A A
RSS

Programul politici de mediere si actiuni de protejare a consumatorilor

Tue, Jan 6, 2009

Campanii

Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania este o organizatie neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor.

Obiectivele Strategiei privind protecţia consumatorilor 2006 – 2008, au fost stabilite în concordanţă cu învăţămintele experienţei internaţionale, cu modelul legislativ şi instituţional din Uniunea Europeană, în domeniu, respectiv cu procesele critice care se manifestă, azi , în România, şi anume:

* protecţia consumatorilor constă în apărarea drepturilor fundamentale ale acestora: protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii; asigurarea satisfacerii nevoilor şi trebuinţelor vitale; mediu sănătos; protecţia intereselor economice; acces la o piaţă cu o gamă variată de produse şi servicii de calitate; informare; educare; asociere;
* protecţia consumatorilor se realizează prin îmbinarea autoprotecţiei individuale şi asociative, considerată calea principală de protecţie, fiind cea mai sigură, mai eficace şi mai puţin costisitoare, cu protecţia directă şi indirectă realizată de insituţiile statului;
* nivelul de informare şi educare al consumatorilor din România este scăzut, ca urmare a cultivării timp de peste 60 de ani a mentalităţii de asistaţi, iar procesul de structurare asociativă a acestora este blocat, deoarece, pe de o parte, conştiinţa civică nu a renăscut, iar, pe de altă parte, organele administraţiei centrale şi locale nu sprijină suficient structurile societăţii civile.

Menţionăm că, elaborarea Strategiei menţionate mai sus, a avut în vedere şi Memorandumul de înţelegere dintre Guvernul României şi Comunitatea Europeană privind participarea României la cadrul general pentru finanţarea acţiunilor Comunităţii în sprijinul politicii consumatorilor pentru anii 2004 – 2007, semnat la Bruxelles la 22 octombrie 2004, ratificat prin Legea nr. 105/03.05.2005.
Drept consecinţă a celor de mai sus, considerăm că una din principalele căi pentru creşterea capacităţii de autoprotecţie individuală şi asociativă este informarea, consilierea şi educarea consumatorilor, cu referire la întreaga problematică legată de consumul lor de produse şi servicii destinat satisfacerii evantaiului larg de nevoi şi trebuinţe, precum şi cu privire la instituţiile administrative, respectiv ale societăţii civile, care acţionează în domeniul protecţiei consumatorilor.
In sensul celor de mai sus, Programul Politici de Mediere si Actiuni de Protejare a Consumatorilor reprezintă o problemă de interes general, pentru că, asimilarea şi aplicarea legislaţiei europene, în plan sectorial, presupune adaptarea rapidă a instituţiilor, a agenţilor economici, a consumatorilor, precum şi a structurilor asociative.
Deoarece, pentru A.N.P.C.P.P.S.R. problema privind Politici de Mediere si Actiuni de Protejare a Consumatorilor reprezintă un obiectiv important, desfăşurăm activităţi, precum:

* monitorizarea activităţii legislative specifice şi a organelor adminitrative cu atribuţii în domeniu;
* documentare privind legislaţia din Uniunea Europeană şi, respectiv, modalităţi concrete de aplicare a acesteia;
* iniţierea de soluţii legislative pentru protejarea drepturilor şi intereselor consumatorilor;
* elaborarea de proiecte pentru perfecţionarea cadrului instituţional;
* activităţi de informare, consiliere şi educare a consumatorilor;
* primirea şi rezolvarea de sesizări şi reclamaţii;
* dezvoltarea relaţiilor de parteneriat cu organele administrative şi cu structuri ale societăţii civile;
* elaborarea de studii, cercetări, conform unui program editorial destinat consumatorilor, în colaborare cu institutele de cercetări ale Academiei Române.

De asemenea, în perioada 2003 – 2006, am elaborat lucrări referitoare la Politici de Mediere si Actiuni de Protejare a Consumatorilor, care au fost cuprinse în două volume, şi anume:

* „Protecţia consumatorilor şi concurenţa pe piaţă”
* Drepturile fundamentale ale consumatorilor”

În prezent este pregătită pentru editare lucrarea „Protecţia consumatorilor şi concurenţa pe piaţă din perspectiva societăţii civile” care abordează şi problema Politicii de Mediere si Actiunilor de Protejare a Consumatoriloraj din perspectiva implicării asociaţiilor de consumatori în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale acestora.

Cuvinte cheie: ,

Aboneaza-te la newsletter-ul O 9 Atitudine!



 
curs valutar
Full member of:
Proiecte
  • În cadrul proiectului “Ţara lui Andrei” (www.taraluiandrei.ro) – comunitatea cetăţenilor responsabili, programul de responsabilitate socială “Respect pentru viitor”, A.N.P.C.P.P.S. România desfăşoară, cu sprijinul Petrom S.A., primul studiu naţional ce are ca obiectiv gestionarea mai eficientă a banului public prin eliminarea risipei. Concluziile studiului vor fi remise atât către Comisia Europeană şi autorităţile naţionale în domeniu, cât şi către alte persoane interesate.

    Sub egida proiectului se desfăşoară, în perioadă 22 aprilie – 1 iunie, concursul naţional pe teme eco-civice ” Şcoala lui Andrei”, care se adresează tuturor elevilor din clasele I-VIII. Concursul vizează realizarea unei pregătiri teoretice şi practice a elevilor în sensul însuşirii de către aceştia a unei educaţii adecvate cu privire la importanţa calităţii mediului înconjurător şi utilizarea raţională a resurselor energetice.

  • A.N.P.C.P.P.S. România desfăşoară, în parteneriat cu Fundaţia Romtelecom pentru România, Campania O 9 Atitudine! – Economiseşte pentru tine! Economiseşte pentru mâine!, campanie de educare şi informare a consumatorilor în domeniul protecţiei mediului. Îndemnul vine să sublinieze nevoia actuală de a ne regândi în profunzime modul de viaţă, scara de valori şi priorităţile. Campania propune o reconsiderare personală a felului în care ne raportăm la utilizarea resurselor pe care adeseori le tratăm ca inepuizabile, din neatenţie, grabă sau obişnuinţă.

    Campania are şi o componentă online, care îi vizează pe toţi cei care doresc să se informeze despre modul în care pot să economisească şi să câştige mai mult în acelaşi timp. Site-ul www.economisestepentrutine.ro conţine, printre altele, detalii despre campanie, informaţii utile despre subiect în particular şi despre protecţia mediului în general. De asemenea, site-ul găzduieşte un concurs de materiale video cu exemple personale ale modului în care utilizatorii înţeleg să economisească inteligent resursele.

Advertise Here