Reprezentanţii Asociaţiei “Bio-Romania” şi ai Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România au lansat în data de 29.07.2009 Grupul de Lucru pentru Elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Agriculturii Ecologice în România.

Masa rotundă a avut loc la CENTRUL INFOEUROPA, situat în Calea Victoriei nr. 88, Sector 1, Bucureşti în data de 29 Iulie 2009, începând cu ora 10:00.

În cadrul acestui Grup de Lucru s-au prezentat propuneri urmărind un model bine stabilit, şi anume:
–     Dezvoltarea şi creşterea producţiei şi procesării agriculturii ecologice româneşti;
–     Fundamentarea opţiunilor de politici agricole naţionale;
–     Identificarea şi prioritizarea problemelor şi propunerea unor măsuri şi acţiuni concrete, posibil de implementat pe termen scurt (2010), mediu (2013) pe baza unor orientări strategice pe termen lung (orizont 2020).

La întalnire au participat reprezentanţi ai următoarelor instituţii: Academia Română, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltarii Rurale, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei, Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Asociaţia Comunelor din România, Primăria Ştefan cel Mare, Federaţia Agrostar, S.C. SONNENTOR S.R.L, Lumea Satului, Ecolife Bio, EcoMarket Transilvania, Naturalia Impex, Manor BioPan şi alţi membri ai Asociaţiei “Bio-România”.

Întâlnirea s-a concretizat cu elaborarea unui proiect finanţat din fonduri europene şi derulat de către Asociaţia “Bio-Romania”, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România , Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, pe componenta educaţiei pentru dezvoltare durabilă. Proiectul are ca scop înfiinţarea de micro-solarii destinate cultivării legumelor în sistem ecologic pe lângă unităţile de învăţământ din mediul rural.

By o9admin