de regulament deoarece se limitează la determinarea obiectivelor care trebuie atinse şi lasă Statele Membre sa aleagă cea mai bună metodă pentru atingerea acestui scop. Prin urmare, în vederea aplicării într-un Stat membru, directivele fac obiectul unei transpuneri, ceea ce înseamnă implementarea unui act normativ în legislaţia naţională care poate fi aplicat.
Transpunerea trebuie realizată înainte de termenul limită prevăzut în directivă.
Directiva reprezintă instrumentul utilizat în general de Uniunea Europeană pentru armonizarea protecţiei acordate consumatorilor de diferitele State Membre.
Exemple:
– Directiva privind siguranţa generală a produselor;
– Directiva privind protecţia consumatorilor referitor la indicarea preţurilor la produsele oferite consumatorilor;
Directiva privind anumite aspecte ale vânzării produselor şi garanţiile asociate etc.
4. Alte instrumente
Decizia face posibilă reglementarea anumitor situaţii individuale. Impune obligaţii doar pentru cei cărora li se adresează.
În plus, există o serie de alte acte care nu au caracter obligatoriu, adică nu creează obligaţii legale. Aceste acte au totuşi o valoare de politică, exprimă poziţia instituţiilor asupra anumitor puncte.
2. Ce se întamplă dacă legislaţia Europeană şi legislaţia naţională sunt contradictorii?
1. Principiu: supremaţia legislaţiei Europene
Legislaţia Comunităţii Europene se aplică, oricare ar fi dispoziţiile legislative naţionale. Regulile naţionale sunt interpretate astfel încât să fie în conformitate cu legislaţia Europeană şi trebuie eliminate dacă nu respectă legislaţia Comunităţii Europene sau duc la scăderea eficienţei acesteia.
Prin urmare, dacă o dispoziţie a Comunităţii Europene creează drepturi pentru consumatori, aceste drepturi există. Le poţi invoca în faţa autorităţilor naţionale şi în faţa instanţelor.
Totusi, în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor, legislaţia Europeană lasă posibilitatea Statelor membre de a stabili un grad mai înalt de protecţie. În cazul unei diferenţe între legislaţia naţională şi cea comunitară, se aplică cea care conferă un nivel mai ridicat de protecţie.
2. Caracteristică: transpunerea greşită sau netranspunerea unei directive
Pentru a acorda drepturi consumatorilor europeni o directivă trebuie transpusă de Statele membre. Se poate întâmpla, totuşi, ca un Stat Membru să nu transpună o directivă sau să o transpună în mod incorect, de exemplu, prin acordarea unui grad de protecţia mai scăzut decât cel stabilit prin directivă.
Vei fi, în acest caz, privat de protecţia acordată de Uniune?
Nu. Dacă directiva enunţă o regulă clară, completă şi precisă, un consumator se poate prevala de protecţia acordată.
Directiva nu crează drepturi direct pentru consumatori, ci legea naţională care o transpune şi care trebuie interpretată în conformitate cu dispoziţiile directivei. Protecţia este acordată indirect.
Exemplu: Domnul Y. cumpără o maşină, dar vehiculul livrat nu corespunde ce ceea ce a comandat.
În conformitate cu regulile europene (garanţia de conformitate a bunului livrat), acesta are dreptul la înlocuirea vehiculului. Cere vânzatorului să-şi îndeplinească această obligaţie şi să-i livreze un vehicul care corespunde comenzii făcute. Vânzătorul refuză.
Domnul Y. intentează proces acestui vânzător. Dar (ipoteza) statul de rezidenţă a omis să transpună directiva care prevede obligaţia garantării conformităţii bunului livrat, în legea naţională. Aşadar, domnul Y nu poate cere aplicarea directă a regulii vânzătorului. Pe de altă parte, poate cere judecătorului să interpreteze legea naţională într-un mod în care să fie conformă cu directiva. În practică, domnul Y va caştiga: vânzătorul va fi obligat să-i înlocuiasca vehiculul.
Mai mult, dacă omisiunea transpunerii sau transpunerea incorectă a provocat consumatorului un prejudiciu material, acesta are posibilitatea să dea în judecată statul şi să solicite daune pentru prejudiciul cauzat prin această neglijenţă.
Piedici pentru comerţ
Pentru asigurarea libertăţii comerţului, este necesar să fie îndepărtate toate piedicile. Cum?
1. Care sunt piedicile pentru comerţ?
Sunt toate obstacolele în calea libertăţii de mişcare a bunurilor, serviciilor, banilor şi a oamenilor.
Acestea împiedică Piaţa unică să-şi relizeze scopul, care este de a permite tuturor companiilor să-şi comercializeze bunurile şi serviciile în toate ţările Uniunii Europene.
2. Cum sunt eliminate?
Uniunea Europeana a stabilit deja numeroase reguli pentru a elimina piedicile pentru comerţ, în special:
– Adoptarea unor reguli comune (armonizare) – În anumite domenii, comercianţii sunt supuşi regulilor comune, iar comercianţii care vând produse şi servicii comparabile în întreaga Uniune Europeană sunt supuşi aceloraşi constrângeri. Aceştia pot comercializa peste tot în Uniunea Europeană.
– Recunoaşterea reciprocă a standardelor naţionale – Când regulile nu sunt supuse armonizării, Statele Membre sunt obligate sa permită comercializarea bunurilor si serviciilor care sunt vândute legal în alt Stat Membru. De exemplu, statele trebuie sa recunoască autorizaţiile date de alt stat şi să le respecte, adică să nu supună comerciantul la noi proceduri de control.
– Eliminarea controlului la frontieră – Aceast lucru permite produselor comercializate într-un Stat Membru să fie livrate în alt stat, rapid şi prin mijloace care reduc costurile de transport.
Din nefericire, măsurile adoptate nu sunt mereu aplicate corect (de exemplu, transpunere întârziată sau incorectă), în special în ceea ce priveşte recunoaşterea reciprocă. În anumite domenii rămân încă bariere.
Pentru a înţelege mai mult despre libera mişcare a bunurilor, poţi consulta pagina web a Comisiei Europene.
3. Ce se intâmplă cu protecţia consumatorilor?
În Piaţa unică, Uniunea Europeană doreşte să asigure un nivel ridicat de protecţie pentru toţi consumatorii europeni.
În vederea atingerii acestui scop, regulile privind protecţia consumatorilor au fost armonizate: Uniunea Europeană impune o minimă protecţie pentru consumatori care trebuie sa fie garantată de toate Statele Membre. Orice consumator european, oricare ar fi ţara de rezidenţă sau locul de comercializare al operatorului economic, beneficiază de această protecţia ca un minim absolut.
Prin urmare, orice produs sau serviciu pus pe piaţă într-un Stat Membru, care este accesibil tuturor consumatorilor europeni şi tuturor statelor din Uniune, trebuie sa asigure o protecţie minimă.
Totuşi, directivele care stabilesc acestă reguli, deseori prevăd doar minima protecţie. Statele Membre sunt libere să stabilescă reguli mai stricte care să asigure o mai bună protecţie pentru consumatorii lor.
Regulile concurenţei
Regulile concurenţei asigură funcţionarea corespunzătoare a pieţei UE, prin supunerea tuturor companiilor aceloraşi reglementări, având grijă, în acelaşi timp, de protecţia consumatorilor.
1. Care sunt regulile concurenţei în cadrul Uniunii Europene?
Înţelegerile şi abuzurile de poziţie dominantă sunt interzise.
Acordarea ajutorului de stat este reglementată foarte strict pentru a preveni orice dereglare a concurenţei.
1. Înţelegerile şi practicile adoptate de mai multe companii care au drept scop limitarea concurenţei între ele
Acestea sunt adoptate în vederea creşterii preţurilor şi, prin urmare, profiturile lor fără îmbunătăţirea calităţii nu sunt permise. Exemple: determinarea preţului comun, împărţirea pieţei, distribuirea clienţilor sau a teritoriilor, etc.
2. Abuzul de poziţie dominantă
O poziţie dominantă există atunci când o companie are o putere economică împiedicând efectiv orice concurenţă. Această situaţia poate fi întâlnită fie când companie exercită un cvasimonopol, fie când este singurul organizator al unui eveniment important (de exemplu – campionatul mondial de fotbal).
Se consideră că operatorul economic a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţă dacă adoptă un comportament care împiedică concurenţa pe acea piaţă.
Exemple: producte realizate în aşa fel încât este imposibil pentru concurenţi să comercializeze bunuri sau servicii complementare, limitarea progresului tehnic în detrimentul interesului consumatorilor etc.
3. Fuziunile
O fuziune are loc atunci când o companie preia controlul exclusiv asupra altei companii sau când mai multe companii dobândesc controlul asupra altei companii.
Fuziunile creează situaţii care prezintă risc pentru concurenţă, prin urmare, sunt reglmentate şi supravegheate cu grijă. Fuziunile care se finalizează prin crearea sau întărirea unei poziţii dominante sunt interzise.
4. Ajutorul de stat
Uneori, guvernele acordă ajutor economic companiilor pentru a le sprijini. Ajutorul care provoacă o distorsionare a concurenţei prin sprijinirea unor companii în detrimentul altora este interzis. Unele tipuri de ajutor sunt, totuşi, considerate compatibile cu funcţionarea corespunzătoare a pieţei.
2. De ce sunt importante pentru consumatori regulile de concurenţă?
Aceste reguli împiedică operatorii economici să profite de poziţia lor dominantă pe piaţă şi să stabilească preţuri mai mari decât preţul atins prin libera concurenţă sau să furnizeze bunuri ori servicii de calitate slabă.
Liberalizarea serviciilor de interes general
Pentru a asigura că există beneficii pentru consumatori din concurenţă, anumite servicii ale statului au fost privatizate.
1. Ce este liberalizarea?
Reprezintă deschiderea pieţelor specifice pentru concurenţă, adică toţi comercianţii îşi pot oferi serviciile consumatorilor.
Scopul este să ofere consumatorilor mai multe servicii, de o mai bună calitate, la un preţ scăzut.
Liberalizarea a avut loc în acele sectoare care au fost privite ca monopoluri naturale şi anterior au fost conduse de stat:
– Transport (cale ferată, transport aerian, transport maritim, transport urban);
– Telecomunicaţii;
– Distribuirea de energie (gaz şi electricitate);
– Servicii poştale;
Când un serviciu are nevoie de existenţa unei reţele (de exemplu – căile ferate), privatizarea separă în general managementul reţelei şi utilizarea serviciului. Reţeaua este încă condusă de o singură organizaţie (pentru menţinerea consistentei), totuşi, alte companii pot folosi acea reţea pentru a furniza servicii pentru consumatori (de exemplu – mai multe companii de transport feroviar).
Serviciile trebuie să fie accesibile pentru toţi şi, datorită naturii concurenţei, acestea trebuie să aibă o calitate ridicată şi un preţ rezonabil pentru a atrage consumatorii.
Totuşi, organizarea anumitor servicii nu este profitabilă (costurile pentru a asigura că serviciile de o calitate ridicată sunt mai mari decât preţul care poate fi cerut pentru ele). Statele pot ajuta companiile să furnizeze aceste servicii.
Este una din situaţiile în care ajutorul de stat este permis. Acest ajutor nu poate, totuşi, să distorsioneze concurenţa dintre diverşi furnizori de servicii, adică – unul dintre ei nu poate beneficia în detrimentul altora.
Notă: Alte servicii sunt furnizate în domenii care sunt guvernate de drepturile fundamentale. Exemple: educaţie, locuinţă, accesul la apa potabilă, sănătate, cultură, mediu înconjurător sănătos, acces la informaţii, etc.
Acestea reprezintă subiectul discuţiilor asupra propunerii de directivă asupra liberalizării serviciilor.
Cuvinte cheie: piata unica, uniunea europeana
Mon, Jun 29, 2009
Practici economice