Când cumperi un produs sau un serviciu te aştepţi în mod legitim ca acesta să nu prezinte nici un pericol. Care sunt regulile care asigură aceasta siguranţă?
Obligaţia generală de securitate
Accidentele casnice sau din timpul liber
– 1. Ce precauţii trebuie să-ţi iei?
– 2. Anumite produse prezintă mai multe riscuri. Care?
Un exemplu special: securitatea jucariilor
Obligaţiile generale de securitate: supravegherea la nivel naţional
Supravegherea pieţei la nivel european
Răspunderea pentru pagubele generate de produse cu defecte
Marcajele de conformitate
Toate produsele disponibile în Uniunea Europeana ar trebui să fie sigure. Acestea sunt acoperite de obligaţia generală de securitate a produselor. Anumite produse afişează totuşi un marcaj care indică recunoaşterea suplimentară: marcajul de conformitate.
1. Ce este marcajul de conformitate?
Reprezintă certificarea că un produs este în conformitate cu toate normele prevăzute de marcajul aplicat.
Un asemenea marcaj nu poate fi aplicat decât după verificarea, de către fabricant, a unei serii de parametri referitori la siguranţa, calitatea, impactul unui produs sau al unui serviciu asupra mediului înconjurător etc.
Respectarea sau nerespectarea acestor parametri este determinată prin supunerea produsului la o examinare a cărei derulare este strict reglementată.
Marcajele de conformitate permit o evaluare şi, dacă este necesar, o ameliorare a siguranţei şi a calităţii produsului sau a serviciului.
Aceste marcaje pot, într-adevar, să stabilească norme mai stricte decat legislaţia.
Aplicarea unui marcaj de conformitate pe un produs sau pe un serviciu nu înseamna totuşi că trebuie să fii mai putin atent şi că nu trebuie să iei toate precauţiile necesare. Într-adevăr, marcajul nu reprezintă decat o prezumţie de conformitate, din două motive:
Respectarea normelor este stabilită de fabricant, controalele avand loc la întamplare şi după fabricarea produsului.
Testele se fac pe un eşantion şi nu pe toate produsele.
De altfel, este posibil ca normele stabilite să fie insuficiente.
2. Ce este marcajul CE?
Este marcajul “conform cu normele CE” (Comunităţii Europene) care certifică faptul că un produs este conform cu normele stabilite de Uniunea Europeană şi care sunt comune tuturor Statelor Membre.
Aceste norme garantează securitatea produselor puse pe piaţa europeană.
Totuşi, dacă un Stat Membru constată că un produs prezintă un anumit pericol (prin intermediul sistemului său naţional de supraveghere a pieţei), îl poate interzice chiar dacă produsul poartă acest marcaj.
O asemenea masură face obiectul unui control la nivel european.
3. Când este obligatorie aplicarea marcajului CE?
Acest marcaj trebuie să apară pe toate jucariile şi produsele electrocasnice comercializate în cadrul Uniunii Europene sau pe ambalajul lor.
Absenţa şi abuzul de marcajul CE pot atrage sancţiuni.
Aplicarea obligatorie a marcajului conferă acestor două categorii de produse o garanţie specifică în materie de siguranţă şi calitate.
Obligaţia generală de securitate
În fiecare an, noi produse sunt puse pe piaţă. Unele dintre acestea se pot dovedi periculoase în utilizare (de exemplu, artifiicii sau jucării care au componente ce ar putea răni copiii). Pentru limitarea riscurilor, legislaţia impune ca produsele comercializate să fie sigure.
1. Ce este un produs sigur?
Este un produs care nu prezintă nici un risc sau numai riscuri reduse, compatibile cu utilizarea sa şi considerate acceptabile pentru un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii şi a siguranţei consumatorilor.
Un produs este considerat sigur dacă este conform dispoziţiilor specifice referitoare la siguranţa sa.
Exista o serie de reglementări care privesc anumite categorii de produse specifice, precum jucăriile, ascensoarele etc.
În absenţa unor astfel de reglementări un produs este considerat sigur atunci când răspunde aşteptarilor legitime privind securitatea ale consumatorului care utilizează produsul în condiţii normale sau rezonabil previzibile, în special asupra utilizării de către copii, instalării, punerii în funcţiune sau întreţinerii.
Anumite criterii permit verificarea îndeplinirii acestei condiţii.
Se presupune, de asemenea, că un produs sigur nu aduce atingere sănătăţii persoanelor.
2. Cum este asigurată securitatea?
1. Obligaţia generală de securitate
Toate produsele comercializate în cadrul Uniunii Europene trebuie să fie sigure.
Aceasta obligaţie se aplică tuturor produselor şi tuturor serviciilor susceptibile de a fi utilizate de către consumatori, indiferent că le sunt destinate direct sau că le sunt puse la dispoziţie indirect, de exemplu în cadrul unei prestări de servicii.
Obligaţia este impusa atât producătorilor, cât şi distribuitorilor:
– Producătorii trebuie să ia masuri adecvate astfel încât, într-o ordine descrescatoare a priorităţilor, să elimine riscurile privind utilizarea normală sau rezonabil previzibilă a produselor pe care le comercializează, să le reducă şi să-i informeze pe consumatori asupra acestor riscuri. Aceste măsuri pot lua forme diferite (retragerea produselor de pe piaţă, furnizarea unor instrucţiuni de utilizare clare şi detaliate etc.).
– Distribuitorii nu pot comercializa produse despre care ştiu sau ar fi trebuit să ştie, pe baza informaţiilor pe care le deţin, că nu satisfac obligaţia de securitate. Nu sunt vizaţi decât distribuitorii a căror activitate nu are efect asupra caracteristicilor de siguranţă ale produsului.
Sunt stabilite măsuri de supraveghere pentru controlul conformităţii produselor cu aceasta obligaţie de siguranţă.
2. Informaţii care trebuie oferite
Producătorii trebuie să transmită consumatorilor toate informaţiile utile astfel încât acestia să poată evalua şi preveni riscurile inerente ale utilizării produsului. Aceste informaţii permit consumatorilor să-şi ia anumite precauţii.
Pentru a putea furniza informaţii complete, producătorii trebuie să ia masurile necesare pentru a cunoaşte:
– riscurile inerente ale unui produs în timpul utilizării sale normale şi
– riscurile rezonabil previzibile atunci când nu sunt imediat perceptibile fără un avertisment adecvat.
Mai mult, trebuie luate măsuri pentru a asigura trasabilitatea produselor.
In acest fel, este posibilă cunoaşterea alcăturirii lor exacte şi a regulilor respectate în cursul fabricării.
3. Răspunderea pentru pagubele generate de produse cu defecte
Orice producător al unui bun mobil defect este obligat să repare pagubele provocate integrităţii fizice sau bunurilor unei persoane, indiferent dacă a existat sau nu o neglijenţă din partea acestui producător.
3. Ce se întamplă în cazul serviciilor?
Şi prestarea serviciilor poate prezenta riscuri pentru sănătatea şi siguranţa consumatorilor, de exemplu un accident produs ca urmare a lipsei de supraveghere în cazul unei activităţi sportive periculoase sau un accident de tren.
În România prestatorii de servicii au două obligatii generale de siguranţă:
– să folosească, în cadrul serviciilor prestate, numai produse şi proceduri sigure şi, după caz, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate şi/sau certificate şi să anunţe imediat existenţa pe piaţă a oricărui produs despre care au cunoştinţă că este periculos;
– să presteze numai servicii care nu afecteaza viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor.
De asemenea, au fost elaborate acte normative care privesc securitatea în anumite sectoare, cum ar fi parcurile de distractii etc.
Accidentele casnice sau din timpul liber
Ce înseamnă expresia “accidente casnice sau din timpul liber”?
Sunt toate accidentele care nu intră în categoria celor de automobil şi a celor de muncă. Poţi să le cazi victimă acasă, în timp ce te distrezi, în vacanţă…
Aceste accidente sunt foarte frecvente şi încă insuficient cunoscute.
Totuşi ele reprezinta una din principalele cauze de mortalitate şi provocatoare de răniri invalidante, în acelaşi fel cu accidentele rutiere şi cele profesionale.
1. Care sunt principalele cauze ale acestor accidente?
Accidentele sunt provocate în principal fie de defectul sau de uzura unui produs, fie de utilizarea normală (eroare umană), fie de un mediu care nu este securizat, fie de o combinaţie a acestor factori.
1. Defectul sau uzura produsului
Anumite produse nu respectă obligaţia generală de siguranţă sau prezintă un defect de proiectare. În acest caz, se poate întampla ca un produs, utilizat în mod normal sau utilizat într-un mod rezonabil previzibil, să constituie cauza directă a unui accident.
O asemenea situaţie este inacceptabilă.
Consumatorii sunt în drept să se aştepte ca produsele comercializate să fie sigure, în cadrul unei utilizări normale. Producătorul şi/sau vânzătorul pot răspunde direct în aceste cazuri.
2. Factorul “eroare umană”
Uneori, consumatorii utilizează un produs într-un mod necorespunzător. Adică utilizarea nu se face nici conform recomandărilor fabricantului, nici într-un mod rezonabil previzibil. Probabilitatea unui accident este în acest caz mai mare. Producătorul şi/sau vanzatorul nu pot fi făcuţi răspunzatori într-o asemenea situaţie.
Exemplu: O persoană vrea să schimbe un bec, care este conform, cu mâinile umede. Se electrocutează şi moare.
Siguranţa consumatorilor înseamnă mai mult decât siguranţa produselor şi a serviciilor!
2. Cum pot fi evitate aceste accidente?
Rolul autorităţilor
a) Supravegherea pieţei: Autorităţile trebuie să vegheze la respectarea obligaţiei generale de siguranţă. Ele trebuie să supravegheze piaţa şi să se asigure că toate produsele comercializate respectă acestă obligaţie.
b) Stabilirea regulilor de siguranţă pentru produsele şi serviciile care prezintă riscuri mai mari: O analiză a datelor privind accidentele poate releva nivelul mai ridicat de pericol pe care îl prezintă anumite produse sau servicii. În acest caz autorităţile trebuie să adopte normele necesare pentru a garanta un nivel ridicat de siguranţă pentru aceste produse şi servicii.
c) Informarea consumatorilor: Consumatorii trebuie să fie suficient informaţi asupra posibilei existenţe a unor produse periculoase şi asupra pericolelor inerente utilizării acestora.
Rolul consumatorilor
Un produs nu poate fi nicodată sută la sută sigur sau periculos. Chiar şi un produs foarte sigur poate provoca accidente, dacă este utilizat necorespunzator. Comportamentul tău şi condiţiile de utilizare a produsului sunt deci determinante.
Fii atent şi ia-ti toate precauţiile necesare când utilizezi un produs!
Precauţii
Nu exista risc zero! Este imposibilă garantarea siguranţei unui produs sau a unui serviciu. Prin urmare, trebuie să fii atent şi să-ţi iei anumite precauţii.
1. Ce precauţii trebuie să-ţi iei?
1) Citeşte şi urmează instrucţiunile vânzătorului şi/sau ale fabricantului
Trebuie să fii atent atunci când utilizezi un produs sau un serviciu, în special în momentul primei utilizări. Citeţte cu atenţie instrucţiunile, indicaţiile de pe eticheta, verifică data până la care poate fi folosit, vârsta minimă pentru utilizarea unei jucării etc. Respectă toate sfaturile care privesc utilizarea produsului. Siguranţă nu iti este garantată de vânzător decât în acest cadru.
2) Fii foarte atent în ceea ce îi priveşte pe copii
Anumite produse se pot dovedi periculoase în cazul unei utilizări necorespunzătoare, de exemplu îngurgitarea anumitor produse de întreţinere, a unor elemente de mărime mică etc. Până la o anumită vârstă, copiii au tendinţa de a băga în gura tot ce găsesc. Dacă se găsesc copii în anturajul tău, fii foarte atent la produsele pe care le utilizezi şi depozitează-le acolo unde ei nu pot avea acces la ele.
3) Fii foarte atent în privinţa serviciilor
În privinţa siguranţei produselor au fost adoptate multe norme şi măsuri. Spre deosebire de acestea, în cazul serviciilor există destul de puţine reguli. în consecinţă, fii atent!
2. Anumite produse prezintă mai multe riscuri. Care?
1) Produsele non-europene
Obligaţia generală de siguranţă a produselor şi cerinţa unui nivel ridicat de protecţie a sănătaţii şi siguranţei consumatorilor nu se aplică decât pentru produsele comercializate pe teritoriul Uniunii Europene. Produsele achiziţionate din alte ţări nu sunt supuse în mod necesar aceloraşi cerinţe.
2) Produsele noi
Producătorii nu dispun încă de toate datele necesare pentru a determina riscurile specifice legate de utilizarea acestor produse. De asemenea, autorităţile încă nu au avut ocazia să adopte normele necesare, dacă este cazul.
3) Produsele a căror cerere este în creştere
În acest caz, producţia este accelerată. Eventual, noi producători pot aparea pe piaţă. Este mai dificil pentru autorităţi să asigure o supraveghere eficientă în acest caz.
Un exemplu special: securitatea jucariilor
Jucăriile sunt destinate unei categorii speciale de consumatori: copiii.
Pentru ca siguranţa lor să fie asigurată la cel mai înalt nivel, au fost adoptate măsuri speciale.
1. Obligaţia specifică de securitate
Aproape orice obiect poate deveni o jucărie în ochii copiilor. Imaginaţia îi poate conduce să le dea obiectelor o utilizare neprevazută: o salatieră poate deveni o cască de astronaut extraordinară sau o piscină gonflabila se poate transforma într-o lume subacvatică minunată.
Legea are totuşi o viziune mai restrânsă şi nu vizează decât jucăriile create sau destinate în mod clar utilizării în jocul copiilor mai mici de 14 ani.
Jucăriile care răspund la această definiţie trebuie să respecte anumite criterii:
– Trebuie să raspundă unor cerinţe esenţiale de siguranţă, între altele să-i protejeze pe utilizatori împotriva riscurilor pentru sănătate şi a riscurilor de rănire. Aceste cerinţe depind de utilizarea prevazută sau previzibila a jucăriei, de vârsta copiilor cărora le este destinată jucăria şi de comportamentul previzibil la aceasta vârstă.
– Dacă este cazul, trebuie specificată o vârstă minimă de utilizare.
– Trebuie aplicat marcajul CE pentru a garanta ca jucăria raspunde acestor cerinţe.
Aceste criterii sunt mai stricte decat obligaţia generală de siguranţă deoarece comportamentele care trebuie avute în vedere pentru evaluarea riscurilor posibile sunt mai numeroase.
2. Precauţii
În ciuda regulilor de siguranţă care trebuie respectate, accidentele legate de jucării rămân relativ frecvente.
Fii atent atunci când cumperi o jucărie! Verifică în special:
– Vârsta recomandată (sau nerecomandată) pentru utilizarea jucăriei;
– Dacă exista elemente detaşabile pe care copilul ar putea să le înghită;
– Dacă pluşul iţi pierde sau nu din fire;
– Dacă cusăturile sunt suficient de solide, accesoriile (ochi etc.) bine fixate şi eventualul compartiment pentru baterii bine închis;
– Dacă există margini ascuţite;
– Dacă nu există găuri, sfori sau elastice în care copilul ar putea să-şi prindă degetele sau capul.
– Fii atent în mometul utilizării jucăriei de către copil!
– Citeşte cu atenţie instrucţiunile de utilizare. Anumite jucării trebuie folosite sub supravegherea unui adult, precum cutiuţa micului chimist sau trebuie asamblate după reguli exacte, precum un leagăn.
– Impune-i să utilizeze echipament de protecţie dacă este necesar, de exemplu o cască pentru a merge cu bicicleta;
– Ai grija ca cei mici să nu împrumute jucăriile de la fraţii lor mai mari ;
– Explică copilului eventualele riscuri ale jucăriei.
Accidente adevărate
– Adormind, un copil si-a prins degetul într-o gaură a animalului său de pluş. Dimineaţa, degetul său era albastru.
– Damian, de 4 ani, a primit un labirint cu bile de ziua sa. A lăsat să cadă câteva bile şi sora sa de 9 luni a înghiţit una. A trebuit să fie spitalizată mai multe zile.
– Veronica a suferit arsuri pe coapse după ce s-a jucat, în pantaloni scurţi, pe toboganul metalic din gradină, care a fost expus la soare.
– Un copil de 6 luni a decedat, sufocat de firele din ursul său de pluş.
Fii atent!
Pentru a-ţi asigura un nivel suficient de siguranţă, produsele comercializate în cadrul Uniunii Europene trebuie să repecte criterii exacte. În cadrul acestui nivel, vei găsi informaţii asupra acestor criterii şi asupra modului în care statele verifica conformitatea produselor.
Regulile de securitate
Toate produsele şi serviciile comercializate în cadrul Uniunii Europene trebuie să fie sigure.
1. Cum ştii dacă un produs sau serviciu este sigur? Care sunt elementele pe care trebuie să le ai în vedere?
Produsul trebuie avut în vedere global. Pentru a stabili dacă un produs este sigur, trebuie ţinut cont de:
– Caracteristicile sale (compoziţie, ambalaj, condiţii de asamblare, de întreţinere etc.);
– Efectele sale asupra altor produse în cazul unei utilizări împreună cu acestea;
– Prezentarea sa (etichetare, instrucţiuni de utilizare şi distrugere)
– Categoriile de consumatori expuse riscului în cazul utilizării produsului, în particular copiii şi persoanele în vârstă.
2. Ce cerinţe privind securitate trebuie să respecte producătorul?
Trebuie deosebite două situaţii:
1. Există cerinţe specifice la nivel european
Dispoziţii comunitare specifice impun cerinţe fie pentru anumite riscuri, fie pentru anumite categorii de produse sau servicii.
Exemplu: Directiva 88/378/CEE prevede că “Jucăriile destinate utilizării în apă puţin adâncă şi destinate să ţină sau să susţină un copil în apa trebuie să fie concepute şi fabricate astfel încât să se reducă, pe cât posibil, ţinând seama de utilizarea recomandată a jucariilor, riscurile legate de pierderea flotabilităţii jucăriei şi de pierderea sprijinului dat copilului.”
Pentru îndeplinirea acestor cerinţe sunt elaborate standarde şi reguli de către organismele de standardizare. Aceste standarde sunt specificaţii tehnice care trebuie respectate în momentul proiectării şi al fabricării produselor sau al prestării serviciilor. Standardele nu sunt obligatorii, decât pentru jucării şi aparatele electrocasnice pe care trebuie aplicat marcajul CE.
Organismul european de standardizare este Comitetul European de Standardizare (CEN). În tara noastra organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România (ASRO).
Dacă aceste norme tehnice sunt respectate, produsele sau serviciile sunt prezumate a fi conforme cu cerinţele stabilite de dispoziţia comunitară. Dacă producătorul alege să-şi fabrice produsele sau să-şi presteze serviciile într-un alt mod, el va trebui să dovedeasca faptul că există conformitate cu cerinţele actului comunitar.
2. Dacă nu există cerinţe specifice la nivel european, atunci se aplică obligaţia generală de securitate
Pentru a şti dacă un produs este sigur, trebuie urmărite:
– Normele tehnice existente;
– Recomandările Comisiei Europene;
– Codurile de bună conduită în vigoare în sectoarele vizate;
– Starea actuală a cunoştinţelor tehnice;
– Securitatea la care consumatorii se pot aştepta în mod rezonabil.
– Şi serviciile trebuie să fie sigure.
Obligaţiile generale de securitate: supravegherea la nivel naţional
O supraveghere efectivă şi eficientă este o condiţie esenţială pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecţie. Această supraveghere este exercitată la nivel naţional şi coordonată la nivel european.
1. Care sunt obligaţiile Statelor Membre?
Statele Membre ale Uniunii Europene trebuie să ia măsuri pentru ca producătorii şi distribuitorii să-şi respecte obligaţiile (vezi unitatea “Obligaţia generală de siguranţă”).
Pentru aceasta, statele trebuie:
– să stabilească autorităţile competente pentru a controla respectarea obligaţiei generale de siguranţă. Aceste autorităţi trebuie să urmarească evoluţia cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice privind siguranţa produselor şi serviciilor.
– să pună în funcţiune un sistem de control al pieţei. Controalele sunt efectuate fie aleator, fie pe baza sesizărilor, a accidentelor sau a notificărilor venite din alte ţări.
– să stabilească o structură pentru primirea şi asigurarea urmăririi sesizarilor consumatorilor referitor la siguranţa produselor şi a serviciilor;
– să stabilească o structură pentru colectarea informaţiilor de la producători şi distribuitori. Aceştia au obligaţia de a informa autorităţile atunci când constată că un produs prezintă riscuri incompatibile cu obligaţia de siguranţă.
– să colecteze datele referitoare la accidente în care pot fi implicate produse sau servicii şi să le analizeze. O analiză a acestor date poate releva pericolul prezentat de anumite categorii de produse sau servicii şi astfel permit luarea măsurilor necesare pentru prevenirea altor accidente.
Nu ezita să avertizezi autorităţile competente dacă ai informaţii că un produs sau un serviciu nu este sigur.
2. Ce măsuri pot lua autorităţile naţionale?
În afara măsurilor necesare pentru supravegherea pieţei, autorităţile pot acţiona pentru a preveni sau pentru a face să înceteze un pericol identificat.
Pentru prevenire, autorităţile naţionale pot:
– să stabilească condiţii specifice de comercializare (compoziţie, fabricare, tratament, transport, etichetare etc.);
– să oblige vânzătorul să-i informeze pe consumatori fie în momentul vânzării (etichetare), fie printr-o campanie de informare;
– să stabilească proceduri prealabile punerii pe piaţă, de exemplu analize efectuate de un laborator acreditat;
– să ordone retragerea de pe piaţă sau suspendarea comercializării produselor sau serviciilor suspecte, pentru a se putea realiza verficările necesare.
Ca urmare a apariţiei unui pericol, autorităţile pot:
– să interzică punerea pe piaţă a produsului sau serviciului, temporar ori permanent;
– să limiteze comercializarea, impunând respectarea anumitor condiţii;
– să ordone difuzarea unor avertismente sau a unor informaţii despre precauţii în ceea ce priveste utilizarea;
– să aplice sancţiuni operatorilor economici în culpă.
Autorităţile trebuie să consulte operatorii economici în culpă înainte de luarea oricărei măsuri.
Supravegherea pieţei la nivel european
Uniunea Europeana a stabilit reguli de securitate pentru produsele sau serviciile comercializate pe teritoriul său. Supravegherea aplicării acestor reguli este asigurată de Statele Membre şi este coordonată la nivel european.
1. De ce a fost stabilită o supraveghere europeana?
Colaborarea intre autorităţile naţionale de supraveghere este necesară pentru asigurarea unui nivel ridicat de siguranţă a produselor şi serviciilor.
Fiecare Stat Membru trebuie să colecteze informaţii referitoare la produsele puse pe piaţa naţională şi să ia măsurile necesare pentru ca toate produsele comercializate să fie sigure (pentru mai multe detalii, vezi unitatea “Supravegherea la nivel naţional”).
Odată produsul pus în comercializare pe piaţa unui Stat Membru, acesta poate circula liber pe tot teritoriul Uniunii. Este necesar deci ca acţiunea Statelor Membre să fie coordonată şi să se asigure o circulaţie eficientă a informaţiilor în cazul apariţiei unei lipse de conformitate a produselor.
2. Ce măsuri au fost luate pentru asigurarea supravegherii?
1. Cooperarea administrativă
Autorităţile naţionale de supraveghere şi Comisia cooperează pentru a asigura o aplicare corectă şi uniformă a regulilor de siguranţă. Acestea fac schimb de informaţii la cerere sau în cadrul diferitelor mecanisme constituite.
2. Controlul măsurilor care restrâng libertatea de circulaţie a produselor
Comisia Europeana este cea care asigură controlul în cadrul unor proceduri diferite.
Procedura clauzei de salvgardare
Când o autoritate naţională de supraveghere constată că un produs prezintă un pericol important, ea trebuie, fie să restrângă sau să interzică punerea acestuia pe piaţă, fie să-l retragă de pe piaţă. În acest fel pune în miscare clauza de salvgardare.
Statul Membru trebuie apoi să avertizeze imediat Comisia Europeană. Aceasta începe prin a verifica pertinenţa măsurii. În cazul în care consideră masura justificată, avertizează celelalte State Membre pentru a putea lua măsuri similare.
Protecţia marcajului CE
Statele Membre pot lua măsuri restrictive în cazul în care consideră aplicarea marcajului CE incorectă. Comisia controlează dacă aplicarea marcajului este într-adevar neconformă şi dacă măsurile erau justificate.
Sisteme de schimb de informaţii
1) Sistemul RAPEX
Este un sistem de schimb rapid al informaţiilor. Obiectivul său il reprezintă administrarea situaţiilor urgente provocate de produse de consum care prezintă un pericol grav şi imediat pentru sănătatea şi securitatea consumatorilor.
Sistemul RAPEX se limitează la cazurile în care:
1.un produs prezintă un pericol grav şi imediat;
2.efectele pericolului sunt susceptibile de a depasi teritoriul Statului Membru în cauză.
Funcţionarea sistemului RAPEX este stabilită de Anexa II la Directiva 2001/95/CE.
2) Sistemul de supraveghere a dispozitivelor medicale
Acest sistem permite schimbul oricărei informaţii privind incidente provocate de astfel de dispozitive şi care pot sau ar putea să determine o degradare importantă a stării de sănătate a pacientului ori a utilizatorului.
Alte sisteme care funcţionează la nivel comunitar
– Sistemul IDB, fost EHLASS (supraveghere a accidentelor casnice). Acest sistem nu este aplicat într-un mod eficient şi nu continuă decat în câteva state ale Uniunii Europene.
– Sistemul ICSMS (platforma pentru schimbul de informaţii via internet)
Răspunderea pentru pagubele generate de produse cu defecte
Capul ciocanului tău nou se desprinde şi te răneste. Poţi solicita repararea prejudiciului astfel provocat graţie mecanismului răspunderii pentru pagubele generate de produse cu defecte.
1. Ce este răspunderea pentru pagubele generate de produsele cu defecte?
Este vorba de un dispozitiv legal care obligă, cu respectarea anumitor condiţii, producătorul să repare prejudiciul generat de un defect al produsului său.
2. Ce este un produs cu defect?
Este un produs care nu oferă siguranţa la care consumatorul se poate aştepta în mod legitim.
Faptul că există un model mai perfecţionat nu este suficient pentru angajarea răspunderii producătorului. Trebuie să se ţină cont de toate circumstanţele, în special de prezentarea produsului, de momentul punerii în circulaţie şi de utilizarea sa preconizată.
Ce condiţii trebuie respectate?
Persoana care a suferit prejudiciul trebuie să probeze:
– că produsul prezenta un defect;
– că a suferit un prejudiciu susceptibil de a fi reparat în temeiul acestui tip de răspundere;
– că prejudiciul a fost cauzat de produs (legătura de cauzalitate).
Aceste trei condiţii trebuie sa fie îndeplinite cumulativ pentru a se putea angaja răspunderea producătorului.
Nu este necesar ca producătorul să fi fost neglijent. Nu trebuie să fi existat o culpă a acestuia. în schimb, dacă victima sau un terţ a contribuit la provocarea prejudiciului, răspunderea producătorului ar putea fi atenuată.
3. Cum funcţtionează răspunderea pentru pagubele generate de produse cu defecte?
1. Ce tipuri de prejudiciu pot fi reparate?
La nivel european, se poate cere repararea întregului prejudiciu:
– fizic: leziuni corporale şi deces;
– material: pagube provocate bunurilor destinate unei utilizari private, altele decât produsul cu defect.
2. Prejudicii ce nu pot fi reparate sau răniri
În unele situaţii, prejudiciile nu pot fi reparate – de exemplu: aparatura casnică defectă a cauzat producerea unui incendiu; un aparat electric cauzează pierderea unui membru, a unui deget sau ochi. În asemenea cazuri, tot producătorul este responsabil şi trebuie să platească daune consumatorului. Din fericire asemenea cazuri sunt rare, dar rezolvarea lor ia mult timp şi deseori implica şi deschiderea unui proces.
Cine este responsabil pentru un produs defect?
In principiu, raspunde producătorul produsului cu defect, care trebuie să repare prejudiciul.
Cine este considerat producător:
– orice persoană care participă la procesul de fabricare sau producţie: fabricantul produsului finit sau al uneia din componentele sale, producătorul unui materii prime care intervine în fabricarea produsului
– orice persoană care îşi aplică denumirea, o marcă sau orice alt semn distinctiv pe produs
importatorul care comercializează produsul pe piaţa comunitară, atunci când vine dintr-o ţară terţă.
Dacă producătorul nu poate fi identificat, fiecare furnizor poate fi considerat răspunzator, cu excepţia cazului în care indica, într-un termen rezonabil, identitatea producătorului sau a persoanei care i-a furnizat produsul.
În anumite circumstanţe producătorul este exonerat de răspundere. Lista cazurilor de exonerare este stabilită în art. 7 din Directiva 85/374 şi în art. 7 din Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte. Sunt cazuri în care producătorul nu are nici o posibilitate pentru a impiedica apariţia defectului.
Dacă acţiunea unui terţ a contribuit la provocarea prejudiciului, răspunderea va fi împarţită.
Cum se poate acţiona împotriva producătorului?
Victima prejudiciului trebuie să introducă o acţiune în instanţă pentru a-şi valorifica drepturile.
Aceasta acţiune face obiectul unui dublu termen de prescripţie:
– trebuie introdusă în termen de 3 ani de la momentul în care victima a avut cunoştinţă de prejudiciu, de defect şi de identitatea producătorului;
– nu poate fi introdusă după 10 ani de la punerea în circulaţie a produsului.
Persoana prejudiciată trebuie să probeze existenţa prejudiciului, a defectului şi legătura de cauzalitate (vezi “Ce condiţii trebuie respectate?”).