Aşadar, într-o matrice complexă a produsului alimentar, componentele constituente exercită un anumit grad de protecţie reciprocă, proporţia de degradare a fiecărui component este diminuată. Modificările radiolitice din structura alimentelor sunt foarte puţin exprimate, acestea nefiind mai accentuate decât în cazul altor tehnologii de procesare a alimentelor.
Deşi este aproape imposibil de dovedit siguranţa absolută a vreunui aliment sau procedeu tehnologic de procesare, este dificil de conceput, având în vedere baza de date toxicologice, că alimentele iradiate, pot constitui un risc semnificativ pentru sănătatea umană, atunci când sunt consumate ca parte a unei diete bine echilibrate. Acest lucru apare ca adevărat, mai ales când se fac comparaţii cu alte procedee de preparare sau conservare consacrate şi care au fost direct asociate cu producerea cancerului la animale şi oameni.
Raportul SCF din 1986 a concluzionat că în alimentele iradiate nu există radioactivitate măsurabilă.
Căutarea unei metode sigure şi eficiente a adus în atenţie iradierea alimentelor. În comparaţie cu fumiganţii, aceasta nu atacă mediul înconjurător, nu lasă reziduuri în alimente sau în mediu şi este eficientă împotriva unei mari varietăţi de insecte.
Iradierea poate fi folosită la aşa-numita „pasteurizare la rece” a alimentelor solide sau semisolide, ambalate pentru comercializarea finală. Aceasta permite de asemenea prevenirea recontaminării. Nicio altă tehnică de procesare strict fizică nu poate îndeplini aceste obiective fără o creştere semnificativă a temperaturii, iradierea permiţând astfel decontaminarea alimentelor neprelucrate ambalate pentru comercializare.
În afară de raţiunile sanitare, s-a dovedit faptul că iradierea poate reduce cantitativ sau chiar să elimine compuşi indezirabili sau toxici. În plus, poate spori culoarea roşie a produselor tratate cu cantităţi reduse de nitriţi şi a celor fermentate, tratate cu cantităţi reduse de sare.
Acest articol a fost extras din cartea Probleme de nocivitate în alimentele uzuale, autori: Prof. Dr. A. V. Ciurea, Ing. Filip Vladimir Edu, Ed. Galaxia Gutenberg, 2011.