Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atanasoaei, actrita Anca Sigartau, voluntari ai Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania (A.N.P.C.P.P.S. Romania), ai companiei KPMG, jadarmi si elevi, au participat pe 6 mai , la actiunea “ Scoala Eco – Scoala de responsabilizare sociala”.
Reprezentanţii Asociaţiei "Bio-Romania" şi ai Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România au organizat în data de 08.09.2009, Comitetul de Organizare privind lansarea "Proiectului Ecologic Romanesc" in luna Octombrie
Evenimentul de lansare a Grupului de Lucru din cadrul Campaniei "Adoptă Lacul Plumbuita - Adoptă O 9 Atitudine", ale cărui obiective sunt rezolvarea problematicilor constatate în zona Lacului Plumbuita.
Campania socială: "Feriţi-vă de ţepe".
Stop Consumului de Alcool de către Minori
Până în 2100, temperatura medie a planetei va creşte cu 1,8°C - 4°C – iar în cel mai rău caz cu 6,4°C – dacă nu se vor lua măsuri de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Tările dezvoltate, industrializate, sunt responsabile de majoritatea acumulării de gaze cu efect de seră din atmosferă şi dispun de resursele financiare şi tehnologice necesare reducerii emisiilor lor.
Puneţi sticlele folosite în cutia de sticle şi sortaţi hârtia, cartonul, plasticul şi conservele de restul deşeurilor.
Gesturi precum apăsarea unui întrerupător sau închiderea robinetului pot părea nesemnificative, dar dacă fiecare ar face aceste lucruri în fiecare zi, rezultatele ar fi considerabile.
Prin luarea unor măsuri mici, puteţi contribui la efortul global de luptă împotriva schimbărilor climatice şi puteţi reduce facturile de electricitate şi încălzire! Iată câteva sfaturi practice:
Sunday, May 9, 2010
Comments Off on Copiii trebuie sa devina mai responsabili fata de mediul inconjurator